Punerea diagnosticului de demenţǎ reprezintǎ un moment dificil pentru persoanǎ şi pentru familia ei. Reacţiile emoţionale pot fi diferite. Tristeţea, teama, iritarea sunt resimţite adeseori. Uneori poate fi ca un şoc. Alteori este liniştea dupǎ furtuna de întrebǎri şi nelinişti care au precedat diagnosticul. Se poate întâmpla ca unele persoane sǎ respingǎ pe moment posibilitatea unui astfel de diagnostic, sǎ îl nege. Astfel de reacţii sunt moduri de rǎspuns specifice fiecǎrei personei în asemenea situaţii dificile.O primǎ reacţie emoţionalǎ poate fi urmatǎ de o alta şi uneori o gamǎ largǎ de reacţii se succed.
Este important sǎ vǎ exprimaţi emoţiile oricare ar fi ele, sǎ le permiteţi celor din jurul dvs. sǎ înţeleagǎ ceea ce simţiţi. A înǎbuşi aceste trǎiri, a le masca, nu duce la dispariţia lor, ci din contrǎ poate sǎ le amplifice sau le prelungeascǎ. Dacǎ tristeţea se menţine mai mult timp trebuie sǎ vǎ adresaţi medicului pentru a o evalua şi pentru a o trata, dacǎ este nevoie.
Discutaţi cu cei din jur, împǎtǎşiţi-le emoţiile şi gândurile dvs. Deschideţi astfel calea comunicǎrii, a sprijinului. Se spune cu îndreptǎţire cǎ prin orice situaţie grea din viaţǎ este mai bine sǎ nu treci singur.
Incercaţi sǎ vǎ notaţi ceea ce simţiţi, eventual sǎ ţineţi un jurnal. Vǎ veţi putea clarifica trǎirile, vi le veţi putea exprima mai uşor.
Este important într-o astfel de situaţie sǎ discutaţi cu o persoanǎ de încredere, cu cineva din familie, cu un prieten, cu un specialist.
Punerea diagnosticului va permite începerea tratamentului care poate încetini evoluţia bolii.