Contactele sociale

Păstraţi legătura cu rudele, cu pritenii, cu diverse cunoştinţe. Evitaţi izolarea, singurătatea, Se spune că  „ Ochii care nu se văd se uită” şi acest fapt se aplică îndeosebi în cazul dvs. Este bine să vă ţineţi la curent cu noutăţile. Comunicaţi telefonic, dar şi direct, în măsura posibilităţilor. Incercaţi să vă faceţi un program comun. Spuneţi-le că vă doriţi comunicarea cu ei şi încurajaţi-i să ia iniţiativa. Nu vă retrageţi, nu vă izolaţi.

Unele persoane s-ar putea să aibă unele idei preconcepute în privinţa demenţei. Nu vă lăsaţi inluenţaţi de ele. Dacă consideraţi că este nevoie spuneţi-le ce probleme aveţi şi cum v-ar putea ajuta.

Comunicarea cu cei din jur

Unele persoane se feresc să le spună celor apropiaţi  ce dificultăţi au pentru că se simt stânjeniţi, jenaţi, pentru că se tem de reacţiile lor sau pentru că vor să-i menajeze. Este important atât  pentru dvs. cât şi pentru rudele dvs. să comunicaţi deschis. Gândiţi-vă că dacă aţi fi în locul lor aţi vrea să ştiţi ce se întâmplă cu ei. Comunicând îi veţi putea ajuta să înţeleagă de ce sunteţi schimbat, de ce vă purtaţi diferit. Explicaţi-le în ce mod vă afectează boala. Este şi mai greu să faceţi faţă problemelor legate de boală dacă ceilalţi nu înţeleg ceea ce simţiţi. Dacă vor înţelege ceea ce vi se întâmplă vor fi în măsură să vă ajute mai bine. Spuneţi-le ceea v-aţi dori, ceea ce nu vă place, ceea ce vă ajută, ce fel de sprijin aşteptaţi de la ei. Nu lăsaţi loc tăcerii!.

Celorlaţi le poate veni greu să înţeleagă ce vi se întâmplă în lipsa informaţiilor venite de la dvs. Pot face diferite presupuneri, nu întotdeauna conforme cu realitatea.

In comunicarea cu persoanele apropiate pot apare stări de încordare. Gândiţi-vă că şi pentru cei jurul dvs.punerea diagnosticului de demenţă se poate să fi reprezentat un şoc. S-ar putea să fie destul de puţin informaţi, pregătiţi să facă faţă acestei probleme. Comunicând cu ei îi veţi ajuta să vă regăsească, să vă înţeleagă, să vă ajute.

Solicitarea sprijinului

Pe măsura evoluţiei bolii vă va veni mai greu să realizaţi singur diversele activităţi zilnice: cumpărăturile, pregătirea mesei, plata facturilor, grădinăritul, etc. Veţi avea nevoie de ajutorul celorlaţi. Veţi face ceea ce veţi putea, cu ajutorul celorlalţi. Ori de câte ori aveţi nevoie cereţi-le  sfatul,  lămuririle, sprijinul.celor apropiaţi.  Nu aveţi reţineri în această privinţă.

Sunteţi îndreptăţit să fiţi ajutat. Este în interesul tuturor ca activităţile să se realizeze în bune condiţii. Cu sprijinul celorlalţi veţi putea continua să participaţi la realizarea diferitelor activităţi cât mai mult timp posibil.

A cere spirijinul nu este un semn de slăbiciune, ci o dovadă de apreciere corectă a propriilor dvs. posibilităţi şi a dificultăţile pe care le aveţi.

S-ar putea să vă vină greu să solicitaţi sprijinul celor mai tineri. Gândiţi-vă că este în firea lucrurilor ca tinerii să-i ajute pe cei mai vârstnici. Si  dvs. i-aţi ajutat pe alţii.

S-ar putea să evitaţi să o faceţi din dorinţa de a-i proteja. Este mai bine pentru toată lumea dacă le cereţi sprijinul pentru a preveni apariţia unor probleme. Si ei vor fi mai liniştiţi dacă vor şti că sunteţi în siguranţă, că cineva vă ajută.

Comunicaţi-le ce fel de sprijin doriţi, pentru ce anume, sub ce formă. Spuneţi-le dacă doriţi să fiţi întrebat, consultat asupra problemeloor care apar, dacă doriţi să participaţi în continuare la realizarea activităţilor, dacă vreţi să faceţi lucrurile împreună.