View PDF file

LEGE nr. 448 din 6 decembrie 2006

privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap

(actualizată până la data de 20 octombrie 2007* cu ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 14 din 7 martie 2007; LEGEA nr. 241 din 12 iulie 2007; LEGEA nr. 275 din 10 octombrie 2007 )

 

CAPITOLUL l - Dispoziţii generale, definiţii şi principii

CAPITOLUL II - Drepturile persoanelor cu handicap

SECŢIUNEA 1 - Sănătate şi recuperare

SECŢIUNEA a 2-a - Educaţie

SECŢIUNEA a 3-a - Locuinţă

SECŢIUNEA a 4-a - Cultură, sport, turism

SECŢIUNEA a 5-a - Transport

SECŢIUNEA a 6-a - Asistenţă juridică

SECŢIUNEA a 7-a - Facilităţi

SECŢIUNEA a 8-a - Asigurarea continuităţii în măsurile de protecţie

CAPITOLUL III - Servicii şi prestaţii sociale

SECŢIUNEA 1 Servicii sociale

SECŢIUNEA a 2-a Asistentul personal

SECŢIUNEA a 3-a Asistentul personal profesionist

SECŢIUNEA a 4-a Centre pentru persoanele cu handicap

SECŢIUNEA a 5-a Prestaţii sociale pentru persoanele cu handicap

SECŢIUNEA a 6-a

CAPITOLUL IV - Accesibilitate

CAPITOLUL V

CAPITOLUL VI - încadrarea în grad de handicap

CAPITOLUL VII - Parteneriate

CAPITOLUL VIII

CAPITOLUL IX - Răspunderea juridică

CAPITOLUL X - Dispoziţii tranzitorii şi finale

 

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

 

 

CAPITOLUL l

Dispoziţii generale, definiţii şi principii

 

ART. 1

Prezenta lege reglementează drepturile şi obligaţiile persoanelor cu handicap acordate în scopul integrării şi incluziunii sociale a acestora.

ART. 2

(1) Persoanele cu handicap, în înţelesul prezentei legi, sunt acele persoane cărora, datorită unor afecţiuni fizice, mentale sau senzoriale, le lipsesc abilităţile de a desfăşura în mod normal activităţi cotidiene, necesitând măsuri de protecţie în sprijinul recuperării, integrării şi incluziunii sociale.

(2) De dispoziţiile prezentei legi beneficiază copiii şi adulţii cu handicap, cetăţeni români, cetăţeni ai altor state sau apatrizi, pe perioada în care au, conform legii, domiciliul ori reşedinţa în România.

ART. 3

Protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap au la baza următoarele principii:

a) respectarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale omului;

b) prevenirea şi combaterea discriminării;

c) egalizarea şanselor;

d) egalitatea de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă;

e) solidaritatea socială;

f) responsabilizarea comunităţii;

g) subsidiaritatea;

h) adaptarea societăţii la persoana cu handicap;

i) interesul persoanei cu handicap;

j) abordarea integrată;

k) parteneriatul;

l) libertatea opţiunii şi controlul sau decizia asupra propriei vieţi, a serviciilor şi formelor de suport de care beneficiază;

m) abordarea centrată pe persoana în furnizarea de servicii;

n) protecţie împotriva neglijării şi abuzului;

o) alegerea alternativei celei mai puţin restrictive în determinarea sprijinului şi asistenţei necesare;

p) integrarea şi incluziunea socială a persoanelor cu handicap, cu drepturi şi obligaţii egale ca toţi ceilalţi membri ai societăţii.

ART. 4

Autorităţile publice, furnizorii de servicii sociale, reprezentanţii societăţii civile, precum şi persoanele fizice şi juridice responsabile de aplicarea prezentei legi au obligaţia să promoveze, să respecte şi să garanteze drepturile persoanei cu handicap, stabilite în concordanţă cu prevederile Cartei sociale europene revizuite, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996, ratificată prin Legea nr. 74/1999, precum şi cu celelalte acte interne şi internaţionale în materie la care România este parte.

ART. 5

În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile folosite au următoarele semnificaţii:

1. acces neîngrădit al persoanei cu handicap - accesul fără limitări sau restricţii la mediul fizic, informaţional şi comunicaţional;

2. accesibilitate - ansamblul de măsuri şi lucrări de adaptare a mediului fizic, precum şi a mediului informaţional şi comunicaţional conform nevoilor persoanelor cu handicap, factor esenţial de exercitare a drepturilor şi de îndeplinire a obligaţiilor persoanelor cu handicap în societate;

3. adaptare - procesul de transformare a mediului fizic şi informaţional, a produselor sau sistemelor, pentru a le face disponibile şi persoanelor cu handicap;

4. adaptare rezonabilă la locul de muncă - totalitatea modificărilor făcute de angajator pentru a facilita exercitarea dreptului la muncă al persoanei cu handicap; presupune modificarea programului de lucru, achiziţionarea de echipament, dispozitive şi tehnologii asistive şi alte măsuri asemenea;

5. angajare asistată - opţiunea de angajare care facilitează munca în locuri de munca obişnuite de pe piaţa competitivă a muncii şi care presupune oferirea de sprijin în căutarea locului de muncă şi la locul de muncă, transport, tehnologii ajutătoare, instruire, specializare;

6. asistent personal al persoanei cu handicap grav - persoana care supraveghează, acordă asistenţă şi îngrijire copilului său adultului cu handicap grav, pe baza planului de recuperare pentru copilul cu handicap, respectiv a planului individual de servicii al persoanei adulte cu handicap;

7. asistent personal profesionist - persoana fizică atestată care asigură la domiciliul sau îngrijirea şi protecţia adultului cu handicap grav sau accentuat, aflat în condiţiile precizate de lege;

8. asistenţa vie - include asistenţa animală, ca de exemplu, cainele-ghid;

9. atelier protejat - spaţiul adaptat nevoilor persoanelor cu handicap, unde acestea desfăşoară activităţi de formare, dezvoltare şi perfecţionare a abilităţilor; poate funcţiona în locaţii din comunitate, în centre de zi, în centre rezidenţiale şi în unităţi de învăţământ speciale;

10. bugetul personal complementar - stabileşte limitele cheltuielilor personale din cursul unei luni, în funcţie de gradul de handicap, pentru plată taxei de abonament radio/TV, a abonamentului telefonic cu impulsuri incluse şi a taxei pentru abonamentul la curentul electric;

11. cai şi mijloace de acces - elementele prin care se asigură accesul în clădirile publice şi care asigură posibilitatea deplasării persoanelor cu handicap în interiorul clădirii;

12. cerinţe educative speciale - necesităţile educaţionale suplimentare, complementare obiectivelor generale ale educaţiei adaptate particularităţilor individuale şi celor caracteristice unei anumite deficienţe sau tulburări/dificultăţi de învăţare, precum şi o asistentă complexă de tip medical, social etc.;

13. clădiri de utilitate publică - clădirile aparţinând instituţiilor publice şi private care oferă populaţiei diferite tipuri de servicii;

14. comisie de evaluare a persoanelor adulte cu handicap organul de specialitate fără personalitate juridică în subordinea consiliilor judeţene, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, ale cărei atribuţii principale sunt stabilite prin prezenta lege;

15. contractare - procedură de finanţare/cofinanţare de către autorităţile administraţiei publice locale a serviciilor sociale publice realizate de furnizorii privaţi de servicii sociale, acreditaţi în condiţiile legii;

16. dizabilitate - termenul generic pentru afectări/ deficienţe, limitări de activitate şi restricţii de participare, definite conform Clasificării internaţionale a funcţionării, dizabilităţii şi sănătăţii, adoptată şi aprobată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, şi care relevă aspectul negativ al interacţiunii individ-context;

17. egalizarea şanselor - procesul prin care diferitele structuri sociale şi de mediu, infrastructura, serviciile, activităţile informative sau documentare devin disponibile şi persoanelor cu handicap;

18. incluziune socială - setul de măsuri şi acţiuni multidimensionale din domeniile protecţiei sociale, ocupării forţei de muncă, locuirii, educaţiei, sănătăţii, informării şi comunicării, mobilităţii, securităţii, justiţiei şi culturii, destinate combaterii excluziunii sociale;

19. indemnizaţie lunară - prestaţia socială lunară reprezentând sume de bani acordate persoanelor cu handicap de natură să faciliteze egalizarea de şanse, asigurarea unei vieţi autonome şi favorizarea incluziunii lor sociale;

20. integrare socială - procesul de interacţiune dintre individ sau grup şi mediul social, prin intermediul căruia se realizează un echilibru funcţional al părţilor;

21. însoţitor - persoana care acompaniază persoana cu handicap şi care beneficiază de drepturi în condiţiile prevăzute de lege;

22. loc de muncă protejat - spaţiul aferent activităţii persoanei cu handicap, adaptat nevoilor acesteia, care include cel puţin locul de muncă, echipamentul, toaleta şi căile de acces;

23. manager de caz - membrul echipei pluridisciplinare care coordonează, monitorizează şi evaluează îndeplinirea planului individual de servicii, precum şi măsurile luate în legătură cu adultul cu handicap;

24. plan individual de servicii - documentul care fixează obiective pe termen scurt, mediu şi lung, precizând modalităţile de intervenţie şi sprijin pentru adulţii cu handicap, prin care se realizează activităţile şi serviciile precizate în programul individual de reabilitare şi integrare socială;

25. program individual de reabilitare şi integrare socială - documentul elaborat de comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, în care sunt precizate activităţile şi serviciile de care adultul cu handicap are nevoie în procesul de integrare socială;

26. reprezentant legal - părintele său persoana desemnată, potrivit legii, să exercite drepturile şi să îndeplinească obligaţiile faţă de persoana cu handicap;

27. şanse egale - rezultatul procesului de egalizare a şanselor, prin care diferitele structuri ale societăţii şi mediului sunt accesibile tuturor, inclusiv persoanelor cu handicap;

28. tehnologie asistiva şi de acces - tehnologia care asigură accesul cu şanse egale al persoanelor cu handicap la mediul fizic, informaţional şi comunicaţional;

29. unitate protejată autorizată - operatorul economic de drept public său privat, cu gestiune proprie, în cadrul căruia cel puţin 30% din numărul total de angajaţi cu contract individual de muncă sunt persoane cu handicap.

 

Înapoi la cuprins

 

CAPITOLUL II

Drepturile persoanelor cu handicap

 

ART. 6

Persoanele cu handicap beneficiază de drepturi la:

a) ocrotirea sănătăţii - prevenire, tratament şi recuperare;

b) educaţie şi formare profesională;

c) ocuparea şi adaptarea locului de muncă, orientare şi reconversie profesională;

d) asistenţa socială, respectiv servicii sociale şi prestaţii sociale;

e) locuinţa, amenajarea mediului de viaţa personal ambiant, transport, acces la mediul fizic, informaţional şi comunicaţional;

f) petrecerea timpului liber, acces la cultură, sport, turism;

g) asistenţa juridică;

h) facilităţi fiscale;

i) evaluare şi reevaluare prin examinarea la domiciliu a persoanelor nedeplasabile de către membrii comisiei de evaluare, la un interval de 2 ani.

ART. 7

(1) Promovarea şi respectarea drepturilor persoanelor cu handicap revin, în principal, autorităţilor administraţiei publice locale unde îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana cu handicap şi, în subsidiar, respectiv complementar, autorităţilor administraţiei publice centrale, societăţii civile şi familiei sau reprezentantului legal al persoanei cu handicap.

(2) În baza principiului egalizării şanselor, autorităţile publice competenţe au obligaţia să asigure resursele financiare necesare şi să ia măsuri specifice pentru că persoanele cu handicap să aibă acces nemijlocit şi neîngrădit la servicii.

ART. 8

(1) Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap şi celelalte autorităţi publice centrale şi locale au obligaţia să asigure, potrivit prezentei legi, condiţiile necesare pentru integrarea şi incluziunea socială a persoanelor cu handicap.

(2) Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap elaborează politici şi asigură monitorizarea şi controlul respectării drepturilor persoanelor cu handicap.

(3) În vederea realizării dispoziţiilor prevăzute la alin. (2), Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap poate încheia parteneriate cu organizaţii neguvernamentale ale persoanelor cu handicap, care reprezintă interesele acestora sau care desfăşoară activităţi în domeniul promovării şi apărării drepturilor omului.

 

SECŢIUNEA 1

Sănătate şi recuperare

SECŢIUNEA 1

Sănătate şi recuperare

 

ART. 9

(1) Pentru protecţia sănătăţii fizice şi mentale a persoanelor cu handicap, autorităţile publice au obligaţia să ia următoarele măsuri specifice:

a) să includă nevoile persoanelor cu handicap şi ale familiilor acestora în toate politicile, strategiile şi programele de dezvoltare regională, judeţeană sau locală, precum şi în programele guvernamentale de ocrotire a sănătăţii;

b) să creeze condiţii de disponibilitate, respectiv de transport, infrastructura, reţele de comunicare, a serviciilor medicale şi sociomedicale;

c) să înfiinţeze şi să susţină centre de reabilitare specializate pe tipuri de handicap;

d) să creeze condiţii pentru asigurarea tehnologiei asistive şi de acces;

e) să dezvolte programe de prevenire a apariţiei handicapului;

f) să sprijine accesul la tratamentul balnear şi de recuperare;

g) să includă şi să recunoască sportul ca mijloc de recuperare, dezvoltând programe specifice.

(2) Persoanele cu handicap, familiile acestora sau reprezentanţii lor legali au dreptul la toate informaţiile referitoare la diagnosticul medical şi de recuperare/ reabilitare, la serviciile şi programele disponibile, în toate stadiile acestora, precum şi la drepturile şi obligaţiile în domeniu.

ART. 10

Persoanele cu handicap beneficiază de asistenţă medicală în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, potrivit legii.

ART. 10

Persoanele cu handicap beneficiază de asistenţă medicală gratuită, inclusiv de medicamente gratuite, atât pentru tratamentul ambulatoriu, cât şi pe timpul spitalizării, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, în condiţiile stabilite prin contractul-cadru.

-------------

Art. 10 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 14 din 7 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 187 din 19 martie 2007.

 

ART. 11

(1) În vederea asigurării asistenţei de recuperare/reabilitare, persoanele cu handicap au dreptul la:

a) dispozitive de protezare în domeniul ORL, dispozitive pentru protezare stomii, dispozitive pentru incontinenţa urinară, proteze pentru membrul inferior, proteze pentru membrul superior, dispozitive de mers/deplasare, cărucioare, cadre de mers, triciclete de mers, trepiede, cârje, cotiere, bastane, orteze, încălţăminte ortopedică, dispozitive pentru handicap vizual, implanturi cardiace, dispozitive de adaptare a autovehiculelor şi materiale igienico-sanitare pentru persoanele cu incontinenţa urinară - cateter lubrifiat, absorbante, conform Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate;

a) dispozitive medicale gratuite în ambulatoriu, conform listei şi în condiţiile prevăzute în Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate şi a normelor sale de aplicare.

-------------

Litera a) a alin. (1) al art. 11 a fost modificată de pct. 2 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 14 din 7 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 187 din 19 martie 2007.

 

b) servicii gratuite de cazare şi masă şi pentru însoţitorul copilului cu handicap grav sau accentuat ori al adultului cu handicap grav sau accentuat în unităţile sanitare cu pături, sanatorii şi staţiuni balneare, la recomandarea medicului de familie ori a medicului specialist, asigurate de la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, conform Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate;

c) un bilet gratuit de tratament balnear, în cursul unui an, pe baza programului individual de reabilitare şi integrare socială şi a recomandării medicului de familie sau a medicului specialist.

(2) În termen de maximum 30 de zile de la data depunerii documentaţiei de către persoana cu handicap sau reprezentantul legal al acesteia, casele de asigurări de sănătate au obligaţia să emită decizia ori aprobarea de plată pentru fiecare dispozitiv medical sau ţip de dispozitiv medical acordat persoanelor cu handicap.

(3) Contravaloarea preţului de referinţă pentru produsele prevăzute la alin. (1) lit. a) se suportă integral din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, prin casa de asigurări de sănătate de care aparţine asiguratul.

(4) Numărul biletelor de tratament balnear gratuit care se acordă adulţilor cu handicap se stabileşte proporţional cu numărul potenţialilor beneficiari faţă de numărul total al biletelor de tratament balnear gratuit stabilite prin legea anuală a bugetului asigurărilor sociale de stat.

 

ART. 12

(1) Persoana care are în îngrijire, supraveghere şi întreţinere un copil cu handicap beneficiază de următoarele drepturi:

a) concediu plătit pentru creşterea copilului cu handicap până la împlinirea de către acesta a vârstei de 7 ani şi program de lucru redus la 4 ore pentru părintele care are în îngrijire copilul cu handicap care necesită tratament pentru afecţiuni intercurente, până la împlinirea de către copil a vârstei de 18 ani;

b) concedii medicale pentru îngrijirea copilului cu handicap care necesită internare, tratament ambulatoriu sau la domiciliu pentru afecţiuni intercurente, până la împlinirea de către copil a vârstei de 18 ani;

c) indemnizaţie, prin Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, pentru creşterea copilului cu handicap, acordată femeii mamă deţinătoare de certificat de persoană cu handicap, până la împlinirea de către copil a vârstei de 7 ani;

d) alocaţie de întreţinere pentru copiii cu handicap, aflaţi în plasament familial sau încredinţaţi, potrivit legii, unei familii ori persoane sau unui organism privat autorizat potrivit legii, în cuantumul prevăzut de lege, majorat cu 50%.

(2) De drepturile prevăzute la alin. (1) beneficiază, la cerere, unul dintre părinţi, tutorele, persoanele care au adoptat un copil cu handicap sau cărora li s-au încredinţat copii cu handicap spre creştere şi educare ori în plasament familial, dacă sunt asiguraţi pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.

(3) Persoanele prevăzute la alin. (2) beneficiază de drepturile prevăzute la alin. (1) în situaţia în care nu au în acelaşi timp şi calitatea de asistent personal.

(4) Sumele cuvenite drepturilor prevăzute la alin. (1) se suportă din bugetul de stat, respectiv din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, potrivit legii.

ART. 12

(1) Persoana care are în îngrijire, supraveghere şi întreţinere un copil cu handicap beneficiază, după caz, de următoarele drepturi:

a) concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului cu handicap sau, după caz, stimulent lunar, până la împlinirea de către acesta a vârstei de 3 ani, în condiţiile de acordare prevăzute de Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 7/2007, cu modificările şi completările ulterioare*);

b) concediu şi o indemnizaţie pentru creşterea copilului cu handicap în cuantum de 450 lei, pentru copilul cu handicap cu vârsta cuprinsă între 3 şi 7 ani*);

c) program de lucru redus la 4 ore pentru părintele care are în îngrijire copilul cu handicap grav sau accentuat, până la împlinirea de către acesta a vârstei de 18 ani, la solicitarea părintelui;

d) concedii medicale, acordate în condiţiile legii, pentru îngrijirea copilului cu handicap care necesită internare, tratament ambulatoriu sau la domiciliu pentru afecţiuni intercurente, precum şi pentru recuperare/reabilitare, până la împlinirea de către copil a vârstei de 18 ani;

e) indemnizaţie lunară pentru creşterea copilului cu handicap, în cuantum de 450 lei, acordată persoanei cu handicap care nu realizează alte venituri în afara celor prevăzute la art. 57 alin. (4) lit. a), până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani*);

f) indemnizaţie lunară pentru creşterea copilului cu handicap, în cuantum de 300 lei, acordată persoanei cu handicap care nu realizează alte venituri în afara celor prevăzute la art. 57 alin. (4) lit. a), pentru copilul cu vârsta cuprinsă între 3 şi 7 ani*);

g) indemnizaţie lunară pentru creşterea copilului cu handicap, în cuantum de 300 lei, acordată persoanei care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 7/2007, cu modificările şi completările ulterioare, până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani, iar pentru copilul cu vârsta cuprinsă între 3 şi 7 ani un ajutor lunar în cuantum de 150 lei;

h) alocaţie lunară de plasament, acordată în condiţiile legii, în cuantum majorat cu 50%*).

(2) Persoana cu handicap care are în îngrijire, supraveghere şi întreţinere un copil şi care nu realizează alte venituri în afara celor prevăzute la art. 57 alin. (4) lit. a) beneficiază de indemnizaţie pentru creşterea copilului în cuantum de 450 lei până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani şi de un ajutor lunar pentru creşterea copilului în cuantum de 150 lei pentru copilul cu vârsta cuprinsă între 2 şi 7 ani*).

(3) De drepturile prevăzute la alin. (1) şi (2) beneficiază, la cerere, unul dintre părinţi, persoana căreia i s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, cu excepţia asistentului maternal profesionist, precum şi persoana care a fost numită tutore.

(3) De drepturile prevăzute la alin. (1) şi (2) beneficiază, la cerere, unul dintre părinţi, persoana căreia i s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei, persoana care a adoptat copilul său care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, precum şi persoana care a fost numită tutore, cu excepţia asistentului maternal profesionist.

-------------

Alin. (3) al art. 12 a fost modificat de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 275 din 10 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 700 din 17 octombrie 2007.

 

(4) De drepturile prevăzute la alin. (1) lit. a)-g) şi la alin. (2) nu pot beneficia persoanele care au în acelaşi timp şi calitatea de asistent personal, pentru acelaşi copil, ori în situaţia în care celălalt părinte este asistent personal pentru acel copil.

(4) De drepturile prevăzute la alin. (1) lit. a) - g) şi la alin. (2) nu pot beneficia persoanele care au în acelaşi timp şi calitatea de asistent personal pentru acelaşi copil sau care primesc indemnizaţia prevăzută la art. 41 alin. (3).

-------------

Alin. (4) al art. 12 a fost modificat de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 275 din 10 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 700 din 17 octombrie 2007.

 

(4^1) Pe perioada acordării dreptului prevăzut la alin. (1) lit. b), pentru ceilalţi copii aflaţi în îngrijire spre creştere şi educare, persoana îndreptăţită beneficiază şi de drepturile prevăzute de Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 7/2007.

-------------

Alin. (4^1) al art. 12 a fost introdus de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 275 din 10 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 700 din 17 octombrie 2007.

 

(5) Plata drepturilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se asigură, după caz, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, sau din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, potrivit legii.

(6) Cuantumul indemnizaţiilor şi ajutoarelor prevăzute la alin. (1) lit. b), e) şi f) şi la alin. (2) se actualizează cu indicele creşterii preţurilor de consum prin hotărâre a Guvernului.

(6) Cuantumul indemnizaţiilor şi ajutoarelor prevăzute la alin. (1) lit. b), e) - g) şi la alin. (2) se actualizează anual cu indicele creşterii preţurilor de consum prin hotărâre a Guvernului.

-------------

Alin. (6) al art. 12 a fost modificat de pct. 3 al articolului unic din LEGEA nr. 275 din 10 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 700 din 17 octombrie 2007.

-------------

Art. 12 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 14 din 7 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 187 din 19 martie 2007.

*) Art. ÎI din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 14 din 7 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 187 din 19 martie 2007 prevede:

"ART. ÎI

(1) Drepturile prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. a), b), e), f) şi g) şi la alin. (2) din Legea nr. 448/2006, cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţa de urgenţă, se acordă, potrivit legii, dacă cererea de acordare a acestora, însoţită de documentele doveditoare, se depune de către persoana îndreptăţită în termen de maximum 60 de zile de la această dată, indiferent de anul naşterii copilului, dacă acesta nu a împlinit încă vârsta de 2, 3 şi, respectiv, 7 ani, după caz.

(1) Drepturile prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. a), b), e), f) şi g) şi la alin. (2) din Legea nr. 448/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se acordă, potrivit legii, dacă cererea de acordare a acestora, însoţită de documentele doveditoare, se depune de către persoana îndreptăţită în termen de maximum 180 de zile de la intrarea în vigoare a legii, indiferent de anul naşterii copilului, dacă acesta nu a împlinit încă vârsta de 2, 3 şi, respectiv, 7 ani, după caz.

-------------

Alin. (1) al art. ÎI din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 14 din 7 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 187 din 19 martie 2007 a fost modificat de pct. 11 al articolului unic din LEGEA nr. 275 din 10 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 700 din 17 octombrie 2007.

 

(2) Procedura de acordare a drepturilor prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. b), e)-g) şi la alin. (2) din Legea nr. 448/2006, cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţa de urgenţă, se stabileşte prin ordin al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezenţei ordonanţe de urgenţă.

(3) Pentru asigurarea în anul 2007 a fondurilor necesare aplicării art. 12 alin. (1) lit. a), b), e), f) şi g) şi alin. (2) din Legea nr. 448/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se autorizează Ministerul Economiei şi Finanţelor ca, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, să introducă modificările ce decurg din aplicarea prevederilor acestei legi în structura bugetului de stat şi a bugetului Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse pe anul 2007."

-------------

Alin. (3) al art. ÎI din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 14 din 7 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 187 din 19 martie 2007 a fost introdus de pct. 12 al articolului unic din LEGEA nr. 275 din 10 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 700 din 17 octombrie 2007.

 

ART. 12^1

(1) Pe perioada în care se beneficiază de indemnizaţia prevăzută la art. 12 alin. (1) lit. b), contribuţia individuală de asigurări sociale de sănătate se calculează prin aplicarea cotei prevăzute de lege asupra sumei reprezentând valoarea a de două ori salariul de bază minim brut pe ţara, garantat în plată, şi se suportă de la bugetul de stat.

(2) Asupra dreptului prevăzut la art. 12 alin. (1) lit. b) nu se datorează celelalte contribuţii sociale obligatorii stabilite de lege.

(3) Perioada în care o persoană beneficiază de drepturile prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. b) constituie perioadă asimilată stagiului de cotizare în vederea stabilirii drepturilor de pensii prevăzute de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare.

(3) Perioada în care o persoană beneficiază de drepturile prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. b) constituie perioadă asimilată stagiului de cotizare în vederea stabilirii drepturilor de pensii prevăzute de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pentru stabilirea drepturilor prevăzute de Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 7/2007.

-------------

Alin. (3) al art. 12^1 a fost modificat de pct. 4 al articolului unic din LEGEA nr. 275 din 10 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 700 din 17 octombrie 2007.

 

(4) În vederea determinării punctajului anual necesar stabilirii drepturilor de pensie în sistemul public, pentru perioadele asimilate stagiului de cotizare în condiţiile prevăzute la alin. (3) se aplică prevederile art. 78 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

(5) Prevederile alin. (4) se aplică şi persoanelor care beneficiază de perioadele asimilate prevăzute la alin. (3) şi care, în acelaşi timp, se află în situaţiile prevăzute la art. 38 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

(6) Perioada în care o persoană beneficiază de drepturile prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. b) constituie perioadă asimilată stagiului de cotizare în vederea stabilirii indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate prevăzute de Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările ulterioare.

(7) În situaţia prevăzută la alin. (6), la stabilirea cuantumului indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate se ia în calcul salariul de bază minim brut pe ţara garantat în plata din perioada respectivă.

(8) Perioada concediului prevăzut la art. 12 alin. (1) lit. b) constituie vechime în muncă şi în serviciu, care se are în vedere la stabilirea drepturilor ce se acordă în raport cu aceasta.

-------------

Art. 12^1 a fost introdus de pct. 4 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 14 din 7 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 187 din 19 martie 2007.

 

ART. 12^2

(1) Drepturile prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. b) se acordă persoanelor îndreptăţite aflate în una din următoarele situaţii:

a) au beneficiat de concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului pentru copilul pentru care se solicită dreptul;

b) au realizat venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, pe o perioadă de 12 luni în ultimul an înainte de solicitarea dreptului.

(2) Cele 12 luni prevăzute la alin. (1) lit. b) pot fi constituite integral şi din perioade asimilate după cum urmează:

a) şi-au însoţit soţul/soţia trimis/trimisă în misiune permanentă în străinătate;

b) au beneficiat de indemnizaţie de şomaj, stabilită conform legii;

c) au beneficiat de concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, potrivit legii;

d) au realizat perioade asimilate stagiului de cotizare în sistemul public de pensii, în condiţiile prevăzute la art. 38 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare;

e) au realizat perioade de stagiu de cotizare în sistemul public de pensii în condiţiile prevăzute de actele normative cu caracter special care reglementează concedierile colective;

f) au beneficiat de pensii de invaliditate;

g) au beneficiat de concediu fără plată pentru a participa la cursuri de formare şi perfecţionare profesională din iniţiativă angajatorului sau la care acesta şi-a dat acordul, organizate în condiţiile legii;

h) au lucrat cu contract individual de muncă în străinătate, pe baza acordurilor guvernamentale bilaterale încheiate de România cu alte state sau în baza Regulamentului CE nr. 1.408/71 privind aplicarea regimurilor de securitate socială lucrătorilor salariaţi, lucrătorilor independenţi şi membrilor familiilor lor care se deplasează în interiorul Comunităţii;

i) se află în perioada de întrerupere temporară a activităţii, din iniţiativă angajatorului, fără încetarea raportului de muncă, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare, potrivit legii.

-------------

Art. 12^2 a fost introdus de pct. 5 al articolului unic din LEGEA nr. 275 din 10 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 700 din 17 octombrie 2007.

 

Înapoi la Capitolul II

SECŢIUNEA a 2-a

Educaţie

ART. 13

(1) Persoanele cu handicap au acces liber şi egal la orice formă de educaţie, indiferent de vârstă, în conformitate cu tipul, gradul de handicap şi nevoile educaţionale ale acestora.

(2) Persoanelor cu handicap li se asigură educaţia permanentă şi formarea profesională de-a lungul întregii vieţi.

(3) Persoana cu handicap sau, după caz, familia ori reprezentantul legal constituie principalul factor de decizie în alegerea formei şi tipului de şcolarizare, precum şi a unităţii de învăţământ.

ART. 14

(1) Educaţia persoanelor cu handicap este parte integrantă a sistemului naţional de educaţie, coordonat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

(2) Educaţia persoanelor cu handicap se realizează prin:

a) unităţi de învăţământ special;

b) integrarea individuală în unităţi de învăţământ de masă, inclusiv în unităţi cu predare în limbile minorităţilor naţionale;

c) grupe sau clase speciale compacte, integrate în unităţi prescolare şi şcolare de masă;

d) servicii educaţionale prin cadrele didactice itinerante/de sprijin;

e) şcolarizare la domiciliu până la absolvirea studiilor liceale, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani, prin grija Ministerului Educaţiei şi Cercetării;

f) educaţia "la patul de spital", pe durata spitalizării;

g) alternative educaţionale.

(3) Formele de învăţământ enumerate la alin. (2) se pot desfăşura şi în limbile minorităţilor naţionale.

(4) Accesul în unităţile de învăţământ al copiilor cu dizabilităţi, inclusiv al celor cu handicap, precum şi al celor cu dificultăţi de adaptare şcolară se realizează prin hotărâre a comisiei pentru protecţia copilului, care eliberează certificatul de orientare şcolară şi/sau profesională, pe baza raportului de evaluare complexă întocmit de serviciul de evaluare complexă din cadrul direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale, ale sectoarelor municipiului Bucureşti.

(5) Pentru formele de educaţie prevăzute la alin. (2) lit. d)-f) sunt necesare recomandarea comisiei interne de evaluare continuă şi cererea părinţilor.

(6) Unităţile de învăţământ special sunt formate din: şcoala specială, cantina şi, după caz, internat şcolar, în condiţiile legii.

(7) Elevii cu handicap beneficiază gratuit de masă şi cazare în internatele şcolare.

(8) Studenţii cu handicap grav şi accentuat beneficiază, la cerere, de reducere cu 50% a taxelor pentru cazare şi masa la cantinele şi căminele studenţeşti.

(9) Valoarea reducerii prevăzute la alin. (8) se asigură din bugetul instituţiilor de învăţământ publice sau private.

ART. 15

Finanţarea învăţământului special şi special integrat se face din bugetele judeţelor, respectiv bugetele locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, unde funcţionează unitatea de învăţământ special, indiferent de domiciliul copiilor/elevilor/tinerilor cu cerinţe educative speciale.

ART. 16

(1) În cadrul procesului de învăţământ, indiferent de nivelul acestuia, persoanele cu handicap au dreptul la:

a) servicii educaţionale de sprijin;

b) dotarea cu echipament tehnic adaptat tipului şi gradului de handicap şi utilizarea acestuia;

c) adaptarea mobilierului din sălile de curs;

d) manuale şcolare şi cursuri în format accesibil pentru elevii şi studenţii cu deficienţe de vedere;

e) utilizarea echipamentelor şi softurilor asistive în susţinerea examenelor de orice tip şi nivel.

(2) Prescolarii, elevii şi studenţii cu handicap, împreună cu asistenţii personali şi asistenţii personali profesionişti, după caz, au dreptul la locuri gratuite în tabere de odihnă, o dată pe an, indiferent de formă de învăţământ.

(3) Sumele aferente dreptului prevăzut la alin. (2) se asigură de la bugetul de stat prin bugetul Autorităţii Naţionale pentru Tineret.

ART. 17

În vederea asigurării accesului persoanelor cu handicap în unităţile şi instituţiile de învăţământ, autorităţile publice au obligaţia să ia următoarele măsuri specifice:

a) să promoveze şi să garanteze accesul la educaţie şi formare profesională al persoanelor cu handicap;

b) să asigure şcolarizarea la domiciliu a persoanelor cu handicap nedeplasabile pe durata perioadei de şcolarizare obligatorie, precum şi pregătirea şcolară, indiferent de locul în care persoana cu handicap se află, inclusiv prin cadrele didactice de sprijin/itinerante;

c) să asigure accesul la formele de educaţie permanentă, adaptându-le nevoilor educaţionale ale persoanelor cu handicap;

d) să sprijine cooperarea dintre unităţile de învăţământ special sau de masă cu familia şi comunitatea, în vederea asigurării unei oferte educaţionale care răspunde nevoilor individuale ale persoanelor cu handicap;

e) să sprijine pregătirea cadrelor didactice în vederea adaptării practicilor educaţionale pentru elevii cu handicap din grupe sau clase de învăţământ obişnuit;

f) să asigure posibilitatea practicării unui sport de către orice persoană cu handicap, precum şi pregătirea cadrelor didactice în vederea însuşirii de către acestea a unor noţiuni medicale şi tehnice specifice;

g) să asigure servicii educaţionale de sprijin pentru persoanele cu handicap şi familiile acestora, prin specialişti în domeniul psihopedagogiei speciale;

h) să asigure accesul în unităţile şi instituţiile de învăţământ.

 

Înapoi la Capitolul II

SECŢIUNEA a 3-a

Locuinţă

ART. 18

(1) În vederea asigurării accesului persoanelor cu handicap la obţinerea unei locuinţe, autorităţile publice au obligaţia să ia măsuri pentru introducerea unui criteriu de prioritate pentru închirierea, la nivelurile inferioare, a locuinţelor care aparţin domeniului public al statului ori unităţilor administrativ-teritoriale ale acestuia.

(2) Persoanele cu handicap grav beneficiază de următoarele drepturi:

a) acordarea unei camere de locuit, suplimentar faţă de normele minimale de locuit prevăzute de lege, pe baza contractelor de închiriere pentru locuinţele care aparţin domeniului public său privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale ale acestuia;

b) stabilirea chiriei, în condiţiile legii, pe baza contractelor de închiriere pentru suprafeţele locative cu destinaţie de locuinţe, deţinute de stat sau de unităţile administrativ-teritoriale ale acestuia, la tariful minim prevăzut de lege.

(3) Beneficiază de prevederile alin. (2) şi familia sau reprezentantul legal pe perioada în care are în îngrijire un copil ori un adult cu handicap grav.

(4) Beneficiază de prevederile alin. (2) lit. b) şi adultul cu handicap accentuat.

 

Înapoi la Capitolul II

SECŢIUNEA a 4-a

Cultură, sport, turism

ART. 19

(1) Autorităţile competente ale administraţiei publice au obligaţia să faciliteze accesul persoanelor cu handicap la valorile culturii, la obiectivele de patrimoniu, turistice, sportive şi de petrecere a timpului liber.

(2) În vederea asigurării accesului persoanelor cu handicap la cultură, sport şi turism, autorităţile administraţiei publice au obligaţia să ia următoarele măsuri specifice:

a) să sprijine participarea persoanelor cu handicap şi a familiilor acestora la manifestări culturale, sportive şi turistice;

b) să organizeze, în colaborare sau parteneriat cu persoane juridice, publice ori private, manifestări şi activităţi culturale, sportive, de petrecere a timpului liber;

c) să asigure condiţii pentru practicarea sportului de către persoanele cu handicap;

d) să sprijine activitatea organizaţiilor sportive ale persoanelor cu handicap.

(3) Copilul cu handicap, precum şi persoana care îl însoţeşte beneficiază de gratuitate la bilete de intrare la spectacole, muzee, manifestări artistice şi sportive.

(4) Adulţii cu handicap beneficiază de bilete de intrare la spectacole, muzee, manifestări artistice şi sportive, astfel:

a) adultul cu handicap grav sau accentuat, precum şi persoana care îl însoţeşte beneficiază de gratuitate;

b) adultul cu handicap mediu şi uşor beneficiază de bilete de intrare în aceleaşi condiţii ca pentru elevi şi studenţi.

(5) Sumele aferente drepturilor prevăzute la alin. (3) şi (4) se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor, al Agenţiei Naţionale pentru Sport, din bugetele locale sau, după caz, din bugetul organizatorilor publici ori privaţi.

 

Înapoi la Capitolul II

SECŢIUNEA a 5-a

Transport

ART. 20

Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să ia următoarele măsuri specifice în vederea asigurării transportului în comun al persoanelor cu handicap:

a) să achiziţioneze mijloace de transport în comun adaptate;

b) să adapteze mijloacele de transport în comun aflate în circulaţie în limitele tehnice posibile, conform reglementărilor în vigoare;

c) să realizeze, în colaborare ori în parteneriat cu persoanele juridice, publice sau private, programe de transport al persoanelor cu handicap.

ART. 21

(1) Persoanele cu handicap grav şi accentuat beneficiază de gratuitate pe toate liniile la transportul urban cu mijloace de transport în comun de suprafaţă şi cu metroul.

(2) Beneficiază de prevederile alin. (1) şi următoarele persoane:

a) însoţitorii persoanelor cu handicap grav, în prezenţa acestora;

b) însoţitorii copiilor cu handicap accentuat, în prezenţa acestora;

c) însoţitorii adulţilor cu handicap auditiv şi mintal accentuat, în prezenţa acestora, pe baza anchetei sociale realizate de către asistentul social din cadrul compartimentului specializat al primăriei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana cu handicap;

d) asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav;

e) asistenţii personali profesionişti ai persoanelor cu handicap grav sau accentuat.

(3) Legitimaţia pentru transportul urban cu mijloace de transport în comun de suprafaţă este valabilă pe întregul teritoriu al ţării, fiind recunoscută de toate regiile de transport local.

(3) Legitimaţia pentru transportul urban cu mijloace de transport în comun de suprafaţă este valabilă pe întregul teritoriu al ţării, fiind recunoscută de toate regiile de transport local, şi este eliberată de direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, costurile fiind suportate din bugetele judeţelor, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti.

-------------

Alin. (3) al art. 21 a fost modificat de pct. 5 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 14 din 7 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 187 din 19 martie 2007.

 

(4) Sumele aferente dreptului prevăzut la alin. (1) şi (2) se asigură din bugetele locale.

(5) Modalitatea de acordare a gratuităţii şi cuantumul acesteia se stabilesc prin hotărâre a consiliilor locale.

ART. 22

(1) Persoanele cu handicap grav beneficiază de gratuitatea transportului interurban, la alegere, cu orice tip de tren, cu autobuzele sau cu navele pentru transport fluvial, în limita a 12 călătorii dus-întors pe an calendaristic.

(1) Persoanele cu handicap grav benefi-ciaza de gratuitatea transportului interurban, la alegere, cu orice tip de tren, în limita costului unui bilet la tren accelerat clasa a II-a, cu autobuzele sau cu navele pentru transport fluvial, pentru 12 călătorii dus-întors pe an calendaristic.

---------------

Alin. (1) al art. 22 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 14 din 7 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 187 din 19 martie 2007.

 

(2) Beneficiază de prevederile alin. (1) şi următoarele persoane:

a) însoţitorii persoanelor cu handicap grav, numai în prezenţa acestora;

b) asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav.

(3) Persoanele cu handicap accentuat beneficiază de gratuitatea transportului interurban, la alegere, cu tren clasa a II-a, cu autobuzele sau cu navele pentru transport fluvial, în limita a 6 călătorii dus-întors pe an calendaristic.

(3) Persoanele cu handicap accentuat beneficiază de gratuitatea transportului interurban, la alegere, cu orice tip de tren, în limita costului unui bilet la tren accelerat clasa a II-a, cu autobuzele sau cu navele pentru transport fluvial, pentru 6 călătorii dus-întors pe an calendaristic.

---------------

Alin. (3) al art. 22 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 14 din 7 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 187 din 19 martie 2007.

 

(4) Beneficiază de prevederile alin. (3) şi însoţitorii copiilor cu handicap accentuat, numai în prezenţa acestora.

(5) Persoanele cu afecţiuni renale care necesită hemodializă în alte localităţi decât cele de domiciliu beneficiază de gratuitatea transportului interurban şi peste limita prevăzută, la alegere, cu tren clasa a II-a, cu autobuzele sau cu navele pentru transport fluvial, în funcţie de recomandarea centrului de dializă.

(5) Persoanele cu afecţiuni renale care necesită hemodializă în alte localităţi decât cele de domiciliu beneficiază de gratuitatea transportului interurban, la alegere, cu orice tip de tren, în limita costului unui bilet la tren accelerat clasa a II-a, cu autobuzele sau cu navele pentru transport fluvial şi peste numărul de călătorii prevăzut, în funcţie de recomandarea centrului de dializă.

---------------

Alin. (5) al art. 22 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 14 din 7 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 187 din 19 martie 2007.

 

(6) Beneficiază de prevederile alin. (5) şi asistenţii personali sau însoţitorii persoanelor cu handicap care necesită hemodializă.

(7) Sumele aferente drepturilor prevăzute la alin. (1)-(6) se asigură din bugetul de stat prin bugetul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap.

(8) Modalitatea de acordare a gratuităţii şi cuantumul acesteia se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

(8) Modalitatea de acordare a drepturilor prevăzute la alin. (1)-(6) se stabileşte prin hotărâre a Guvernului.

---------------

Alin. (8) al art. 22 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 14 din 7 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 187 din 19 martie 2007.

 

Înapoi la Capitolul II

SECŢIUNEA a 6-a

Asistenţă juridică

ART. 23

(1) Persoanele cu handicap beneficiază de protecţie împotriva neglijării şi abuzului, indiferent de locul unde acestea se află.

(2) În cazul în care persoana cu handicap, indiferent de vârstă, este în imposibilitate totală sau parţială de a-şi administra bunurile personale, aceasta beneficiază de protecţie juridică sub forma curatelei sau tutelei şi de asistenţă juridică.

(3) Odată cu preluarea tutelei, tutorele are obligaţia de a face un inventar al tuturor bunurilor mobile şi imobile ale persoanei cu handicap şi prezintă anual un raport de gestiune autorităţii tutelare din unitatea administrativ-teritoriala în care persoana cu handicap are domiciliul sau reşedinţa.

(4) În cazul în care persoana cu handicap nu are rude ori persoane care să accepte tutela, instanţa judecătorească va putea numi ca tutore autoritatea administraţiei publice locale sau, după caz, persoana juridică privată care asigură protecţia şi îngrijirea persoanei cu handicap.

(5) Monitorizarea respectării obligaţiilor care revin tutorelui persoanei cu handicap este asigurată de autoritatea tutelară din unitatea administrativ-teritoriala în a cărei raza îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana cu handicap.

(6) Părintele, reprezentantul legal, tutorele, precum şi organizaţia neguvernamentală al cărei membru este persoana cu handicap o poate asista pe aceasta în faţa instanţelor judecătoreşti competente.

(7) Judecarea cauzelor care au ca obiect obţinerea de către persoanele cu handicap a drepturilor prevăzute de prezenta lege se face cu celeritate.

 

Înapoi la Capitolul II

SECŢIUNEA a 7-a

Facilităţi

ART. 24

Persoanele cu handicap grav sau accentuat beneficiază de următoarele facilităţi fiscale:

a) scutire de impozit pe veniturile din salarii;

a) scutire de impozit pe veniturile din salarii şi indemnizaţii de natură salarială;

-------------

Litera a) a art. 24 a fost modificată de pct. 6 al articolului unic din LEGEA nr. 275 din 10 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 700 din 17 octombrie 2007.

 

b) scutire de la plata impozitului pe clădire şi teren;

c) scutire de la plată taxei asupra autoturismelor, motocicletelor cu ataş şi mototriciclurilor, adaptate handicapului;

d) scutire de la plată taxei pentru eliberarea autorizaţiei de funcţionare pentru activităţi economice şi viza anuală a acestora;

e) scutire de la plată taxei hoteliere.

ART. 25

(1) Persoanele adulte cu handicap grav şi accentuat pot beneficia de credit a cărui dobândă se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, pentru achiziţionarea unui singur mijloc de transport şi pentru adaptarea unei locuinţe conform nevoilor individuale de acces, cu condiţia plăţii la scadenţă a ratelor creditului.

(2) Beneficiază de prevederile alin. (1) şi familia său persoana care are în îngrijire cel puţin un copil cu handicap grav ori accentuat.

ART. 26

Persoanele cu handicap fizic grav şi accentuat beneficiază de scutire de la plata taxelor vamale şi a accizelor, după caz, pentru introducerea în ţară, o dată la 5 ani, la alegere, de motociclete, motorete sau autoturisme, adaptate special pentru transportul persoanelor cu handicap, pentru folosinţă proprie.

------------

Art. 26 a fost abrogat de lit. q) a articolului unic din LEGEA nr. 241 din 12 iulie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 24 iulie 2007.

 

ART. 27

Persoanele cu handicap, deţinătoare de autoturisme adaptate handicapului, precum şi persoanele care le au în îngrijire beneficiază de scutire de la plata tarifului de utilizare a reţelelor de drumuri naţionale, prevăzut în Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind introducerea unor tarife de utilizare a infrastructurii de transport rutier, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

ART. 28

Sumele aferente dreptului prevăzut la art. 27 se suportă de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.

 

Înapoi la Capitolul II

SECŢIUNEA a 8-a

Asigurarea continuităţii în măsurile de protecţie

ART. 29

În vederea asigurării corelării serviciilor din sistemul de protecţie a copilului cu handicap cu serviciile din sistemul de protecţie a persoanelor adulte cu handicap, autorităţile responsabile ale administraţiei publice au obligaţia să ia următoarele măsuri specifice:

a) să planifice şi să asigure tranziţia tânărului cu handicap din sistemul de protecţie a copilului în sistemul de protecţie a persoanei adulte cu handicap, în baza nevoilor individuale identificate ale acestuia;

b) să asigure continuitatea serviciilor acordate persoanelor cu handicap;

c) să instituie măsuri menite să asigure pregătirea tânărului pentru viaţa adultă şi pentru viaţa independentă;

d) să desfăşoare, în colaborare sau în parteneriat cu persoanele juridice, publice ori private, programe de pregătire pentru viaţa de adult;

e) să desfăşoare activităţi de informare a tânărului cu handicap în ceea ce priveşte oportunităţile de educaţie, angajare, acces la viaţa familială şi viaţa socială, la diferite mijloace de petrecere a timpului liber;

f) să evalueze, la cerere, elevii din unităţile de învăţământ speciale.

 

Înapoi la Capitolul II

Înapoi la cuprins

CAPITOLUL III

Servicii şi prestaţii sociale

 

SECŢIUNEA 1

Servicii sociale

 

ART. 30

(1) Dreptul la asistenţa socială sub forma de servicii sociale se acordă la cerere sau din oficiu, după caz, pe baza actelor doveditoare, în condiţiile prevăzute de lege.

(2) Cererea pentru acordarea dreptului la servicii sociale se înregistrează la autoritatea administraţiei publice locale în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana cu handicap.

(3) Cererea şi actele doveditoare se depun spre înregistrare de persoana cu handicap, familia sa, reprezentantul legal, asistentul personal, asistentul personal profesionist sau organizaţia neguvernamentală al cărei membru este persoana cu handicap.

(4) În vederea asigurării serviciilor sociale necesare persoanelor cu handicap, autorităţile publice au obligaţia să ia următoarele măsuri speciale:

a) să creeze condiţii de acces pentru toate tipurile de servicii corespunzătoare nevoilor individuale ale persoanelor cu handicap;

b) să iniţieze, să susţină şi să dezvolte servicii sociale centrate pe persoana cu handicap, în colaborare sau în parteneriat cu persoane juridice, publice ori private;

c) să asigure ponderea personalului de specialitate angajat în sistemul de protecţie a persoanelor cu handicap în raport cu tipurile de servicii sociale: asistenţi sociali, psihologi, instructori de ergoterapie, kinetoterapeuţi, pedagogi de recuperare, logopezi, psihopedagogi, cadre didactice de sprijin, educatori specializaţi, medici psihiatri, medici dentişti, infirmieri;

d) să implice în activităţile de îngrijire, reabilitare şi integrare a persoanei cu handicap familia acesteia;

e) să asigure instruirea în problematica specifică a persoanei cu handicap a personalului care îşi desfăşoară activitatea în sistemul de protecţie a persoanelor cu handicap, inclusiv a asistenţilor personali şi a asistenţilor personali profesionişti;

f) să dezvolte şi să sprijine programe de colaborare între părinţi şi specialişti în domeniul handicapului, în colaborare sau în parteneriat cu persoanele juridice, publice ori private;

g) să înfiinţeze şi să susţină sistemul bazat pe managementul de caz în protecţia persoanei cu handicap;

h) să încurajeze şi să susţină activităţile de voluntariat;

i) să asigure asistenţa şi îngrijire sociomedicala la domiciliul persoanei cu handicap.

ART. 31

(1) Persoanele cu handicap beneficiază de servicii sociale acordate:

a) la domiciliu;

b) în comunitate;

c) în centre de zi şi centre rezidenţiale, publice sau private.

(2) Serviciile sociale destinate persoanelor cu handicap sunt proiectate şi adaptate conform nevoilor individuale ale persoanei.

ART. 32

(1) Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a organiza, administra şi finanţa servicii sociale destinate persoanelor cu handicap, în condiţiile legii.

(2) Autorităţile administraţiei publice locale pot contracta servicii sociale cu furnizori de servicii sociale de drept privat, acreditaţi, în condiţiile legii.

(3) Costul serviciului social contractat nu poate depăşi costul avut de serviciul respectiv la data contractării sau costul mediu al funcţionării serviciului la data înfiinţării, în cazul unui serviciu nou.

(4) Modalitatea de contractare va fi stabilită prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi.

ART. 33

(1) Serviciile sociale destinate persoanelor adulte cu handicap se află în coordonarea Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap.

(2) Monitorizarea implementării standardelor specifice de calitate şi controlul respectării lor sunt în competenţa Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap şi se aplică de către personalul cu atribuţii în domeniu, conform unei metodologii aprobate prin ordin al preşedintelui acesteia.

(3) În realizarea activităţii prevăzute la alin. (1) personalul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap are acces în spaţiile care au legătură cu furnizarea de servicii sociale, la date şi informaţii legate de persoanele cu handicap beneficiare ale serviciului respectiv.

 

Înapoi la Capitolul III

SECŢIUNEA a 2-a

Asistentul personal

ART. 34

Persoana cu handicap grav are dreptul, în baza evaluării sociopsihomedicale, la un asistent personal.

ART. 35

(1) Poate fi încadrată cu contract individual de muncă în funcţia de asistent personal persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:

a) are vârsta minimă de 18 ani împliniţi;

b) nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni care ar face-o incompatibilă cu exercitarea ocupaţiei de asistent personal;

c) are capacitate deplină de exerciţiu;

d) are o stare de sănătate corespunzătoare, atestată de medicul de familie sau pe baza unui examen medical de specialitate;

e) a absolvit cel puţin cursurile învăţământului general obligatoriu, cu excepţia rudelor şi afinilor până la gradul al IV-lea inclusiv, ale persoanei cu handicap grav, precum şi cu excepţia soţului său soţiei, după caz; în situaţii excepţionale, la propunerea asistentului social din cadrul aparatului propriu al consiliului local în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana care urmează să îndeplinească funcţia de asistent personal, Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap poate aproba derogarea de la îndeplinirea condiţiilor de studii şi în cazul altor persoane.

(2) Nu pot deţine calitatea de asistent personal persoanele care beneficiază de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 7 ani.

ART. 36

(1) Pe perioada îngrijirii şi protecţiei persoanei cu handicap grav, pe baza contractului individual de muncă, asistentul personal are următoarele drepturi:

a) salariu de baza stabilit potrivit dispoziţiilor legale privind salarizarea asistentului social cu studii medii din unităţile de asistenţă socială din sectorul bugetar, altele decât cele cu pături, precum şi spor de vechime şi alte sporuri aferente acordate în condiţiile legii;

b) program de lucru care să nu depăşească în medie 8 ore pe zi şi 40 de ore pe săptămână;

c) concediu anual de odihnă, potrivit dispoziţiilor legale aplicabile personalului încadrat în instituţii publice;

d) transport urban gratuit, în condiţiile prevăzute la art. 21;

e) transport interurban, în condiţiile prevăzute la art. 22.

(2) Pe perioada concediului de odihnă, angajatorul are obligaţia de a asigură persoanei cu handicap grav un înlocuitor al asistentului personal, inclusiv în cazul în care asistentul personal este rudă până la gradul al IV-lea inclusiv a acesteia.

(3) În situaţia în care angajatorul nu poate asigură un înlocuitor al asistentului personal, persoanei cu handicap grav i se acordă o indemnizaţie echivalentă cu salariul net al asistentului personal sau găzduirea într-un centru de tip respiro.

ART. 37

Asistentul personal are următoarele obligaţii principale:

a) să participe, o dată la 2 ani, la instruirea organizată de angajator;

b) să semneze un angajament, ca act adiţional la contractul individual de muncă, prin care îşi asumă răspunderea de a realiza integral planul de recuperare pentru copilul cu handicap grav, respectiv planul individual de servicii al persoanei adulte cu handicap grav;

c) să presteze pentru persoana cu handicap grav toate activităţile şi serviciile prevăzute în contractul individual de muncă, în fişa postului şi în planul de recuperare pentru copilul cu handicap grav, respectiv în planul individual de servicii al persoanei adulte cu handicap grav;

d) să trateze cu respect, bună-credinţă şi înţelegere persoana cu handicap grav şi să nu abuzeze fizic, psihic sau moral de starea acesteia;

e) să comunice direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, în termen de 48 de ore de la luarea la cunoştinţă, orice modificare survenită în starea fizică, psihică sau socială a persoanei cu handicap grav şi alte situaţii de natură să modifice acordarea drepturilor prevăzute de lege.

ART. 38

(1) Contractul individual de muncă al asistentului personal se încheie cu primăria localităţii de domiciliu sau reşedinţă a persoanei cu handicap grav, după caz, în termen de maximum 30 de zile de la data înregistrării cererii.

(2) Contractul individual de muncă se întocmeşte în 3 exemplare, câte unul pentru fiecare parte contractantă, iar cel de-al treilea exemplar se transmite direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, în termen de 5 zile de la încheierea acestuia.

(3) Modalităţile şi condiţiile de încheiere, modificare şi încetare a contractului individual de muncă al asistentului personal se completează cu prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare.

(4) Contractul individual de muncă al asistentului personal încetează de drept în cazul decesului persoanei cu handicap grav.

-------------

Alin. (4) al art. 38 a fost introdus de pct. 7 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 14 din 7 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 187 din 19 martie 2007.

 

ART. 39

(1) Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să prevadă şi să garanteze în bugetul local sumele necesare din care se suportă salarizarea, precum şi celelalte drepturi cuvenite asistentului personal, potrivit legii.

(2) Serviciul public de asistenţă socială dispune efectuarea de controale periodice asupra activităţii asistenţilor personali şi prezintă semestrial un raport consiliului local.

ART. 40

Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către asistentul personal a obligaţiilor prevăzute de dispoziţiile legale în sarcina lui, precum şi a celor prevăzute în contractul individual de muncă atrage răspunderea disciplinară, civilă sau, după caz, penală a acestuia, în condiţiile legii.

ART. 41

(1) Adultul cu handicap vizual grav poate opta pentru asistent personal sau indemnizaţie de însoţitor.

(2) Persoanele cu handicap grav care au şi calitatea de pensionari de invaliditate gradul I pot opta pentru indemnizaţia pentru însoţitor prevăzută la art. 61 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, sau pentru asistent personal. Dreptul de opţiune se menţine şi în cazul trecerii pensionarilor de invaliditate la pensia pentru limita de vârstă.

(2^1) Invalizii de război care au şi calitatea de persoane cu handicap grav şi sunt pensionari de invaliditate gradul I beneficiază atât de dreptul prevăzut la alin. (2), cât şi de dreptul prevăzut la art. 3 din Legea nr. 49/1999 privind pensiile I.O.V.R., cu modificările şi completările ulterioare.

-------------

Alin. (2^1) al art. 41 a fost introdus de pct. 7 al articolului unic din LEGEA nr. 275 din 10 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 700 din 17 octombrie 2007.

 

(3) Părinţii sau reprezentanţii legali ai copilului cu handicap grav, adulţii cu handicap grav ori reprezentanţii legali ai acestora, cu excepţia celor cu handicap vizual grav, pot opta între asistent personal şi primirea unei indemnizaţii lunare.

(4) Opţiunea se exprimă prin cerere adresată în scris direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, şi devine valabilă numai pe baza acordului exprimat în scris al acestora.

(5) Direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, vor comunica angajatorului, în termen de 5 zile, acordul pentru opţiunea exprimată în condiţiile prevăzute la alin. (4).

ART. 42

(1) Indemnizaţia lunară prevăzută la art. 41 alin. (3) este în cuantum egal cu salariul net al asistentului social debutant cu studii medii din unităţile de asistenţă socială din sectorul bugetar, altele decât cele cu pături.

(2) Plata indemnizaţiei lunare se asigură de primăriile în a căror raza teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana cu handicap grav.

(3) Plata indemnizaţiei se face pe perioada valabilitaţii certificatului de încadrare în grad de handicap, emis de comisiile de protecţie a copiilor sau de comisiile de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, după caz.

(4) Nu pot beneficia de indemnizaţia lunară:

a) părinţii sau reprezentanţii legali ai copilului cu handicap grav care se află în internate ori în centre de plasament aferente unităţilor sau instituţiilor de învăţământ special;

b) adulţii cu handicap grav sau reprezentanţii lor legali pe perioada în care adulţii cu handicap grav se află în centre rezidenţiale publice, cu excepţia centrului de tip respiro, ori în alte tipuri de instituţii publice cu caracter social în care se asigură întreţinere completă din partea autorităţii administraţiei publice;

c) persoanele cu handicap grav care sunt reţinute sau condamnate definitiv la o pedeapsă privativă de libertate, pe perioada reţinerii ori a detenţiei.

c) persoanele cu handicap grav care sunt reţinute, arestate sau condamnate definitiv la o pedeapsă privativă de libertate, pe perioada reţinerii, arestării ori a detenţiei.

-------------

Litera c) a alin. (4) al art. 42 a fost modificată de pct. 8 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 14 din 7 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 187 din 19 martie 2007.

 

ART. 43

Autorităţile administraţiei publice locale prevăzute la art. 42 alin. (2) au obligaţia:

a) de a angaja şi salariza asistentul personal al persoanei cu handicap grav, în condiţiile legii;

b) de a asigura şi garanta plata indemnizaţiei lunare, în cazul în care persoana cu handicap grav sau reprezentantul ei legal a optat pentru aceasta.

 

Înapoi la Capitolul III

SECŢIUNEA a 3-a

Asistentul personal profesionist

ART. 44

(1) Adultul cu handicap grav sau accentuat care nu dispune de spaţiu de locuit, nu realizează venituri ori realizează venituri de până la nivelul salariului mediu pe economie poate beneficia de îngrijirea şi protecţia unui asistent personal profesionist.

(2) Îngrijirea şi protecţia adulţilor cu handicap grav sau accentuat de către asistentul personal profesionist se fac pe baza deciziei comisiilor de evaluare a persoanelor adulte cu handicap judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti.

(3) Opinia adultului cu handicap grav sau accentuat se va lua în considerare la luarea deciziei referitoare la stabilirea asistentului personal profesionist.

(4) Contractul de muncă al asistentului personal profesionist se încheie de către direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, sau de către furnizorii de servicii sociale privaţi, acreditaţi în condiţiile legii.

(5) Monitorizarea şi controlul activităţii de îngrijire şi protecţie a adulţilor cu handicap grav şi accentuat de către asistentul personal profesionist se fac de direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti.

(6) Asistentul maternal care îngrijeşte copilul cu handicap grav sau accentuat până la vârsta majoratului poate opta să devină asistent personal profesionist.

ART. 45

(1) Pentru fiecare adult cu handicap grav sau accentuat aflat în îngrijirea şi protecţia asistentului personal profesionist se acordă sumele necesare acoperirii cheltuielilor lunare de hrană, echipament, cazarmament, materiale igienico-sanitare, precum şi sumele aferente acoperirii cheltuielilor de locuit.

(2) Sumele prevăzute la alin. (1) se suportă din bugetul propriu al judeţului, respectiv al sectorului municipiului Bucureşti, pe a cărui raza teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa asistentul personal profesionist.

(3) Cuantumul sumelor acordate în condiţiile alin. (1) se stabileşte prin hotărâre a consiliului judeţean, respectiv local al sectorului municipiului Bucureşti, şi nu poate depăşi cuantumul cheltuielilor efectuate pentru adulţii cu handicap asistaţi în centrele rezidenţiale publice.

(4) Sumele necesare acoperirii cheltuielilor prevăzute la alin. (1), suportate de furnizorii de servicii sociale privaţi acreditaţi, se restituie acestora la cerere, de către direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, pe baza documentelor justificative, în termen de 15 zile de la data depunerii cererii.

(5) Modalitatea de decontare a cheltuielilor prevăzute la alin. (1) se aprobă prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap.

ART. 46

(1) Pe perioada îngrijirii şi protecţiei adulţilor cu handicap grav sau accentuat, asistentul personal profesionist beneficiază de următoarele drepturi:

a) salariul de bază stabilit potrivit dispoziţiilor legale privind salarizarea asistentului social cu studii medii din unităţile de asistenţă socială din sectorul bugetar, altele decât cele cu pături, precum şi spor de vechime şi alte sporuri aferente acordate în condiţiile legii;

b) un spor de 15% calculat la salariul de bază, pentru suprasolicitare neuropsihică şi condiţii de muncă deosebite în care îşi desfăşoară activitatea;

c) un spor de 15% calculat la salariul de bază, pe perioada în care are în îngrijire şi protecţie cel puţin două persoane adulte cu handicap grav sau accentuat;

d) un spor de 25% calculat la salariul de bază, pe perioada în care are în îngrijire şi protecţie o persoană adultă cu handicap grav sau accentuat, infectat cu HIV ori bolnav de SIDA.

(2) Asistentul personal profesionist beneficiază şi de alte drepturi, după cum urmează:

a) consiliere şi sprijin din partea specialiştilor de la direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, ori a furnizorilor de servicii sociale, în vederea îndeplinirii obligaţiilor ce îi revin cu privire la îngrijirea şi protecţia persoanei adulte cu handicap grav sau accentuat;

b) decontarea cheltuielilor de transport interurban, cazare şi masă, în cazul în care deplasarea se face în interesul adultului cu handicap grav sau accentuat, în condiţiile stabilite pentru personalul din sectorul bugetar;

c) transport urban gratuit, în condiţiile prevăzute la art. 21.

(3) Pe perioada concediului de odihnă, angajatorul are obligaţia de a asigura persoanei cu handicap grav sau accentuat un înlocuitor al asistentului personal profesionist ori găzduirea într-un centru de tip respiro.

ART. 47

(1) Condiţiile de obţinere a atestatului, procedurile de atestare şi statutul asistentului personal profesionist se reglementează prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap.

(2) Standardele minime obligatorii pentru asigurarea îngrijirii şi protecţiei adulţilor cu handicap grav sau accentuat la asistentul personal profesionist se elaborează de Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap şi se aprobă prin ordin al preşedintelui acesteia.

ART. 48

Asistentul personal profesionist are următoarele obligaţii principale:

a) să participe anual la instruirea organizată de angajator;

b) să semneze un angajament, ca act adiţional la contractul individual de muncă, prin care îşi asumă răspunderea de a realiza integral planul individual de servicii al adultului cu handicap grav sau accentuat;

c) să presteze pentru adultul cu handicap grav sau accentuat toate activităţile şi serviciile prevăzute în contractul individual de muncă, în fişa postului şi în planul individual de servicii;

d) să trateze cu respect, bună-credinţă şi înţelegere adultul cu handicap grav sau accentuat şi să nu abuzeze fizic, psihic ori moral de starea acestuia;

e) să comunice direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, în termen de 48 de ore de la luarea la cunoştinţă, orice modificare survenită în starea fizică, psihică ori socială a adultului cu handicap grav sau accentuat şi alte situaţii de natură să modifice acordarea drepturilor prevăzute de lege.

ART. 49

Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către asistentul personal profesionist a obligaţiilor prevăzute de dispoziţiile legale în sarcina acestuia, precum şi a celor prevăzute în contractul individual de muncă atrage răspunderea disciplinară, civilă, ori, după caz, penală a asistentului personal profesionist, în condiţiile legii.

 

Înapoi la Capitolul III

SECŢIUNEA a 4-a

Centre pentru persoanele cu handicap

ART. 50

(1) Persoana cu handicap poate beneficia de servicii sociale acordate în centre de zi şi centre rezidenţiale de diferite tipuri, publice, public-private sau private.

(2) Centrele de zi şi centrele rezidenţiale reprezintă locaţii în care serviciile sociale sunt acordate de personal calificat şi care dispun de infrastructură adecvată furnizării acestora; centrele rezidenţiale sunt locaţii în care persoana cu handicap este găzduita cel puţin 24 de ore.

(3) În sensul prezentei legi, tipurile de centre rezidenţiale pentru persoane cu handicap sunt:

a) centre de îngrijire şi asistenţă;

b) centre de recuperare şi reabilitare;

c) centre de integrare prin terapie ocupaţională;

d) centre de pregătire pentru o viaţă independentă;

e) centre respiro/centre de criză;

f) centre de servicii comunitare şi formare;

g) locuinţe protejate;

h) altele.

(4) Admiterea unei persoane cu handicap într-un centru rezidenţial, cu excepţia celor prevăzute la alin. (3) lit. e) şi g), se face în cazul în care acesteia nu i se pot asigura protecţia şi îngrijirea la domiciliu sau în cadrul altor servicii din comunitate.

(5) Centrele pentru persoane cu handicap se înfiinţează ca structuri cu sau fără personalitate juridică, în subordinea consiliilor judeţene, respectiv consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, cu avizul şi în coordonarea Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap.

(5) Centrele publice pentru persoane cu handicap se înfiinţează şi funcţionează ca structuri fără personalitate juridică, în subordinea consiliilor judeţene, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, în structura direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, cu avizul şi sub îndrumarea metodologică a Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap.

-------------

Alin. (5) al art. 50 a fost modificat de pct. 9 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 14 din 7 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 187 din 19 martie 2007.

(5) Centrele publice pentru persoane cu handicap se înfiinţează şi funcţionează ca structuri cu sau fără personalitate juridică, în subordinea consiliilor judeţene, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, în structura direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, cu avizul şi sub îndrumarea metodologică a Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap.

-------------

Alin. (5) al art. 50 a fost modificat de pct. 8 al articolului unic din LEGEA nr. 275 din 10 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 700 din 17 octombrie 2007.

 

(6) Centrele private pentru persoanele cu handicap se înfiinţează şi funcţionează ca structuri cu personalitate juridică, cu avizul şi sub îndrumarea metodologică a Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap.

-------------

Alin. (6) al art. 50 a fost introdus de pct. 10 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 14 din 7 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 187 din 19 martie 2007.

 

ART. 51

(1) În vederea desfăşurării unui tip de activităţi cu caracter inovator în domeniul protecţiei persoanelor cu handicap, furnizorii de servicii sociale acreditaţi pot înfiinţa, administra şi finanţa centre-pilot, pentru o durată de maximum 2 ani.

(2) Evaluarea activităţilor cu caracter inovator se face de serviciul public descentralizat competent teritorial al Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, în colaborare cu Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap.

ART. 52

(1) Într-un centru de zi sau rezidenţial serviciile sociale pot fi furnizate în sistem integrat cu serviciile medicale, de educaţie, de locuire, de ocupare a forţei de muncă şi altele asemenea.

(2) Persoanele cu handicap din centrele de zi sau rezidenţiale beneficiază de servicii medicale din cadrul pachetului de servicii medicale de bază care se suportă din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, conform Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.

(3) Coordonarea serviciilor sociale furnizate în sistem integrat se face de autoritatea administraţiei publice locale sau de furnizorul de servicii sociale care înfiinţează, administrează şi finanţează centrul.

(4) Ministerul Educaţiei şi Cercetării alocă fonduri de la buget pentru finanţarea cheltuielilor aferente:

a) activităţilor de educaţie desfăşurate în centrele pentru persoanele cu handicap;

b) perfecţionării pregătirii profesionale a cadrelor didactice;

c) altor acţiuni şi activităţi, în condiţiile legii.

ART. 53

(1) Persoana cu handicap are dreptul să fie îngrijită şi protejată într-un centru din localitatea/judeţul în a cărei/cărui raza teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţă.

(2) Finanţarea centrelor de zi şi rezidenţiale publice se face din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale pe teritoriul cărora funcţionează acestea.

(2) Finanţarea centrelor publice se face din bugetele proprii ale judeţelor, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti, pe teritoriul cărora funcţionează acestea.

-------------

Alin. (2) al art. 53 a fost modificat de pct. 11 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 14 din 7 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 187 din 19 martie 2007.

 

(3) În cazul în care nevoile individuale ale persoanei cu handicap nu pot fi asigurate în condiţiile prevăzute la alin. (1), persoana cu handicap poate fi îngrijită şi protejată într-un centru aflat în altă unitate administrativ-teritoriala.

(4) Decontarea cheltuielilor dintre autorităţile administraţiei publice locale se face în baza costului mediu lunar al cheltuielilor efectuate în luna anterioară de centrul în care persoana cu handicap este îngrijită şi protejată.

(5) Modalitatea de decontare va fi stabilită prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi.

ART. 54

(1) Furnizorul de servicii sociale are obligaţia de a promova, facilita şi asigură personalului programe de formare profesională, precum şi programe de instruire specifică cu privire la problematica handicapului şi legislaţia în domeniu.

(2) Personalul din cadrul centrelor prevăzute la art. 50 alin. (1) are obligaţia respectării standardelor specifice de calitate, precum şi a prevederilor legale privind drepturile persoanelor cu handicap.

(3) Nerespectarea prevederilor alin. (2) atrage, după caz, răspunderea disciplinară, contravenţională sau penală, conform prevederilor legale.

ART. 55

(1) Personalul de specialitate care îşi desfăşoară activitatea în centrele publice din mediul rural, de zi şi rezidenţiale pentru copiii şi adulţii cu handicap, beneficiază de decontarea cheltuielilor de transport dus-întors de la domiciliu, în condiţiile legii.

(2) Sumele necesare acordării drepturilor prevăzute la alin. (1) se asigură din bugetele locale ale autorităţilor administraţiei teritoriale pe a cărei rază funcţionează centrul.

(2) Sumele necesare acordării drepturilor prevăzute la alin. (1) se asigură din bugetele proprii ale judeţelor, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti, pe a căror rază teritorială funcţionează centrul.

-------------

Alin. (2) al art. 55 a fost modificat de pct. 12 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 14 din 7 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 187 din 19 martie 2007.

 

Înapoi la Capitolul III

SECŢIUNEA a 5-a

Prestaţii sociale pentru persoanele cu handicap

ART. 56

(1) Dreptul la asistenţa socială sub formă de prestaţii sociale se acordă la cerere sau din oficiu, după caz, pe baza actelor doveditoare, în condiţiile prevăzute de lege.

(2) Cererea pentru plata prestaţiilor sociale se înregistrează la autoritatea administraţiei publice locale competente în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţă persoana cu handicap.

(3) Cererea şi actele doveditoare pot fi depuse în condiţiile prevăzute la art. 30 alin. (3).

(4) Plata prestaţiei sociale se face începând cu luna următoare depunerii cererii şi încetează cu luna următoare încetării dreptului la prestaţia socială respectivă.

ART. 57

(1) Copiii cu handicap, inclusiv copiii cu handicap de tip HIV/SIDA, beneficiază de alocaţie de stat în condiţiile şi în cuantumul prevăzut de lege, majorat cu 100%.

(2) Copiii cu handicap de tip HIV/SIDA beneficiază de o alocaţie lunară de hrană, calculată pe baza alocaţiei zilnice de hrană stabilite pentru consumurile colective din unităţile sanitare publice.

(3) Adultul cu handicap vizual grav primeşte pentru plata însoţitorului o indemnizaţie echivalentă cu salariul net al asistentului social debutant cu studii medii din unităţile de asistenţă socială din sectorul bugetar, altele decât cele cu pături.

(4) Adultul cu handicap beneficiază, în condiţiile prezentei legi, de următoarele prestaţii sociale:

a) indemnizaţie lunară, indiferent de venituri:

1. în cuantum de 179 lei, pentru adultul cu handicap grav;

2. în cuantum de 147 lei, pentru adultul cu handicap accentuat;

b) buget personal complementar lunar, indiferent de venituri:

1. în cuantum de 80 lei, pentru adultul cu handicap grav;

2. în cuantum de 60 lei, pentru adultul cu handicap accentuat;

3. în cuantum de 30 lei, pentru adultul cu handicap mediu.

(5) Beneficiază de prestaţia socială prevăzută la alin.(4) lit. b) şi familia sau reprezentantul legal al copilului cu handicap grav, accentuat ori mediu pe perioada în care îl are în îngrijire, supraveghere şi întreţinere.

(6) Nu pot beneficia de prevederile alin. (4):

a) adulţii cu handicap îngrijiţi şi protejaţi în centre rezidenţiale publice, cu excepţia centrului de tip respiro;

b) adulţii cu handicap care sunt reţinuţi sau condamnaţi definitiv la o pedeapsă privativă de libertate, pe perioada reţinerii ori detenţiei;

b) persoanele cu handicap care sunt reţinute, arestate sau condamnate definitiv la o pedeapsă privativă de libertate, pe perioada reţinerii, arestării ori a detenţiei;

-------------

Litera b) a alin. (6) al art. 57 a fost modificată de pct. 13 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 14 din 7 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 187 din 19 martie 2007.

 

c) adulţii cu handicap grav sau accentuat care realizează venituri, aflaţi în îngrijirea şi protecţia asistentului personal profesionist.

(7) Nu pot beneficia de prevederile alin. (4) lit. a) adulţii cu handicap grav sau accentuat care nu realizează venituri, aflaţi în îngrijirea şi protecţia asistentului personal profesionist.

(8) Nu pot beneficia de dreptul prevăzut la alin. (1) copiii cu handicap care se află în internate sau centre de plasament aferente unităţilor ori instituţiilor de învăţământ special sau în alte tipuri de instituţii publice cu caracter social, cu excepţia centrului de tip respiro, în care se asigură întreţinere completă din partea autorităţii administraţiei publice.

(9) De dreptul prevăzut la alin. (2) poate beneficia copilul bolnav de SIDA numai pe perioada în care este îngrijit în familie.

(10) Sumele aferente drepturilor prevăzute la alin. (1)-(5) şi a cheltuielilor de administrare se vor asigura prin bugetele proprii ale judeţelor/sectoarelor municipiului Bucureşti din transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale, prevăzute cu această destinaţie în bugetul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.

(10^1) Plata drepturilor prevăzute la alin. (1)-(5) se realizează prin direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti.

-------------

Alin. (10^1) al art. 57 a fost introdus de pct. 14 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 14 din 7 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 187 din 19 martie 2007.

 

(10^2) Bugetul personal complementar prevăzut la alin. (4) lit. b) nu este luat în calcul la stabilirea altor drepturi şi obligaţii.

-------------

Alin. (10^2) al art. 57 a fost introdus de pct. 14 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 14 din 7 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 187 din 19 martie 2007.

 

(11) Cuantumul drepturilor se actualizează cu indicele creşterii preţurilor de consum, prin hotărâre a Guvernului.

(11) Cuantumul drepturilor se actualizează anual cu indicele creşterii preţurilor de consum, prin hotărâre a Guvernului.

-------------

Alin. (11) al art. 57 a fost modificat de pct. 9 al articolului unic din LEGEA nr. 275 din 10 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 700 din 17 octombrie 2007.

 

(12) Drepturile restante aferente deciziilor emise şi neplătite în anul 2006 pentru persoanele cu handicap vizual, stabilite în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 519/2002, cu modificările şi completările ulterioare, se asigură şi se plătesc de către Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei prin direcţiile de muncă, solidaritate socială şi familie judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.

-------------

Alin. (12) al art. 57 a fost introdus de pct. 15 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 14 din 7 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 187 din 19 martie 2007.

 

Înapoi la Capitolul III

SECŢIUNEA a 6-a

Obligaţiile persoanelor cu handicap, ale familiei sau reprezentanţilor legali

 

ART. 58

Persoanele cu handicap au următoarele obligaţii:

a) să se prezinte, din oficiu sau la solicitare, pentru evaluare şi reevaluare, la comisiile cu competenţă în domeniu;

b) să depună diligenţele necesare pentru a beneficia de drepturile prevăzute de lege;

c) să urmeze activităţile şi serviciile prevăzute în planul de recuperare pentru copilul cu handicap, respectiv în planul individual de servicii al adultului cu handicap;

d) să depună diligenţe pentru încadrarea în muncă, în condiţiile legii, în raport cu pregătirea, posibilităţile fizice şi psihice, pe baza recomandărilor comisiei cu competenţă în domeniu;

e) să colaboreze cu asistenţii sociali şi specialiştii care au ca scop recuperarea, reabilitarea, orientarea profesională şi integrarea socială;

f) să aducă la cunoştinţa direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, în termen de 48 de ore de la luarea la cunoştinţă, orice modificare cu privire la gradul de handicap, domiciliu sau reşedinţă, starea materială şi alte situaţii de natură să modifice acordarea drepturilor prevăzute de lege.

ART. 59

Persoana care are în îngrijire, supraveghere şi întreţinere un copil sau adult cu handicap are următoarele obligaţii principale:

a) să asigure creşterea şi îngrijirea corespunzătoare a persoanei cu handicap;

b) să respecte şi/sau să urmeze activităţile şi serviciile prevăzute în planul de recuperare pentru copilul cu handicap, respectiv în planul individual de servicii al adultului cu handicap;

c) să însoţească persoana cu handicap, la termenul necesar sau la solicitare, pentru evaluare şi reevaluare, la comisiile cu competenţă în domeniu;

d) să se prezinte la solicitarea direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti;

e) să colaboreze cu asistenţii sociali şi specialiştii care au ca scop recuperarea, reabilitarea, orientarea profesională şi integrarea socială;

f) să comunice direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, în termen de 48 de ore de la luarea la cunoştinţă, orice modificare cu privire la gradul de handicap, domiciliu sau reşedinţă, starea materială, precum şi alte situaţii de natură să modifice acordarea drepturilor prevăzute de lege.

 

Înapoi la Capitolul III

Înapoi la cuprins

CAPITOLUL IV

Accesibilitate

 

 

ART. 60

În vederea asigurării accesului persoanelor cu handicap la mediul fizic, informaţional şi comunicaţional, autorităţile publice au obligaţia să ia următoarele măsuri specifice:

a) să promoveze şi să implementeze conceptul Acces pentru toţi, pentru a împiedica crearea de noi bariere şi apariţia unor noi surse de discriminare;

b) să sprijine cercetarea, dezvoltarea şi producţia de noi tehnologii de informare şi comunicare şi tehnologii asistive;

c) să recomande şi să susţină introducerea în pregătirea iniţială a elevilor şi studenţilor a unor cursuri referitoare la problematica handicapului şi a nevoilor acestora, precum şi la diversificarea modalităţilor de realizare a accesibilităţii;

d) să faciliteze accesul persoanelor cu handicap la noile tehnologii;

e) să asigure accesul la informaţiile publice pentru persoanele cu handicap;

f) să asigure interpreţi autorizaţi ai limbajului mimico-gestual şi ai limbajului specific persoanelor cu surdocecitate;

g) să proiecteze şi să deruleze, în colaborare sau în parteneriat cu persoanele juridice, publice ori private, programe de accesibilitate sau de conştientizare asupra importanţei acesteia.

ART. 61

(1) Clădirile de utilitate publică, căile de acces, clădirile de locuit construite din fonduri publice, mijloacele de transport în comun şi staţiile acestora, taxiurile, vagoanele de transport feroviar pentru călători şi peroanele principalelor staţii, spaţiile de parcare, străzile şi drumurile publice, telefoanele publice, mediul informaţional şi comunicaţional vor fi adaptate conform prevederilor legale în domeniu, astfel încât să permită accesul neîngrădit al persoanelor cu handicap.

(2) Clădirile de patrimoniu şi cele istorice se vor adapta, cu respectarea caracteristicilor arhitectonice, conform prevederilor legale în domeniu.

(3) Costurile lucrărilor necesare pentru realizarea adaptărilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se suportă din bugetele autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale şi din sursele proprii ale persoanelor juridice cu capital privat, după caz.

 

(4) Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să includă reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap sau ai organizaţiilor neguvernamentale ale persoanelor cu handicap în comisiile de recepţie a lucrărilor de construcţie ori de adaptare a obiectivelor prevăzute la alin. (1) şi (2).

ART. 62

(1) Autorităţile prevăzute de lege au obligaţia să elibereze autorizaţia de construcţie pentru clădirile de utilitate publică numai în condiţiile respectării prevederilor legale în domeniu, astfel încât să fie permis accesul neîngrădit al persoanelor cu handicap.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi pentru clădirile de locuit care se construiesc ori pentru care se realizează lucrări de consolidare, de reabilitare, de extindere şi/sau de modernizare, cu finanţare din fonduri publice.

(3) Adaptarea accesului în clădirile aflate în patrimoniul public său privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale se face şi în condiţiile când nu se realizează lucrările prevăzute la alin. (2), la solicitarea persoanelor cu handicap grav, locatari ai acestora.

ART. 63

(1) Pentru a facilita accesul neîngrădit al persoanelor cu handicap la transport şi călătorie, până la 31 decembrie 2010, autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să ia măsuri pentru:

a) adaptarea tuturor mijloacelor de transport în comun aflate în circulaţie;

b) adaptarea tuturor staţiilor mijloacelor de transport în comun conform prevederilor legale, inclusiv marcarea prin pavaj tactil a spaţiilor de acces spre uşa de intrare în mijlocul de transport;

c) montarea panourilor de afişaj corespunzătoare nevoilor persoanelor cu handicap vizual şi auditiv în mijloacele de transport public;

d) imprimarea cu caractere mari şi în culori contrastante a rutelor şi a indicativelor mijloacelor de transport în comun.

(2) În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezenţei legi, toţi operatorii de taxi au obligaţia să asigure cel puţin o maşină adaptată transportului persoanelor cu handicap care utilizează fotoliul rulant.

(3) Constituie discriminare refuzul conducătorului de taxi de a asigura transportul persoanei cu handicap şi a dispozitivului de mers.

(4) Până la data de 31 decembrie 2007, autorităţile administraţiei publice locale competente au obligaţia să ia măsuri pentru:

a) adaptarea trecerilor de pietoni de pe străzile şi drumurile publice conform prevederilor legale, inclusiv marcarea prin pavaj tactil;

b) montarea sistemelor de semnalizare sonoră şi vizuală la intersecţiile cu trafic intens.

(5) Câinele ghid care însoţeşte persoana cu handicap grav are acces liber şi gratuit în toate locurile publice şi în mijloacele de transport.

(6) Până la data de 31 decembrie 2010, administratorii infrastructurii feroviare şi operatorii de transport feroviar au următoarele obligaţii:

a) să adapteze cel puţin un vagon şi staţiile principale de tren, pentru a permite accesul persoanelor cu handicap care utilizează fotoliul rulant;

b) să marcheze prin pavaj tactil contrastant căile spre peroanele de îmbarcare, ghise sau alte utilităţi.

ART. 64

(1) În spaţiile de parcare de pe lângă clădirile de utilitate publică, precum şi în cele organizate vor fi adaptate, rezervate şi semnalizate prin semn internaţional cel puţin 4% din numărul total al locurilor de parcare, dar nu mai puţin de două locuri, pentru parcarea gratuită a mijloacelor de transport pentru persoane cu handicap.

(2) Persoanele cu handicap sau reprezentanţii legali ai acestora, la cerere, pot beneficia de un card-legitimatie pentru locurile gratuite de parcare. Autovehiculul care transportă o persoană cu handicap posesoare de card-legitimatie beneficiază de parcare gratuită.

(3) Modelul cardului-legitimatie va fi stabilit în normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi. Eliberarea cârdurilor se face de către autorităţile administraţiei publice locale.

(4) Costurile aferente dreptului prevăzut la alin. (2) se suportă din bugetele locale.

(5) În spaţiile de parcare ale domeniului public şi cât mai aproape de domiciliu administratorul acestora repartizează locuri de parcare gratuită persoanelor cu handicap care au solicitat şi au nevoie de astfel de parcare.

ART. 65

(1) Editurile au obligaţia să pună matriţele electronice utilizate pentru tipărirea cărţilor şi revistelor la dispoziţia persoanelor juridice autorizate care le solicită pentru a le transformă în format accesibil persoanelor cu deficienţe de vedere sau de citire, în condiţiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Bibliotecile publice au obligaţia să înfiinţeze secţii cu carte în formate accesibile persoanelor cu deficienţe de vedere sau de citire.

ART. 66

(1) Până la data de 31 martie 2007, operatorii de telefonie au următoarele obligaţii:

a) să adapteze cel puţin o cabină la o baterie de telefoane publice în conformitate cu prevederile legale în vigoare;

b) să furnizeze informaţii despre costurile serviciilor în forme accesibile persoanelor cu handicap.

(2) Operatorii de servicii bancare au obligaţia să pună la dispoziţia persoanelor cu handicap, la solicitarea acestora, extrase de cont şi alte informaţii în formate accesibile.

(3) Angajaţii operatorilor de servicii bancare şi poştale au obligaţia de a acordă asistenţă în completarea formularelor, la solicitarea persoanelor cu handicap.

ART. 67

Până la data de 31 decembrie 2007, proprietarii de spaţii hoteliere au următoarele obligaţii:

a) să adapteze cel puţin o cameră pentru găzduirea persoanei cu handicap care utilizează fotoliul rulant;

b) să marcheze prin pavaj sau covoare tactile intrarea, recepţia şi să deţină harta tactilă a clădirii;

c) să monteze lifturi cu însemne tactile.

ART. 68

(1) Autorităţile şi instituţiile centrale şi locale, publice sau private asigură, pentru relaţiile directe cu persoanele cu handicap auditiv ori cu surdocecitate, interpreţi autorizaţi ai limbajului mimico-gestual sau ai limbajului specific al persoanei cu surdocecitate.

(2) Metodologia de autorizare a interpreţilor va fi aprobată prin ordin comun al ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei, la propunerea Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, cu consultarea Asociaţiei Naţionale a Surzilor din România, precum şi a organizaţiilor neguvernamentale din domeniul surdocecitatii.

ART. 69

(1) Autorităţile centrale şi locale publice, precum şi instituţiile centrale şi locale, publice sau de drept privat, au obligaţia de a asigura servicii de informare şi documentare accesibile persoanelor cu handicap.

(2) În termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezenţei legi, serviciile de relaţii cu publicul vor afişa şi vor dispune de informaţii accesibile persoanelor cu handicap vizual, auditiv şi mental.

ART. 70

(1) Până la data de 31 decembrie 2007, autorităţile publice au obligaţia să ia măsuri pentru:

a) accesibilizarea paginilor de internet proprii, în vederea îmbunătăţirii accesării documentelor electronice de către persoanele cu handicap vizual şi mental;

b) utilizarea pictogramelor în toate serviciile publice;

c) adaptarea telefoanelor cu telefax şi teletext pentru persoanele cu handicap auditiv.

(2) În achiziţia de echipamente şi softuri, instituţiile publice vor avea în vedere respectarea criteriului de accesibilitate.

 

Înapoi la cuprins

CAPITOLUL V

Orientare, formare profesională, ocupare şi angajare în muncă

 

ART. 71

(1) Orice persoană cu handicap care doreşte să se integreze sau să se reintegreze în muncă are acces gratuit la evaluare şi orientare profesională, indiferent de vârstă, tipul şi gradul de handicap.

(2) Persoana cu handicap participă activ în procesul evaluării şi orientării profesionale, are acces la informare şi la alegerea activităţii, conform dorinţelor şi aptitudinilor sale.

(3) Datele şi informaţiile personale colectate în cursul procesului de evaluare şi orientare profesională sunt confidenţiale şi pot fi utilizate numai în interesul şi cu acordul persoanei cu handicap în cauză.

ART. 72

(1) Beneficiază de orientare profesională, după caz, persoana cu handicap care este scolarizata şi are vârsta corespunzătoare în vederea integrării profesionale, persoana care nu are un loc de muncă, cea care nu are experienţa profesională sau cea care, deşi încadrată în muncă, doreşte reconversie profesională.

(2) Persoana cu handicap sau, după caz, familia ori reprezentantul legal al acesteia este principalul factor de decizie cu privire la orientarea profesională.

(3) Formarea profesională a persoanelor cu handicap se organizează, conform legii, prin programe de iniţiere, calificare, recalificare, perfecţionare şi specializare.

ART. 73

(1) În vederea asigurării evaluării, orientării, formării şi reconversiei profesionale a persoanelor cu handicap, autorităţile publice au obligaţia să ia următoarele măsuri specifice:

a) să realizeze/diversifice/susţină financiar programe privind orientarea profesională a persoanelor cu handicap;

b) să asigure pregătirea şi formarea pentru ocupaţii necesare în domeniul handicapului;

c) să coreleze pregătirea profesională a persoanelor cu handicap cu cerinţele pieţei muncii;

d) să creeze cadrul necesar pentru accesul la evaluare şi orientare profesională în orice meserie, în funcţie de abilităţile persoanelor cu handicap.

(2) Evaluarea şi orientarea profesională a adulţilor cu handicap se realizează de comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, în condiţiile legii.

ART. 74

(1) Persoanele cu handicap au dreptul să li se creeze toate condiţiile pentru a-şi alege şi exercită profesia, meseria sau ocupaţia, pentru a dobândi şi menţine un loc de muncă, precum şi pentru a promova profesional.

(2) În realizarea drepturilor prevăzute la alin. (1), autorităţile publice au obligaţia să ia următoarele măsuri specifice:

a) să promoveze conceptul potrivit căruia persoana cu handicap încadrată în muncă reprezintă o valoare adăugată pentru societate şi, în special, pentru comunitatea căreia aparţine;

b) să promoveze un mediu de muncă deschis, inclusiv şi accesibil persoanelor cu handicap;

c) să creeze condiţiile şi serviciile necesare pentru ca persoana cu handicap să poată alege forma de conversie/reconversie profesională şi locul de muncă, în conformitate cu potenţialul ei funcţional;

d) să înfiinţeze şi să susţină complexe de servicii, formate din unităţi protejate autorizate şi locuinţe protejate;

e) să iniţieze şi să dezvolte forme de stimulare a angajatorilor, în vederea angajării şi păstrării în muncă a persoanelor cu handicap;

f) să acorde sprijin pentru organizarea unei pieţe de desfacere pentru produsul muncii persoanei cu handicap;

g) să diversifice şi să susţină diferite servicii sociale, respectiv consiliere pentru persoana cu handicap şi familia acesteia, informare pentru angajatori, angajare asistată şi altele asemenea;

h) să promoveze serviciile de mediere pe piaţa muncii a persoanelor cu handicap;

i) să realizeze/actualizeze permanent baza de date, pentru evidenţierea ofertei de muncă din rândul persoanelor cu handicap;

j) să dezvolte colaborări cu mass-media, în vederea creşterii gradului de conştientizare/sensibilizare a comunităţii cu privire la potenţialul, abilităţile şi contribuţia persoanelor cu handicap la piaţa muncii;

k) să realizeze, în colaborare sau parteneriat cu persoanele juridice, publice ori private, programe şi proiecte având ca obiectiv creşterea gradului de ocupare;

l) să iniţieze şi să susţină campanii de sensibilizare şi conştientizare a angajatorilor asupra abilităţilor persoanelor cu handicap;

m) să iniţieze programe specifice care stimulează creşterea participării pe piaţa muncii a forţei de muncă din rândul grupurilor supuse riscului major de excluziune socială.

ART. 75

Ministerul Educaţiei şi Cercetării stabileşte măsuri privind egalitatea de şanse pentru persoanele cu handicap, asigurând, acolo unde este necesar, suport adiţional adaptat nevoilor adulţilor cu handicap, sprijinind accesul acestora în unităţile şi instituţiile de învăţământ superior. Ministerul Educaţiei şi Cercetării iniţiază programe de educaţie permanentă a adulţilor cu handicap şi asigură sprijin privind implementarea lor.

ART. 76

(1) Persoanele cu handicap au dreptul de a munci şi de a realiza venituri în conformitate cu prevederile legislaţiei muncii, precum şi cu dispoziţiile speciale din prezenţa lege.

(2) În sensul prezentei legi şi numai în contextul încadrării în muncă, prin persoana cu handicap se înţelege şi persoana invalidă gradul III.

ART. 77

(1) Persoanele cu handicap pot fi încadrate în muncă conform pregătirii lor profesionale şi capacităţii de muncă, atestate prin certificatul de încadrare în grad de handicap, emis de comisiile de evaluare de la nivel judeţean sau al sectoarelor municipiului Bucureşti.

(2) Autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care au cel puţin 50 de angajaţi, au obligaţia de a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel puţin 4% din numărul total de angajaţi.

(3) Autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care nu angajează persoane cu handicap în condiţiile prevăzute la alin. (2), pot opta pentru îndeplinirea uneia dintre următoarele obligaţii:

a) să plătească lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând 50% din salariul de bază minim brut pe ţara înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap;

b) să achiziţioneze produse sau servicii de la unităţi protejate autorizate, pe bază de parteneriat, în sumă echivalentă cu suma datorată la bugetul de stat în condiţiile prevăzute la lit. a).

(4) Fac excepţie de la prevederile alin. (2) instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţa naţională.

(5) Monitorizarea şi controlul respectării prevederilor alin. (2) şi (3) se fac de către Inspecţia Muncii.

ART. 78

(1) Angajarea persoanei cu handicap în muncă se realizează în următoarele forme:

a) pe piaţa liberă a muncii;

b) la domiciliu;

c) în forme protejate.

(2) Formele protejate de angajare în muncă sunt:

a) loc de muncă protejat;

b) unitate protejată autorizată.

ART. 79

Persoanele cu handicap angajate la domiciliu beneficiază din partea angajatorului de transportul la şi de la domiciliu al materiilor prime şi materialelor necesare în activitate, precum şi al produselor finite realizate.

ART. 80

(1) Unităţile protejate pot fi înfiinţate de orice persoană fizică sau juridică, de drept public său privat, care angajează persoane cu handicap.

(2) Unităţile protejate pot fi:

a) cu personalitate juridică;

b) fără personalitate juridică, cu gestiune proprie, sub formă de secţii, ateliere sau alte structuri din cadrul operatorilor economici, instituţiilor publice ori din cadrul organizaţiilor neguvernamentale, precum şi cele organizate de persoană cu handicap autorizată, în condiţiile legii, să desfăşoare activităţi economice independente.

(3) Procedura de autorizare a unităţilor protejate se stabileşte prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap.

ART. 81

(1) Unităţile protejate autorizate beneficiază de următoarele drepturi:

a) scutire de plata taxelor de autorizare la înfiinţare şi de reautorizare;

b) scutire de plată a impozitului pe profit, cu condiţia ca cel puţin 75% din fondul obţinut prin scutire să fie reinvestit pentru restructurare sau pentru achiziţionarea de echipamente tehnologice, maşini, utilaje, instalaţii de lucru şi/sau amenajarea locurilor de munca protejate, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

c) alte drepturi acordate de autorităţile administraţiei publice locale finanţate din fondurile proprii.

(2) La începutul fiecărui an, unităţile protejate autorizate au obligaţia să prezinte raportul de activitate pentru anul precedent Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap.

(3) Nerespectarea obligaţiei prevăzute la alin. (2) se sancţionează cu suspendarea autorizaţiei de funcţionare ca unitate protejată sau, după caz, cu retragerea acesteia şi cu obligaţia rambursării integrale a facilităţilor de care a beneficiat pe durata funcţionării ca unitate protejată autorizată.

(4) Procedura de suspendare sau retragere a autorizaţiei unităţilor protejate se stabileşte prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi.

ART. 82

(1) Persoanele cu handicap aflate în căutarea unui loc de muncă sau încadrate în muncă beneficiază de următoarele drepturi:

a) cursuri de formare profesională;

b) adaptare rezonabilă la locul de muncă;

c) consiliere în perioada prealabilă angajării şi pe parcursul angajării, precum şi în perioada de probă, din partea unui consilier specializat în medierea muncii;

d) o perioadă de probă la angajare, plătită, de cel puţin 45 de zile lucrătoare;

e) un preaviz plătit, de minimum 30 de zile lucrătoare, acordat la desfacerea contractului individual de muncă din iniţiativă angajatorului pentru motive neimputabile acestuia;

f) posibilitatea de a lucra mai puţin de 8 ore pe zi, în condiţiile legii, în cazul în care beneficiază de recomandarea comisiei de evaluare în acest sens;

g) scutirea de plata impozitului pe salariu.

(2) Finanţarea drepturilor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) pentru persoanele cu handicap aflate în căutarea unui loc de muncă se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, în condiţiile legii.

ART. 83

Angajatorii persoanelor cu handicap beneficiază de următoarele drepturi:

a) deducerea, la calculul profitului impozabil, a sumelor aferente adaptării locurilor de muncă protejate şi achiziţionării utilajelor şi echipamentelor utilizate în procesul de producţie de către persoana cu handicap;

b) deducerea, la calculul profitului impozabil, a cheltuielilor cu transportul persoanelor cu handicap de la domiciliu la locul de muncă, precum şi a cheltuielilor cu transportul materiilor prime şi al produselor finite la şi de la domiciliul persoanei cu handicap, angajată pentru muncă la domiciliu;

c) decontarea din bugetul asigurărilor pentru şomaj a cheltuielilor specifice de pregătire, formare şi orientare profesională şi de încadrare în muncă a persoanelor cu handicap;

d) o subvenţie de la stat, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare.

 

Înapoi la Capitolul III

Înapoi la cuprins

CAPITOLUL VI

Încadrarea în grad de handicap

 

 

ART. 84

(1) Persoanele cu handicap beneficiază de drepturile prevăzute la art. 6 pe baza încadrării în grad de handicap, în raport cu gradul de handicap.

(2) Încadrarea în grad şi tip de handicap a copiilor cu handicap se face de comisia pentru protecţia copilului.

(3) Încadrarea în grad şi tip de handicap a adulţilor cu handicap se face de comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap.

(4) Comisiile prevăzute la alin. (2) şi (3) sunt organe de specialitate ale consiliilor judeţene, după caz, ale consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti.

(5) Criteriile medico-psihosociale pe baza cărora se stabileşte încadrarea în grad de handicap sunt aprobate prin ordin comun al ministrului sănătăţii publice şi al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei.

(5) Criteriile medicopsihosociale pe baza cărora se stabileşte încadrarea în grad de handicap sunt aprobate prin ordin comun al ministrului sănătăţii publice şi al ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse, la propunerea Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, până la 30 noiembrie 2007.

-------------

Alin. (5) al art. 84 a fost modificat de pct. 10 al articolului unic din LEGEA nr. 275 din 10 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 700 din 17 octombrie 2007.

 

ART. 85

(1) Gradele de handicap sunt: uşor, mediu, accentuat şi grav.

(2) Tipurile de handicap sunt: fizic, vizual, auditiv, surdocecitate, somatic, mintal, psihic, HIV/SIDA, asociat, boli rare.

ART. 86

(1) Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, denumită în continuare comisia de evaluare, are următoarele atribuţii principale:

a) stabileşte încadrarea în grad de handicap şi, după caz, orientarea profesională a adultului cu handicap, capacitatea de muncă;

b) stabileşte măsurile de protecţie a adultului cu handicap, în condiţiile legii;

c) reevaluează periodic sau la sesizarea direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, încadrarea în grad de handicap, orientarea profesională, precum şi celelalte măsuri de protecţie a adulţilor cu handicap;

d) revocă sau înlocuieşte măsura de protecţie stabilită, în condiţiile legii, dacă împrejurările care au determinat stabilirea acesteia s-au modificat;

e) soluţionează cererile privind eliberarea atestatului de asistent personal profesionist;

f) informează adultul cu handicap sau reprezentantul legal al acestuia cu privire la măsurile de protecţie stabilite;

g) promovează drepturile persoanelor cu handicap în toate activităţile pe care le întreprinde.

(2) Comisia de evaluare îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege.

(3) Organizarea şi metodologia de funcţionare a comisiei de evaluare se reglementează prin hotărâre a Guvernului.

ART. 87

În vederea exercitării atribuţiilor ce revin comisiei de evaluare, se înfiinţează serviciul de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap, în cadrul direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti.

ART. 88

(1) Odată cu emiterea certificatului de încadrare în grad şi tip de handicap, comisia de evaluare are obligaţia de a elabora programul individual de reabilitare şi integrare socială a adultului cu handicap.

(2) Pentru elaborarea programului individual de reabilitare şi integrare socială, comisia de evaluare va colabora cu persoana cu handicap sau cu reprezentantul legal al acesteia.

(3) Certificatul prevăzut la alin. (1) dă dreptul adultului cu handicap de a beneficia de dispoziţiile prevăzute de lege pentru gradul de handicap respectiv.

(4) Programul individual de reabilitare şi integrare socială prevăzut la alin. (1) se întocmeşte şi se revizuieşte în conformitate cu normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi.

ART. 89

Lucrările de secretariat ale comisiei de evaluare sunt asigurate de un secretariat, care funcţionează în cadrul direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti.

 

Înapoi la cuprins

CAPITOLUL VII

Parteneriate

 

 

ART. 90

În activitatea de protecţie şi promovare a drepturilor persoanelor cu handicap, Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap şi autorităţile administraţiei publice centrale şi locale întreţin relaţii de dialog, colaborare şi parteneriat cu organizaţiile neguvernamentale ale persoanelor cu handicap sau care reprezintă interesele acestora, precum şi cu instituţiile de cult recunoscute de lege cu activitate în domeniu.

ART. 91

(1) Se înfiinţează, pe lângă Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap, Consiliul de analiză a problemelor persoanelor cu handicap, denumit în continuare Consiliul, cu rol consultativ, în următoarea componentă:

a) preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap;

b) preşedintele Consiliului Naţional al Dizabilităţii din România;

c) un reprezentant al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului;

d) un reprezentant al Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei;

e) un reprezentant al Ministerului Sănătăţii Publice;

f) un reprezentant al unei organizaţii neguvernamentale pentru protecţia drepturilor omului;

g) câte un reprezentant al organismelor administraţiei publice centrale şi/sau locale, precum şi al altor organisme de drept public său privat din domeniu, cu statut de membri nepermanenţi, în funcţie de problemele ce urmează a fi soluţionate.

(2) Consiliul are următoarele atribuţii:

a) emite avize consultative cu privire la proiectele de acte normative care au ca obiect protecţia persoanelor cu handicap, iniţiate de Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap sau de alte autorităţi competente;

b) analizează problematica protecţiei persoanelor cu handicap şi propune măsuri privind îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale acestora;

c) sesizează organele competente cu privire la încălcarea drepturilor persoanelor cu handicap.

(3) Consiliul se întruneşte în şedinţe ordinare trimestriale, precum şi în şedinţe extraordinare ori de câte ori este necesar.

(4) Convocarea membrilor se realizează de către Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap.

(5) Şedinţele se desfăşoară la sediul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap sau în orice alt loc pe care aceasta îl propune.

(6) Secretariatul Consiliului se asigură de Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap.

(7) Modul de organizare şi funcţionare a Consiliului se aprobă prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap.

ART. 92

(1) La nivelul judeţelor şi sectoarelor municipiului Bucureşti se vor înfiinţa, pe lângă direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, comitete de analiză a problemelor persoanelor cu handicap.

(2) Înfiinţarea, precum şi modul de organizare şi funcţionare se aprobă prin hotărâre a consiliului judeţean, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti.

 

Înapoi la cuprins

CAPITOLUL VIII

Finanţarea sistemului de protecţie a persoanelor cu handicap

 

 

ART. 93

(1) Protecţia persoanelor cu handicap se finanţează din următoarele surse:

a) bugetul local al comunelor, oraşelor şi municipiilor;

b) bugetele locale ale judeţelor, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti;

c) bugetul de stat;

d) contribuţii lunare de întreţinere a persoanelor cu handicap care beneficiază de servicii sociale în centre;

e) donaţii, sponsorizări şi alte surse, în condiţiile legii.

(2) Pentru a garanta primirea de către persoanele cu handicap a sumelor reprezentând prestaţii sociale, acestea vor fi constituite numai din sume provenind de la bugetul de stat şi vor fi gestionate de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei prin direcţiile teritoriale de muncă şi solidaritate socială şi familie.

(3) Costul mediu lunar de întreţinere în centrele rezidenţiale pentru persoane cu handicap, precum şi nivelul contribuţiei lunare de întreţinere datorate de adulţii cu handicap asistaţi în centre sau de susţinătorii acestora se stabilesc prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap.

(4) Pentru anumite servicii sociale furnizate persoanelor cu handicap se pot percepe taxe, în condiţiile stabilite de furnizorii de servicii sociale publici sau privaţi acreditaţi, cu avizul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap.

ART. 94

(1) Produsele şi serviciile realizate de centrele pentru persoanele cu handicap, aflate în coordonarea Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, pot fi valorificate către persoane fizice şi juridice.

(2) Sumele obţinute în condiţiile prevăzute la alin. (1) se fac venit la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale în subordinea căreia funcţionează centrul respectiv.

ART. 95

(1) Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap poate finanţa sau, după caz, cofinanţa programe de interes naţional care au ca scop integrarea, incluziunea socială şi profesională a persoanelor adulte cu handicap, precum şi creşterea calităţii vieţii acestora.

(2) Programele de interes naţional prevăzute la alin. (1), complementare acţiunilor finanţate la nivel local, pot avea următoarele obiective generale:

a) realizarea investiţiilor necesare pentru dezvoltarea, diversificarea, restructurarea şi buna funcţionare a serviciilor şi centrelor care asigură îngrijirea adulţilor cu handicap;

b) realizarea de studii, cercetări şi publicaţii în cadrul domeniului său de activitate;

c) instruirea personalului care îşi desfăşoară activitatea în cadrul serviciilor şi centrelor pentru persoanele cu handicap;

d) informarea opiniei publice despre drepturile adulţilor cu handicap prin campanii de mediatizare;

e) transcrierea sau traducerea materialelor informative şi culturale în sistemele de acces la informaţie, specifice persoanelor încadrate în anumite categorii de handicap: alfabet Braille, înregistrări audio, scriere vizuală cu litere mărite, limbaj mimico-gestual, pictograme;

f) orice alte obiective corespunzătoare domeniului de activitate al Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap.

(3) Programele de interes naţional prevăzute la alin. (1) se aprobă ca anexă la bugetul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, pe baza fundamentărilor elaborate de Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap.

(4) Metodologia de selectare şi finanţare a programelor de interes naţional se aprobă prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap.

ART. 96

(1) Finanţarea sau, după caz, cofinanţarea programelor de interes naţional prevăzute la art. 95 alin. (1) se asigură din următoarele surse:

a) bugetul de stat;

b) fonduri externe rambursabile şi nerambursabile;

c) donaţii, sponsorizări şi alte surse, în condiţiile legii.

(2) Sumele alocate din sursele prevăzute la alin. (1) vor fi cuprinse în bugetul propriu al Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap.

(3) În scopul finanţării programelor de interes naţional prevăzute la art. 95 alin. (1), Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap poate aloca fonduri din bugetul propriu:

a) serviciilor publice de asistenţă socială din subordinea consiliilor judeţene şi a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti;

b) organismelor private autorizate, potrivit legii.

(4) Alocarea fondurilor potrivit prevederilor alin. (3) se face pe bază de convenţii încheiate cu consiliile judeţene şi cu consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, respectiv cu organismele private autorizate potrivit legii.

(5) Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap poate finanţa proiecte din cadrul programelor de interes naţional ce urmează să fie realizate, pe bază de convenţie, în colaborare cu ministere, cu alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi cu alte autorităţi sau instituţii publice şi organisme private autorizate, potrivit legii.

ART. 97

Asociaţia Nevăzătorilor din România, Asociaţia Invalizilor de Război Nevăzători din România, Asociaţia Naţională a Surzilor din România, Liga Naţională a Organizaţiilor cu Personal Handicapat din Cooperaţia Meşteşugăreasca, Consiliul Naţional al Dizabilităţii din România pot primi, în condiţiile legii, subvenţii de la bugetul de stat prin bugetul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, exclusiv în completarea veniturilor proprii.

ART. 98

(1) Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap finanţează proiecte proprii, proiecte ale organizaţiilor neguvernamentale cu activitate în domeniul protecţiei persoanelor cu handicap, precum şi proiecte ale unităţilor protejate autorizate.

(2) Metodologia de selectare şi finanţare a proiectelor se aprobă prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap.

 

Înapoi la cuprins

CAPITOLUL IX

Răspunderea juridică

 

 

ART. 99

(1) Următoarele fapte constituie contravenţii şi se sancţionează după cum urmează:

a) nerespectarea dispoziţiilor art. 13 alin. (1), art. 16-18, art. 19 alin. (3) şi (4), art. 20, art. 21 alin. (1) şi (2), art. 22, 29, 30, art. 33 alin. (3), art. 50 alin. (4), art. 54 alin. (1), art. 61-67, art. 68 alin. (1), art. 69-70, art. 71 alin. (3), art. 77 şi art. 81, cu amendă de la 3.000 lei la 9.000 lei;

b) parcarea altor mijloace de transport pe locurile de parcare adaptate, rezervate şi semnalizate prin semn internaţional pentru persoane cu handicap, cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei şi ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv;

c) eliberarea de certificate de încadrare în grad de handicap cu încălcarea criteriilor prevăzute la art. 84 alin. (5), cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei.

(2) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor contravenţionale prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) se fac de către personalul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, împuternicit prin ordin al preşedintelui acesteia.

(3) Constatarea contravenţiei şi aplicarea amenzii contravenţionale prevăzute la alin. (1) lit. b) se fac de către agenţii de circulaţie sau de către personalul de control cu atribuţii în acest sens.

(4) Sumele obţinute din aplicarea amenzilor se fac venit la bugetul de stat.

(5) Prevederile prezentului articol se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

(6) Prevederile prezentului articol se aplică începând cu data intrării în vigoare a normelor metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi.

ART. 100

(1) Sumele încasate necuvenit cu titlu de prestaţii sociale de către persoana cu handicap sau familia acesteia se recuperează de la aceasta, inclusiv dobânzile aferente.

(2) Sumele stabilite în conformitate cu prevederile alin. (1), nerecuperate din cauza decesului persoanei cu handicap, se recuperează, după caz, de la moştenitori, familie sau reprezentanţi legali, în condiţiile dreptului comun.

 

Înapoi la cuprins

CAPITOLUL X

Dispoziţii tranzitorii şi finale

 

 

ART. 101

Prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 57 alin. (4) şi (5) intra în vigoare la 1 ianuarie 2007.

ART. 102

La data intrării în vigoare a prezenţei legi se abrogă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 310 din 30 iunie 1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 519/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia prevederilor art. 18 alin. (2) lit. d) şi e) şi alin. (5) şi ale art. 19 alin. (1) lit. a)-c), e), f), q) şi r), care se abrogă începând cu data de 1 ianuarie 2007, precum şi orice alte dispoziţii contrare prezentei legi.

ART. 103

În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezenţei legi, Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap va elabora normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi şi le va supune spre aprobare prin hotărâre a Guvernului.

 

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR BOGDAN OLTEANU

PREŞEDINTELE SENATULUI NICOLAE VĂCĂROIU

Bucureşti, 6 decembrie 2006. Nr. 448.

 

 

 

 

 

 

LEGEA nr.487 din 11 iulie 2002

sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice1

 

 

CAPITOLUL I – Dispoziţii generale

CAPITOLUL II - Promovarea şi apărarea sănătăţii mintale şi prevenirea îmbolnăvirilor psihice

CAPITOLUL III - Evaluarea sănătăţii mintale şi proceduri de diagnostic al tulburărilor psihice

CAPITOLUL IV - Servicii medicale şi de îngrijiri de sănătate mintală

SECŢIUNEA 1 - Unităţi de asistenţă medicală pentru sănătatea mintală

SECŢIUNEA a 2-a - Norme de îngrijire

SECŢIUNEA a 3-a - Drepturile persoanelor cu tulburări psihice

CAPITOLUL V - Internarea într-o unitate de psihiatrie

CAPITOLUL VI - Sancţiuni

CAPITOLUL VII - Finanţarea serviciilor de sănătate mintală

CAPITOLUL VIII - Dispoziţii tranzitorii şi finale

ORDIN nr. 372 din 10 aprilie 2006 - privind Normele de aplicare a Legii sănătaţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002, cu modificările ulterioare

 

 

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

 

Art. 1. - Sănătatea mintală reprezintă o componentă fundamentală a sănătăţii individuale şi constituie un obiectiv major al politicii de sănătate publică.

 

Art. 2. - Guvernul României, prin organismele sale abilitate, întreprinde măsuri pentru promovarea şi apărarea sănătăţii mintale, prevenirea şi tratamentul tulburărilor psihice.

 

Art. 3. - Ministerul Sănătăţii şi Familiei este autoritatea competentă pentru organizarea şi controlul activităţii de ocrotire a sănătăţii mintale a populaţiei.

 

Art. 4. - Ministerul Sănătăţii şi Familiei elaborează Programul naţional de sănătate mintală şi profilaxie în patologia psihiatrică şi psihosocială, corespunzător cerinţelor de sănătate ale populaţiei.

 

Art. 5. - În sensul prezentei legi:

 

a) prin persoană cu tulburări psihice se înţelege persoana bolnavă psihic, persoana cu dezechilibru psihic sau insuficient dezvoltată psihic ori dependentă de alcool sau de droguri, precum şi persoana care manifestă alte dereglări ce pot fi clasificate, conform normelor de diagnostic în vigoare din practica medicală, ca fiind tulburări psihice;

b) prin persoană cu tulburări psihice grave se înţelege persoana cu tulburări psihice care nu este în stare să înţeleagă semnificaţia şi consecinţele comportamentului său, astfel încât necesită ajutor psihiatric imediat;

c) prin pacient se înţelege persoana cu tulburări psihice aflată în îngrijirea unui serviciu medical;

d) prin echipă terapeutică se înţelege totalitatea profesioniştilor în domeniul sănătăţii mintale implicaţi în asigurarea sănătăţii mintale, a asistenţei medicale şi în îngrijirea unei persoane cu tulburări psihice, cum sunt: medic, psihiatru, psiholog, asistent medical specializat, asistent social, ergoterapeut şi personal paramedical;

e) prin personal paramedical se înţelege un membru component al echipei terapeutice, altul decât medicul sau asistentul medical specializat;

f) prin servicii complementare se înţelege serviciile care asigură îngrijiri de sănătate mintală şi psihiatrice, precum: consiliere psihologică, orientare profesională, psihoterapie şi alte proceduri medico-psihosociale;

g) prin servicii comunitare se înţelege serviciile care permit îngrijirea pacientului în mediul său firesc de viaţă;

h) prin capacitate psihică se înţelege atributul stării psihice de a fi compatibilă, la un moment dat, cu exercitarea drepturilor civile sau a unor activităţi specifice;

u) prin handicap psihic se înţelege incapacitatea persoanei cu tulburări psihice de a face faţă vieţii în societate, situaţia decurgând direct din prezenţa tulburării psihice;

j) prin consimţământ se înţelege acordul persoanei cu tulburări psihice cu privire la procedurile de internare, diagnostic şi tratament, care trebuie să fie liber de orice constrângere şi precedat de o informare completă, într-un limbaj accesibil, din care să rezulte avantajele, dezavantajele şi alternativele procedurilor respective, şi să fie reconfirmat în continuare ori de câte ori este nevoie sau la iniţiativa persoanei în cauză;

k) prin discernământ se înţelege componenta capacităţii psihice, care se referă la o faptă anume şi din care decurge posibilitatea persoanei respective de a aprecia conţinutul şi consecinţele acestei fapte;

l) prin periculozitate socială se înţelege atributul unei stări psihice sau al unui comportament ce implică riscul unei vătămări fizice pentru sine ori pentru alte persoane sau al unor distrugeri de bunuri materiale importante;

m) prin reprezentant legal se înţelege persoana desemnată, conform legislaţiei în vigoare, pentru a reprezenta interesele unei persoane cu tulburări psihice;

n) prin reprezentant personal se înţelege persoana, alta decât reprezentantul legal, care acceptă să reprezinte interesele unei persoane cu tulburări psihice, desemnată de aceasta;

o) prin internare voluntară se înţelege internarea la cererea sau cu consimţământul pacientului;

p) prin internare nevoluntară se înţelege internarea împotriva voinţei sau fără consimţământul pacientului.

CAPITOLUL II

Promovarea şi apărarea sănătăţii mintale şi prevenirea îmbolnăvirilor psihice

 

Art. 6. - (1) Promovarea sănătăţii mintale vizează modele de conduită şi un mod de viaţă sănătos, care cresc rezistenţa la factorii perturbatori şi reduc riscul de apariţie a bolilor psihice.

 

(2) Promovarea sănătăţii mintale se realizează prin mijloace educaţionale şi informaţionale specifice celor utilizate pentru promovarea bunăstării fizice.

 

Art. 7. - (1) Apărarea sănătăţii mintale constă în adoptarea de măsuri de către instituţiile abilitate prin lege, prin care să se limiteze răspândirea concepţiilor, atitudinilor şi comportamentelor dăunătoare pentru sănătatea mintală, în special abuzul de substanţe psihoactive, violenţa, comportamentul sexual anormal şi pornografia.

 

(2) Pentru a pune în aplicare aceste măsuri Ministerul Sănătăţii şi Familiei va colabora cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Ministerul de Interne, Ministerul Tineretului şi Sportului, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Consiliul Naţional al Audiovizualului şi cu organizaţii neguvernamentale, cu asociaţii profesionale şi cu alte organisme interesate.

 

Art. 8. - (1) Prevenirea îmbolnăvirilor psihice se realizează prin programe ştiinţifice, medicale, educaţionale şi sociale, destinate:

 

a) întregii populaţii - prevenire generală;

b) grupurilor de populaţie cu risc semnificativ mai mare decât restul populaţiei de a dezvolta tulburări psihice prevenire selectivă;

c) grupurilor de populaţie cu risc înalt de îmbolnăvire psihică - prevenire focalizată.

(2) Ministerul Sănătăţii şi Familiei, Academia de Ştiinţe Medicale şi institutele de sănătate publică stabilesc măsuri specifice de identificare a factorilor de risc biologic, psihologic şi social la nivelul întregii populaţii şi al diverselor grupuri de populaţie.

 

(3) Ministerul Sănătăţii şi Familiei elaborează norme pentru depistarea precoce a tulburărilor psihice şi de restabilire cât mai rapidă a sănătăţii mintale, exercitând totodată şi controlul respectării acestora.

 

Art. 9. - Măsurile privind promovarea şi apărarea sănătăţii mintale, precum şi prevenirea îmbolnăvirilor psihice sunt active, integrate, multidisciplinare, implicând şi participarea individului, a familiei şi a comunităţii.

 

CAPITOLUL III

Evaluarea sănătăţii mintale şi proceduri de diagnostic al tulburărilor psihice

 

Art. 10. - (1) Evaluarea sănătăţii mintale se efectuează, prin examinare directă a persoanei în cauză, numai de către medicul psihiatru.

 

(2) Evaluarea se va efectua în instituţii de sănătate mintală acreditate conform legii.

 

Art. 11. - Evaluarea sănătăţii mintale se face cu consimţământul liber, informat şi documentat al persoanei, cu excepţia situaţiilor specifice, stabilite de lege. În cazul în care persoana evaluată are dificultăţi în a aprecia implicaţiile unei decizii asupra ei înseşi, aceasta poate beneficia de asistenţa reprezentantului personal sau legal.

 

Art. 12. - Evaluarea stării de sănătate mintală se efectuează la cererea persoanei, la internarea voluntară a acesteia într-o unitate psihiatrică sau la solicitarea expresă a unor instituţii autorizate, în condiţiile unei internări silite.

 

Art. 13. - (1) Obiectivul evaluării este stabilirea diagnosticului.

 

(2) În anumite cazuri specificate de lege evaluarea are ca obiective determinarea capacităţii psihice şi a discernământului, stabilirea periculozităţii pentru sine sau pentru alte persoane, determinarea gradului de incapacitate, invaliditate şi handicap psihic. Evaluarea capacităţii psihice se efectuează pentru unele profesiuni care necesită acest fapt, categoriile urmând să fie stabilite prin norme.

 

Art. 14. - (1) În evaluarea sănătăţii mintale medicul psihiatru nu ia în considerare criteriile neclinice, cum sunt: cele politice, economice, sociale, rasiale şi religioase, conflictele familiale sau profesionale ori nonconformismul faţă de valorile morale, sociale, culturale, politice sau religioase, dominante în societate.

 

(2) Faptul că o persoană a fost îngrijită ori spitalizată în trecut nu justifică un diagnostic prezent sau viitor de tulburare psihică.

 

Art. 15. - (1) Dacă în urma evaluării stării de sănătate mintală medicul psihiatru constată prezenţa unei tulburări psihice, diagnosticul se formulează în conformitate cu clasificarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în vigoare.

 

(2) Rezultatul evaluării se formulează în conformitate cu principiile şi procedurile medicale în vigoare. El se consemnează în sistemele de evidenţă medicală şi este adus la cunoştinţă persoanei în cauză, reprezentantului său personal sau legal ori, la cererea expresă, autorităţilor în drept.

 

(3) În cazul în care în urma evaluării efectuate se ajunge la diagnosticarea unei tulburări psihice, medicul psihiatru are obligaţia să formuleze un program terapeutic care se aduce la cunoştinţă pacientului sau reprezentantului său personal ori legal.

 

Art. 16. - (1) Persoana care este evaluată din punct de vedere al sănătăţii mintale are dreptul la confidenţialitatea informaţiilor, cu excepţia situaţiilor prevăzute de lege.

 

(2) Persoana în cauză sau reprezentantul său legal are dreptul să conteste rezultatul evaluării, să solicite şi să obţină repetarea acesteia.

 

Art. 17. - Evaluarea sănătăţii mintale în cadrul expertizei medico-legale psihiatrice se face în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

 

CAPITOLUL IV

Servicii medicale şi de îngrijiri de sănătate mintală

 

SECŢIUNEA 1

Unităţi de asistenţă medicală pentru sănătatea mintală

 

Art. 18. - (1) Serviciile medicale şi de îngrijiri de psihiatrie sunt acordate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate prin:

 

a) reţeaua serviciilor de sănătate, predominant prin intermediul medicului de familie;

b) structuri specializate de sănătate mintală.

(2) Serviciile medicale şi de îngrijiri de psihiatrie se pot acorda şi prin reţeaua de sănătate privată.

 

Art. 19. - Asistenţa medicală şi îngrijirile primare de sănătate mintală sunt o componentă a îngrijirilor de sănătate, ele fiind acordate atât în reţeaua ambulatorie de psihiatrie, cât şi de către medicul de familie.

 

Art. 20. - Bolnavii psihici monitorizaţi prin sistemul de asistenţă ambulatorie, indiferent de statutul social pe care îl au, beneficiază de asistenţă medicală gratuită.

 

Art. 21. - (1) În domeniul ocrotirii sănătăţii mintale medicul de familie are următoarele responsabilităţi:

 

a) promovarea şi apărarea sănătăţii mintale şi prevenţia tulburărilor psihice;

b) participarea la îngrijirea ambulatorie a tulburărilor psihice, intervenţia terapeutică de urgenţă în limitele competenţei sale, conform metodologiei elaborate de Ministerul Sănătăţii şi Familiei, trimiterea persoanelor cu tulburări psihice către reţeaua de asistenţă medicală şi îngrijiri de sănătate mintală.

(2) Pentru realizarea obiectivelor menţionate mai sus se asigură competenţa profesioniştilor din reţeaua primară prin formare profesională continuă.

 

(3) Serviciile medicale şi îngrijirile de sănătate mintală, prestate în reţeaua de îngrijiri primare de sănătate, trebuie să corespundă atât cantitativ, cât şi calitativ prevederilor legale în vigoare.

 

(4) Serviciile medicale şi îngrijirile de sănătate mintală, prestate în reţeaua de sănătate privată, trebuie să corespundă atât cantitativ, cât şi calitativ prevederilor prezentei legi.

 

Art. 22. - Serviciile specializate de sănătate mintală se realizează prin următoarele structuri:

 

a) centrul de sănătate mintală;

b) cabinetul psihiatric, cabinetul de evaluare, terapie şi consiliere psihologică, de psihoterapie şi de logopedie;

c) centrul de intervenţie în criză;

d) servicii de îngrijire la domiciliu;

e) spitalul de psihiatrie;

f) staţionarul de zi;

g) secţia de psihiatrie din spitalul general;

h) compartimentul de psihiatrie de legătură din spitalul general;

i) centre de recuperare şi reintegrare socială;

j) ateliere şi locuinţe protejate;

k) centrul de consultanţă privind violenţa în familie.

Art. 23. - De serviciile medicale şi de îngrijiri de sănătate mintală aparţin şi furnizorii de servicii complementare îngrijirii psihiatrice, şi anume: consultanţă, informare şi educare publică a persoanelor cu tulburări psihice.

 

SECŢIUNEA a 2-a

Norme de îngrijire

 

Art. 24. - Persoanele cu tulburări psihice beneficiază de asistenţă medicală, îngrijiri şi protecţie socială de aceeaşi calitate cu cele aplicate altor categorii de bolnavi şi adaptate cerinţelor lor de sănătate.

 

Art. 25. - Pentru asigurarea calităţii îngrijirilor serviciile de sănătate mintală trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

 

a) să fie accesibile din punct de vedere geografic, prin repartizarea judicioasă în teritoriu a unităţilor din sectorul public;

b) să asigure continuitatea îngrijirilor şi acoperirea diversităţii nevoilor de evaluare, tratament, reabilitare şi reintegrare a persoanelor cu tulburări psihice;

c) să asigure şi să dezvolte modele de îngrijire comunitară;

d) să dispună, după caz, de personal medical, paramedical şi auxiliar calificat, în număr suficient şi supus unui proces continuu de formare profesională;

e) să dispună de spaţii, amenajări şi echipamente care să permită proceduri de evaluare şi terapie adecvate şi active pentru asigurarea de îngrijiri complete, în conformitate cu normele internaţionale;

f) să asigure folosirea unor metode terapeutice şi a unor mijloace care să restabilească, să menţină şi să dezvolte capacitatea persoanelor cu tulburări psihice de a face faţă singure propriilor inabilităţi şi handicapuri şi de a se autoadministra;

g) să permită exercitarea drepturilor cetăţeneşti şi a celor ce derivă din calitatea de pacient, cu excepţia situaţiilor prevăzute de legislaţia în vigoare;

h) să respecte şi să asigure condiţii pentru viaţa particulară a persoanei cu tulburări psihice;

i) să respecte şi să fie adaptate convingerilor religioase şi culturale ale persoanelor cu tulburări psihice;

j) să asigure accesul pacienţilor la procesul de evaluare a îngrijirilor.

Art. 26. - (1) Orice persoană cu tulburări psihice trebuie apărată de daunele pe care ar putea să i le producă administrarea nejustificată a unui medicament sau a unor proceduri de diagnostic şi tratament, de maltratările din partea altor pacienţi, ale personalului de serviciu sau ale altor persoane ori de alte acte de natură să antreneze o suferinţă fizică sau psihică.

 

(2) Îngrijirile oricărei persoane cu tulburări psihice se acordă în mediul cel mai puţin restrictiv, prin proceduri cât mai puţin restrictive, care să respecte pe cât posibil integritatea sa fizică şi psihică şi să răspundă în acelaşi timp nevoilor sale de sănătate, precum şi necesităţii de a asigura securitatea fizică a celorlalţi.

 

Art. 27. - Scopul îngrijirilor acordate oricărei persoane cu tulburări psihice este apărarea şi întărirea autonomiei personale.

 

Art. 28. - Tratamentul şi îngrijirile acordate persoanei cu tulburări psihice se bazează pe un program terapeutic individualizat, discutat cu pacientul, revizuit periodic, modificat atunci când este nevoie şi aplicat de către personal calificat.

 

Art. 29. - (1) În alcătuirea şi în punerea în aplicare a programului terapeutic medicul psihiatru este obligat să obţină consimţământul pacientului şi să respecte dreptul acestuia de a fi asistat în acordarea consimţământului.

 

(2) Medicul psihiatru poate institui tratamentul fără obţinerea consimţământului pacientului în următoarele situaţii:

 

a) comportamentul pacientului reprezintă un pericol iminent de vătămare pentru el însuşi sau pentru alte persoane;

b) pacientul nu are capacitatea psihică de a înţelege starea de boală şi necesitatea instituirii tratamentului medical;

c) pacientul a fost pus sub interdicţie în urma unei proceduri juridice anterioare şi s-a instituit tutela;

d) pacientul este minor, medicul psihiatru fiind obligat să solicite şi să obţină consimţământul reprezentantului personal sau legal al pacientului.

(3) În situaţiile prevăzute la alin. (2) lit. a) şi b), în care nu se obţine sau nu se poate obţine consimţământul reprezentantului personal ori legal al pacientului, medicul psihiatru acţionează pe propria răspundere, instituind procedurile de diagnostic şi tratament pe care le consideră necesare pe perioada strict necesară atingerii scopului urmărit. Aceste cazuri vor fi notificate şi supuse analizei comisiei de revizie a procedurii, în conformitate cu prevederile art. 52.

 

Art. 30. - Consimţământul poate fi retras în orice moment de către pacient sau de reprezentantul său personal ori legal, medicul psihiatru având obligaţia să informeze pacientul sau reprezentantul său personal ori legal asupra urmărilor întreruperii tratamentului. Medicul psihiatru are dreptul de a continua aplicarea măsurilor terapeutice pe perioada strict necesară în cazul în care apreciază că întreruperea tratamentului are drept consecinţă apariţia periculozităţii pentru sine sau pentru alte persoane, din cauza bolii. Aceste cazuri vor fi notificate şi supuse analizei comisiei de revizie a procedurii, în conformitate cu prevederile art. 52.

 

Art. 31. - În situaţiile în care medicul psihiatru suspectează existenţa unui conflict de interese între pacient şi reprezentantul său personal sesizează parchetul pentru desemnarea unui reprezentant legal.

 

Art. 32. - Toate deciziile terapeutice se comunică imediat pacientului şi se consemnează în dosarul medical al acestuia în cel mai scurt termen.

 

Art. 33. - (1) Întreaga echipă terapeutică este obligată să păstreze confidenţialitatea informaţiilor, cu excepţia situaţiilor prevăzute de prezenta lege.

 

(2) Situaţiile în care pot fi dezvăluite informaţii referitoare la o persoană cu tulburare psihică sunt următoarele:

 

a) există o dispoziţie legală în acest sens;

b) stabilirea vinovăţiei în cazul unei infracţiuni prevăzute de lege;

c) acordul persoanei în cauză;

d) este necesară pentru exercitarea profesiunii, cu condiţia respectării anonimatului persoanei în cauză.

(3) Pot fi transmise dosare şi informaţii medicale între diferite unităţi sanitare, la cerere sau cu ocazia transferului, dacă pacientul acceptă transferul.

 

(4) Când anumite informaţii referitoare la un tratament actual sau trecut privind un pacient sunt necesare unei instanţe de judecată sau Colegiului Medicilor din România, care judecă în legătură cu o cauză, medicul curant este autorizat să aducă dovezi de orice fel privind pacientul şi comunicări ale informaţiilor aflate sub semnul confidenţialităţii.

 

(5) Orice pacient sau fost pacient are acces la toată documentaţia medicală din serviciile unde a fost îngrijit, cu excepţia cazurilor în care:

 

a) dezvăluirea unor asemenea documente medicale ar putea să fie în detrimentul sănătăţii sale fizice şi mintale, acest fapt fiind stabilit de către medicul-şef sau de către medicul curant;

b) a fost efectuată o specificaţie scrisă asupra riscului acestui efect pe dosarul pacientului, aplicată numai persoanelor care sunt pacienţi în prezent, nu şi foştilor pacienţi.

Art. 34. - (1) Orice pacient sau fost pacient are dreptul de a înainta plângeri în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare.

 

(2) Plângerile pacienţilor pot fi formulate şi de reprezentanţii personali sau legali ai acestora privind încălcarea drepturilor pacienţilor prevăzute de prezenta lege.

 

SECŢIUNEA a 3-a

Drepturile persoanelor cu tulburări psihice

 

Art. 35. - (1) Orice persoană cu tulburări psihice are dreptul la cele mai bune servicii medicale şi îngrijiri de sănătate mintală disponibile.

 

(2) Orice persoană care suferă de tulburări psihice sau care este îngrijită ca atare trebuie tratată cu omenie şi în respectul demnităţii umane şi să fie apărată împotriva oricărei forme de exploatare economică, sexuală sau de altă natură, împotriva tratamentelor vătămătoare şi degradante.

 

(3) Nu este admisă nici o discriminare bazată pe o tulburare psihică.

 

(4) Orice persoană care suferă de o tulburare psihică are dreptul să exercite toate drepturile civile, politice, economice, sociale şi culturale recunoscute în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, precum şi în alte convenţii şi tratate internaţionale în materie, la care România a aderat sau este parte, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.

 

(5) Orice persoană care suferă de o tulburare psihică are dreptul, în măsura posibilului, să trăiască şi să lucreze în mijlocul societăţii. Administraţia publică locală, prin organismele competente, asigură integrarea sau reintegrarea în activităţi profesionale corespunzătoare stării de sănătate şi capacităţii de reinserţie socială şi profesională a persoanelor cu tulburări psihice.

 

(6) Orice persoană cu tulburare psihică are dreptul să primească îngrijiri comunitare, în sensul definit de prezenta lege.

 

Art. 36. - (1) Orice pacient cu tulburări psihice are dreptul la:

 

a) recunoaşterea de drept ca persoană;

b) viaţă particulară;

c) libertatea de comunicare, în special cu alte persoane din unitatea de îngrijire, libertatea de a trimite şi de a primi comunicări particulare fără nici un fel de cenzură, libertatea de a primi vizite particulare ale unui consilier ori ale unui reprezentant personal sau legal şi, ori de câte ori este posibil, şi ale altor vizitatori, libertatea de acces la serviciile poştale şi telefonice, precum şi la ziare, la radio şi la televiziune;

d) libertatea religioasă sau de convingere.

(2) Mediul şi condiţiile de viaţă în serviciile de sănătate mintală trebuie să fie pe cât posibil cât mai apropiate de viaţa normală a persoanelor de vârstă corespunzătoare.

 

(3) Pentru petrecerea timpului liber orice pacient cu tulburări psihice are dreptul la:

 

a) mijloace de educaţie;

b) posibilităţi de a cumpăra sau de a primi articolele necesare vieţii zilnice, distracţiilor sau comunicării;

c) mijloace care să permită pacientului să se consacre unor ocupaţii active, adaptate mediului său social şi cultural, încurajări pentru folosirea acestor mijloace şi măsuri de readaptare profesională de natură să îi uşureze reinserţia în societate.

(4) Pacientul nu poate fi obligat să presteze o muncă forţată.

 

(5) Activitatea efectuată de către un pacient într-un serviciu de sănătate mintală nu trebuie să permită exploatarea fizică sau psihică a acestuia.

 

Art. 37. - Studiile clinice şi tratamentele experimentale, psihochirurgia sau alte tratamente susceptibile să provoace vătămări integrităţii pacientului, cu consecinţe ireversibile, nu se aplică unei persoane cu tulburări psihice decât cu consimţământul acesteia, în cunoştinţă de cauză, şi cu condiţia aprobării de către comitetul de etică din cadrul unităţii de psihiatrie, care trebuie să se declare convins că pacientul şi-a dat cu adevărat consimţământul, în cunoştinţă de cauză, şi că acesta răspunde interesului pacientului.

 

Art. 38. - (1) Din momentul admiterii într-un serviciu de sănătate mintală fiecare pacient trebuie să fie informat de îndată ce este posibil, într-o formă şi într-un limbaj pe care să poată să le înţeleagă, asupra drepturilor sale, în conformitate cu prevederile legii, iar această informare va fi însoţită de explicarea drepturilor şi a mijloacelor de a le exercita.

 

(2) Dacă pacientul nu este capabil să înţeleagă aceste informaţii şi atât timp cât această incapacitate va dura, drepturile sale vor fi aduse la cunoştinţă reprezentantului său personal sau legal.

 

(3) Pacientul care are capacitatea psihică păstrată are dreptul să desemneze persoana care va fi informată în numele său, precum şi persoana care va fi însărcinată să îi reprezinte interesele pe lângă autorităţile serviciului.

 

Art. 39. - Persoanele care execută pedepse cu închisoarea sau care sunt deţinute în cadrul unei urmăriri sau al unei anchete penale şi despre care s-a stabilit că au o tulburare psihică, precum şi persoanele internate în spitalul de psihiatrie ca urmare a aplicării măsurilor medicale de siguranţă prevăzute de Codul penal primesc asistenţă medicală şi îngrijirile de sănătate mintală disponibile, conform prevederilor legii.

 

CAPITOLUL V

Internarea într-o unitate de psihiatrie

 

Art. 40. - Internarea într-o unitate de psihiatrie se face numai din considerente medicale, înţelegându-se prin acestea proceduri de diagnostic şi de tratament.

 

SECŢIUNEA 1

Internarea voluntară

 

Art. 41. - Internarea voluntară se aplică în acelaşi mod ca şi primirea în orice alt serviciu medical şi pentru orice altă boală.

 

Art. 42. - Internarea voluntară într-un serviciu de psihiatrie se realizează cu respectarea normelor de îngrijire şi a drepturilor pacientului, prevăzute la art. 25-28, art. 29 alin. (1) şi la art. 32-38.

 

Art. 43. - Orice pacient internat voluntar într-un serviciu de sănătate mintală are dreptul de a se externa la cerere, în orice moment, cu excepţia cazului în care sunt întrunite condiţiile care justifică menţinerea internării împotriva voinţei pacientului.

 

SECŢIUNEA a 2-a

Internarea nevoluntară

 

Art. 44. - Procedura de internare nevoluntară se aplică numai după ce toate încercările de internare voluntară au fost epuizate.

 

Art. 45. - O persoană poate fi internată prin procedura de internare nevoluntară numai dacă un medic psihiatru abilitat hotărăşte că persoana suferă de o tulburare psihică şi consideră că:

 

a) din cauza acestei tulburări psihice există pericolul iminent de vătămare pentru sine sau pentru alte persoane;

b) în cazul unei persoane suferind de o tulburare psihică gravă şi a cărei judecată este afectată, neinternarea ar putea antrena o gravă deteriorare a stării sale sau ar împiedica să i se acorde tratamentul adecvat.

Art. 46. - Internarea nevoluntară se realizează numai în spitale de psihiatrie care au condiţii adecvate pentru îngrijiri de specialitate în condiţii specifice.

 

Art. 47. - (1) Solicitarea internării nevoluntare a unei persoane se realizează de către:

 

a) medicul de familie sau medicul specialist psihiatru care are în îngrijire această persoană;

b) familia persoanei;

c) reprezentanţii serviciilor abilitate ale administraţiei publice locale;

d) reprezentanţii poliţiei, jandarmeriei, parchetului sau ai pompierilor.

(2) Motivele solicitării internării nevoluntare se certifică sub semnătură de către persoanele menţionate la alin. (1), cu specificarea propriilor date de identitate, descrierea circumstanţelor care au condus la solicitarea de internare nevoluntară, a datelor de identitate ale persoanei în cauză şi a antecedentelor medicale cunoscute.

 

Art. 48. - Transportul persoanei în cauză la spitalul de psihiatrie se realizează, de regulă, prin intermediul serviciului de ambulanţă. În cazul în care comportamentul persoanei în cauză este vădit periculos pentru sine sau pentru alte persoane, transportul acesteia la spitalul de psihiatrie se realizează cu ajutorul poliţiei, jandarmeriei, pompierilor, în condiţiile respectării tuturor măsurilor posibile de siguranţă şi respectării integrităţii fizice şi demnităţii persoanei.

 

Art. 49. - Medicul psihiatru, după evaluarea stării de sănătate mintală a persoanei aduse şi după aprecierea oportunităţii internării nevoluntare, are obligaţia de a informa imediat persoana respectivă cu privire la hotărârea de a o supune unui tratament psihiatric, precum şi de a informa reprezentantul personal sau legal al pacientului, în termen de cel mult 72 de ore, asupra acestei hotărâri.

 

Art. 50. - Dacă medicul nu deţine informaţii referitoare la existenţa sau la adresa unui reprezentant personal ori legal al pacientului, are obligaţia de a informa autoritatea tutelară.

 

Art. 51. - Dacă medicul psihiatru consideră că nu există motive medicale pentru internare nevoluntară, nu va reţine persoana adusă şi va înscrie decizia sa, cu motivarea respectivă, în documentaţia medicală.

 

Art. 52. - (1) Decizia de internare nevoluntară se confirmă în termen de cel mult 72 de ore, pe baza notificării făcute de către medicul care a internat pacientul, de către o comisie de revizie a procedurii, alcătuită din 3 membri numiţi de directorul spitalului, şi anume: 2 psihiatri, pe cât posibil alţii decât cel care a internat persoana, şi un medic de altă specialitate sau un reprezentant al societăţii civile.

 

(2) Această comisie procedează la examinarea periodică a pacientului internat nevoluntar, în termen de maximum 15 zile, sau la solicitarea medicului care are pacientul în îngrijire.

 

(3) Comisia are obligaţia de a consemna decizia luată în dosarul medical al pacientului şi de a informa pacientul şi reprezentantul său personal sau legal asupra deciziei luate.

 

Art. 53. - (1) Decizia de internare nevoluntară este notificată în cel mult 24 de ore şi este supusă revizuirii parchetului de pe lângă instanţa judecătorească competentă. În acest scop unitatea spitalicească în care se află internat pacientul este obligată să pună la dispoziţie parchetului de pe lângă instanţa judecătorească competentă documentele medicale referitoare la pacientul în cauză.

 

(2) În situaţia în care parchetul de pe lângă instanţa judecătorească competentă consideră că internarea nevoluntară este nejustificată, se va dispune efectuarea unei noi examinări psihiatrice de către o altă comisie medico-legală, în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare.

 

Art. 54. - (1) Împotriva hotărârii de internare nevoluntară pacientul, reprezentantul personal sau legal al acestuia poate sesiza instanţa judecătorească competentă, potrivit legii. În cadrul procesului, dacă starea sa o permite, pacientul este audiat de către judecător; în situaţia în care acest lucru nu este posibil, judecătorul se deplasează la unitatea în care este internat pacientul pentru audieri. Judecarea se face în procedură de urgenţă.

 

(2) Pacientul, familia sau reprezentantul său legal ori personal are dreptul să solicite efectuarea unei noi expertize medico-legale psihiatrice, în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare.

 

Art. 55. - În cazul în care un pacient internat voluntar îşi retrage consimţământul şi sunt întrunite condiţiile prevăzute la art. 45, medicul psihiatru curant declanşează procedura de menţinere a internării nevoluntare.

 

Art. 56. - În situaţia în care nu se mai constată condiţiile care au determinat hotărârea de internare nevoluntară, fapt confirmat şi de medicul psihiatru care are în îngrijire pacientul, comisia de revizie a procedurii decide externarea după examinarea directă a pacientului. În acest caz pacientul are dreptul de a părăsi imediat unitatea spitalicească sau poate solicita continuarea tratamentului în urma consimţământului scris.

 

Art. 57. - (1) Dacă instanţa judecătorească competentă nu autorizează internarea nevoluntară sau retrage autorizaţia, persoana în cauză are dreptul de a părăsi imediat unitatea spitalicească sau poate solicita, în urma consimţământului scris, continuarea tratamentului.

 

(2) Dacă o persoană aflată în procedură de internare nevoluntară părăseşte unitatea spitalicească fără să existe decizia comisiei de revizie a procedurii sau hotărârea instanţei de judecată competente, unitatea spitalicească are obligaţia de a sesiza imediat organele de poliţie şi parchetul de pe lângă instanţa judecătorească competentă, precum şi familia, reprezentantul personal sau legal al pacientului.

 

Art. 58. - Pacientul internat nevoluntar este tratat în condiţii similare celor în care sunt îngrijiţi ceilalţi pacienţi din unitatea de psihiatrie respectivă, cu respectarea prevederilor art. 37.

 

Art. 59. - (1) Restricţiile privind libertăţile individuale ale pacientului internat nevoluntar sunt limitate de starea sa de sănătate şi de eficienţa tratamentului. Nu pot fi limitate drepturile pacientului privind:

 

a) comunicarea, conform dorinţei sale, cu orice autoritate cu atribuţii în domeniul de competenţă legat de situaţia sa, cu membrii familiei sau cu avocatul;

b) accesul la corespondenţa personală şi utilizarea telefonului în scop privat;

c) accesul la presă sau la publicaţii;

d) dreptul la vot, dacă nu se află într-o situaţie de restrângere a drepturilor cetăţeneşti;

e) exercitarea liberă a credinţei religioase.

(2) Pacientul internat nevoluntar are dreptul de a fi informat asupra regulamentului de funcţionare a unităţii spitaliceşti.

 

(3) Internarea nevoluntară nu constituie o cauză de restrângere a capacităţii juridice a pacientului.

 

CAPITOLUL VI

Sancţiuni

 

Art. 60. - Nerespectarea de către profesioniştii în domeniul sănătăţii mintale a confidenţialităţii datelor despre persoana cu tulburări psihice, a principiilor şi a procedurilor referitoare la obţinerea consimţământului, a instituirii şi a menţinerii tratamentului, a procedurilor de internare nevoluntară a pacientului, precum şi a drepturilor pacientului internat atrage, după caz, răspunderea disciplinară, contravenţională sau penală, conform prevederilor legale.

 

CAPITOLUL VII

Finanţarea serviciilor de sănătate mintală

 

Art. 61. - Serviciile medicale şi de îngrijiri de sănătate mintală acordate persoanelor asigurate se finanţează din bugetul asigurărilor sociale de sănătate.

 

Art. 62. - Activităţile profilactice din patologia psihiatrică şi psihosocială, precum şi îngrijirile preventive de sănătate mintală se finanţează de la bugetul de stat.

 

CAPITOLUL VIII

Dispoziţii tranzitorii şi finale

 

Art. 63. - Ministerul Sănătăţii şi Familiei, în colaborare cu Ministerul Justiţiei, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, precum şi organele administraţiei publice locale vor lua măsurile de punere în aplicare a prevederilor prezentei legi.

 

Art. 64. - Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Decretul nr.313/1980 privind asistenţa bolnavilor psihici periculoşi, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 83 din 16 octombrie 1980.

 

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 27 iunie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.

 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALER DORNEANU

 

Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 27 iunie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.

 

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,

DORU IOAN TĂRĂCILĂ

 

Bucureşti, 11 iulie 2002.

Nr. 487.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Hotărârea nr. 427 din 04/25/2001

Monitorul Oficial nr. 232 din 05/07/2001

 

 

NORME METODOLOGICE

privind condiţiile de încadrare, drepturile şi obligaţiile asistentului personal al persoanei cu handicap

 

 

Art.1.

Asistentul personal al persoanei cu handicap, denumit în continuare asistent personal, este persoana care supraveghează, acordă asistenţă şi îngrijire copilului sau adultului cu handicap grav, pe baza programului individual de recuperare şi integrare socială a persoanei cu handicap, elaborat de comisiile de expertiză medicală pentru adulţii cu handicap şi, respectiv, de comisiile de expertiză medicală a copilului cu handicap, potrivit prevederilor art. 2 alin. (3)-(5) din O.U.G. 102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, cu modificările şi completările ulterioare.

Art.2.

Poate fi încadrată cu contract individual de muncă în funcţia de asistent personal persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:

a) are vârsta minimă de 18 ani împliniţi;

b) nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei de asistent personal;

c) are capacitate deplină de exerciţiu;

d) are o stare de sănătate corespunzătoare, atestată de medicul de familie sau pe baza unui examen medical de specialitate;

e) a absolvit cel puţin cursurile învăţământului general obligatoriu, cu excepţia rudelor şi a finilor până la gradul al IV-lea inclusiv ale persoanei cu handicap grav, precum şi a soţului sau soţiei, după caz; în situaţii excepţionale, la propunerea asistentului social din cadrul aparatului propriu al consiliului local în a cărui rază teritorială are domiciliul sau reşedinţa persoana care urmează să îndeplinească funcţia de asistent personal, secretarul de stat al Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu Handicap poate aproba derogarea de la îndeplinirea condiţiilor de studii şi în cazul altor persoane decât cele menţionate mai sus;

f) semnează un angajament, ca act adiţional la contractul individual de muncă, prin care îşi asumă răspunderea de a realiza integral programul individual de recuperare şi integrare socială a persoanei cu handicap grav, în cazul existenţei unui astfel de program.

Art. 3.

(1) Asistentul personal are dreptul, pentru activitatea desfăşurată pe baza contractului individual de muncă, la un salariu lunar, stabilit potrivit dispoziţiilor legale privind salarizarea asistentului social debutant cu studii medii din unităţile de asistenţă socială din sectorul bugetar, altele decât cele clinice, precum şi la transport gratuit, potrivit legii.

(2) Asistentul personal are dreptul la un program de lucru care să nu depăşească în medie 8 ore pe zi şi 40 de ore pe săptămână.

(3) Asistentul personal beneficiază de concediu anual de odihnă plătit, de asigurări sociale de stat şi de sănătate, potrivit dispoziţiilor legale aplicabile personalului încadrat cu contract individual de muncă.

 

 

Art. 5.

(1) Contractul individual de muncă al asistentului personal se încheie cu primarul localităţii de domiciliu sau, după caz, de reşedinţă, stabilită potrivit legii, a persoanei cu handicap grav, pe baza hotărârii consiliului local.

(2) Contractul individual de muncă se întocmeşte în 3 exemplare, câte unul pentru fiecare parte contractantă, iar cel de-al treilea exemplar se transmite inspectoratului de stat teritorial pentru persoanele cu handicap, în termen de 5 zile de la încheierea acestuia. Dosarul de angajare va cuprinde:

a) cererea de angajare;

b) copie de pe actul de identitate al persoanei care solicită angajarea;

c) carnetul de muncă; dacă solicitantul nu a mai lucrat, va da o declaraţie pe propria răspundere în care să specifice această situaţie;

d) copie de pe actele de studii şi de pe actele de stare civilă;

e) talonul de control medical eliberat de medicul de familie sau de unitatea sanitară la care a efectuat examenele medicale de specialitate;

f) cazierul judiciar;

g) copie de pe certificatul de persoană cu handicap al persoanei cu handicap grav care necesită asistent personal, vizată de funcţionarul însărcinat cu primirea dosarului;

h) raportul de anchetă socială întocmit de asistentul social din cadrul aparatului propriu al consiliului local în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinta persoana care solicită angajarea sau de o alta persoană desemnată de angajator, care va cuprinde şi menţiuni cu privire la conduita morală a persoanei care solicită angajarea;

i) acordul scris al familiei sau al susţinătorilor legali, în cazul persoanelor cu handicap grav fără discernământ.

(3) Contractul individual de muncă se încheie pe durată determinată, în funcţie de valabilitatea certificatului de persoană cu handicap, dar nu mai mult de un an, cu posibilitatea prelungirii. Pentru asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav, al căror certificat de persoană cu handicap are valabilitate permanentă, contractul individual de muncă se încheie pe durată nedeterminată.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Legea 17/2000

privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice

 

 

CUPRINS

 

Capitolul I - Dispoziţii generale

Capitolul II - Servicii şi prestaţii sociale

Secţiunea 1 - Evaluarea situaţiei persoanelor vârstnice care necesită asistenţa socială

Secţiunea 2 - Servicii comunitare pentru persoanele vârstnice

Secţiunea 3 - Organizarea şi funcţionarea căminelor pentru persoane vârstnice

Capitolul III - Finanţarea asistenţei sociale pentru persoanele vârstnice

Secţiunea 1 - Finanţarea din fonduri bugetare

Secţiunea 2 - Contribuţia persoanelor vârstnice sau a susţinătorilor legali ai acestora

Capitolul IV - Procedura de stabilire, suspendare şi încetare a drepturilor de asistenţă socială pentru persoanele vârstnice

Capitolul V - Dispoziţii finale şi tranzitorii

 

 

 

 

Capitolul I - Dispoziţii generale

 

 

 

Art. 1

 

(1) Persoanele vârstnice au dreptul la asistenţa socială, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, în raport cu situaţia sociomedicala şi cu resursele economice de care dispun.

 

(2) Măsurile de asistenţă socială prevăzute de prezenta lege sunt complementare celor reglementate prin sistemul asigurărilor sociale.

 

(3) Persoanele vârstnice care beneficiază de asistenţă socială au dreptul şi la alte forme de protecţie socială, în condiţiile legii.

 

(4) Sunt considerate persoane vârstnice, în sensul prezentei legi, persoanele care au împlinit vârsta de pensionare stabilită de lege.

 

 

 

Art. 2

 

Asistenţa socială pentru persoanele vârstnice se realizează prin servicii şi prestaţii sociale.

 

 

 

Art. 3

 

Beneficiază de prevederile prezentei legi persoana vârstnică, definită la art. 1 alin. (4), care se găseşte în una dintre următoarele situaţii:

 

a) nu are familie sau nu se află în întreţinerea unei sau unor persoane obligate la aceasta, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare;

 

b) nu are locuinţă şi nici posibilitatea de a-şi asigura condiţiile de locuit pe baza resurselor proprii;

 

c) nu realizează venituri proprii sau acestea nu sunt suficiente pentru asigurarea îngrijirii necesare;

 

d) nu se poate gospodări singură sau necesită îngrijire specializată;

 

e) se află în imposibilitatea de a-şi asigura nevoile sociomedicale, datorită bolii ori stării fizice sau psihice.

 

 

 

revenire la cuprins

 

 

 

Capitolul II - Servicii şi prestaţii sociale

 

Secţiunea 1 - Evaluarea situaţiei persoanelor vârstnice care necesită asistenţa socială

 

 

 

 

 

Art. 4

 

Nevoile persoanelor vârstnice se evaluează prin ancheta socială care se elaborează pe baza datelor cu privire la afecţiunile ce necesită îngrijire specială, capacitatea de a se gospodări şi de a îndeplini cerinţele fireşti ale vieţii cotidiene, condiţiile de locuit, precum şi veniturile efective sau potenţiale considerate minime pentru asigurarea satisfacerii nevoilor curente ale vieţii.

 

 

 

Art. 5

 

Nevoile persoanelor vârstnice aflate în situaţia de pierdere totală sau parţială a autonomiei, care pot fi de natură medicală, sociomedicala, psihoafectiva, se stabilesc pe baza grilei naţionale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice, care prevede criteriile de încadrare în grade de dependenţă.

 

 

 

Art. 6

 

(1) Grila naţională de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi a Ministerului Sănătăţii.

 

(2) Grila naţională de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice poate fi revizuită anual şi, în mod obligatoriu, o dată la 3 ani.

 

revenire la cuprins

 

 

 

Secţiunea 2 - Servicii comunitare pentru persoanele vârstnice

 

 

 

Art. 7

 

(1) Serviciile comunitare pentru persoanele vârstnice care se găsesc în situaţiile prevăzute la art. 3 se realizează cu consimţământul acestora şi au în vedere:

 

a) îngrijirea temporară sau permanentă la domiciliu;

 

b) îngrijirea temporară sau permanentă într-un cămin pentru persoane vârstnice;

 

c) îngrijirea în centre de zi, cluburi pentru vârstnici, case de îngrijire temporară, apartamente şi locuinţe sociale, precum şi altele asemenea.

 

(2) În situaţia în care starea de sănătate a persoanei vârstnice nu permite obţinerea consimţământului acesteia, pentru acordarea îngrijirilor prevăzute la alin. (1) decizia se ia de serviciul social al consiliului local sau de direcţia de asistenţă socială din cadrul direcţiilor generale de muncă şi protecţie socială judeţene şi a municipiului Bucureşti, pe baza anchetei sociale şi a recomandărilor medicale făcute de medicul de familie, prin consultarea şi a medicului specialist, cu acceptul rudelor de gradul I ale persoanei respective sau, în lipsa acestora, cu acceptul unui alt membru de familie.

 

(3) În cazul decesului persoanei vârstnice lipsite de susţinători legali sau când aceştia nu pot să îşi îndeplinească obligaţiile familiale datorită stării de sănătate sau situaţiei economice precare, serviciile comunitare asigură înmormântarea.

 

 

 

Art. 8

 

Serviciile comunitare asigurate persoanelor vârstnice la domiciliu sunt:

 

a) servicii sociale privind, în principal, îngrijirea persoanei, prevenirea marginalizării sociale şi sprijinirea pentru reintegrarea socială, consiliere juridică şi administrativă, sprijin pentru plata unor servicii şi obligaţii curente, îngrijirea locuinţei şi gospodăriei, ajutor pentru menaj, prepararea hranei;

 

b) servicii sociomedicale privind, în principal, ajutorul pentru realizarea igienei personale, readaptarea capacităţilor fizice şi psihice, adaptarea locuinţei la nevoile persoanei vârstnice şi antrenarea la activităţi economice, sociale şi culturale, precum şi îngrijirea temporară în centre de zi, aziluri de noapte sau alte centre specializate;

 

c) servicii medicale, sub forma consultaţiilor şi îngrijirilor medicale la domiciliu său în instituţii de sănătate, consultaţii şi îngrijiri stomatologice, administrarea de medicamente, acordarea de materiale sanitare şi de dispozitive medicale.

 

 

 

Art. 9

 

(1) Serviciile comunitare de consiliere, în vederea prevenirii marginalizării sociale şi pentru reintegrare socială, se asigură fără plată unei contribuţii, că un drept fundamental al persoanelor vârstnice, de către asistenţi sociali.

 

(2) Serviciile prevăzute la art. 8 lit. a) şi b) se asigură fără plată contribuţiei persoanelor vârstnice care, evaluate potrivit grilei naţionale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice, nu au venituri sau ale căror venituri sunt mai mici de 5 ori decât nivelul venitului net lunar luat în calcul la stabilirea ajutorului social pentru o persoană singură.

 

 

 

Art. 10

 

Persoanele vârstnice care se încadrează în grila naţională de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice, îndreptăţite să beneficieze de serviciile prevăzute la art. 8 lit. a) şi b) şi care realizează venituri ce se situează peste nivelul prevăzut la art. 9 alin. (2), beneficiază de servicii cu plata unei contribuţii, în funcţie de tipul de servicii acordate şi de venitul persoanei, fără a se depăşi costul acestora calculat pentru perioada respectivă. Tipurile de servicii şi costul acestora se stabilesc de consiliile locale.

 

 

 

Art. 11

 

Serviciile medicale prevăzute la art. 8 lit. c) sunt acordate în baza reglementărilor legale privind asigurările sociale de sănătate.

 

 

 

Art. 12

 

Organizarea serviciilor prevăzute la art. 8 lit. a) şi b) revine consiliilor locale, direct sau pe bază de convenţii încheiate cu organizaţii neguvernamentale, unităţi de cult recunoscute în România ori cu alte persoane fizice sau juridice.

 

 

 

Art. 13

 

(1) Pentru asigurarea îngrijirii la domiciliu a persoanei vârstnice aflate în situaţia de dependenţa sociomedicala, stabilită potrivit grilei naţionale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice, consiliile locale pot angaja personal de îngrijire prin plată cu ora, fracţiuni de normă sau normă întreagă, în funcţie de perioada de îngrijire necesară a se acorda.

 

(2) Soţul şi rudele care au în îngrijire o persoană vârstnică dependentă pot beneficia de program lunar redus de lucru, de o jumătate de normă, cu suportarea drepturilor salariale pentru cealaltă jumătate de normă din bugetul local, corespunzător salariului brut lunar al asistentului social debutant cu pregătire medie. Timpul cât soţul şi rudele au fost încadrate în aceste condiţii se consideră, la calculul vechimii în muncă, timp lucrat cu normă întreagă.

 

(3) Persoanele care acordă îngrijire vârstnicilor vor fi acreditate de direcţiile generale de muncă şi protecţie socială judeţene şi a municipiului Bucureşti potrivit metodologiei aprobate prin ordin al ministrului muncii şi protecţiei sociale.

 

 

 

Art. 14

 

Serviciile comunitare asigurate persoanelor vârstnice în cămine sunt:

 

a) servicii sociale, care constau în:

 

ajutor pentru menaj;

 

consiliere juridică şi administrativă;

 

modalităţi de prevenire a marginalizării sociale şi de reintegrare socială în raport cu capacitatea psihoafectiva;

 

b) servicii sociomedicale, care constau în:

 

ajutor pentru menţinerea sau readaptarea capacităţilor fizice ori intelectuale;

 

asigurarea unor programe de ergoterapie;

 

sprijin pentru realizarea igienei corporale;

 

c) servicii medicale, care constau în:

 

consultaţii şi tratamente la cabinetul medical, în instituţii medicale de profil sau la patul persoanei, dacă aceasta este imobilizată;

 

servicii de ingrijire-infirmerie;

 

asigurarea medicamentelor;

 

asigurarea cu dispozitive medicale;

 

consultaţii şi îngrijiri stomatologice.

 

 

 

Art. 15

 

La solicitarea organizaţiilor neguvernamentale, a organizaţiilor de pensionari sau a unităţilor de cult recunoscute în România, căminele pot asigura unele servicii prevăzute la art. 14, îngrijirea unor persoane vârstnice la domiciliu, pe bază de convenţii încheiate cu finanţatorul.

 

 

 

Art. 16

 

(1) Îngrijirea persoanelor vârstnice în cămine reprezintă o măsură de asistenţă socială şi poate fi dispusă cu titlu de excepţie pentru persoanele care se găsesc în una dintre situaţiile prevăzute la art. 3.

 

(2) Accesul unei persoane vârstnice în cămin se face avându-se în vedere următoarele criterii de prioritate:

 

a) necesită îngrijire medicală permanentă deosebită, care nu poate fi asigurată la domiciliu;

 

b) nu se poate gospodări singură;

 

c) este lipsită de susţinători legali sau aceştia nu pot să îşi îndeplinească obligaţiile datorită stării de sănătate sau situaţiei economice şi a sarcinilor familiale;

 

d) nu are locuinţă şi nu realizează venituri proprii.

 

 

 

Art. 17

 

Activităţile sociale şi sociomedicale prevăzute în prezenta lege se monitorizează şi se evaluează de personalul de specialitate din cadrul aparatului propriu al consiliilor locale şi al direcţiilor generale de muncă şi protecţie socială.

 

revenire la cuprins

 

 

 

Secţiunea 3 - Organizarea şi funcţionarea căminelor pentru persoane vârstnice

 

 

 

Art. 18

 

(1) Căminul pentru persoane vârstnice este instituţia de asistenţă socială cu personalitate juridică, înfiinţată, organizată şi finanţată potrivit dispoziţiilor prezentei legi.

 

(2) Căminele asigură condiţii corespunzătoare de găzduire şi de hrană, îngrijiri medicale, recuperare şi readaptare, activităţi de ergoterapie şi de petrecere a timpului liber, asistenţa socială şi psihologică.

 

(3) Căminele pentru pensionari, căminele pentru bătrâni şi căminele pentru bătrâni bolnavi cronici, existente la data intrării în vigoare a prezenţei legi sau care vor fi date ulterior în folosinţă, vor funcţiona sub formă de cămine pentru persoane vârstnice, cu secţii pentru:

 

a) persoane dependente;

 

b) persoane semidependente;

 

c) persoane care nu sunt dependente.

 

(4) Pentru buna funcţionare a căminelor pentru persoane vârstnice direcţiile generale de muncă şi protecţie socială judeţene şi a municipiului Bucureşti vor asigura îndrumarea metodologică şi coordonarea activităţii de specialitate necesare.

 

(5) Cheltuielile curente şi de capital ale căminelor pentru persoane vârstnice se asigură din venituri extrabugetare şi din subvenţii acordate de la bugetul de stat.

 

 

 

Art. 19

 

Principalele obiective ale unui cămin sunt:

 

a) să asigure persoanelor vârstnice îngrijite maximum posibil de autonomie şi siguranţă;

 

b) să ofere condiţii de îngrijire care să respecte identitatea, integritatea şi demnitatea persoanei vârstnice;

 

c) să permită menţinerea sau ameliorarea capacităţilor fizice şi intelectuale ale persoanelor vârstnice;

 

d) să stimuleze participarea persoanelor vârstnice la viaţa socială;

 

e) să faciliteze şi să încurajeze legăturile interumane, inclusiv cu familiile persoanelor vârstnice;

 

f) să asigure supravegherea şi îngrijirea medicală necesară, potrivit reglementărilor privind asigurările sociale de sănătate;

 

g) să prevină şi să trateze consecinţele legate de procesul de îmbătrânire.

 

revenire la cuprins

 

 

 

 

 

Capitolul III - Finanţarea asistenţei sociale pentru persoanele vârstnice

 

Secţiunea 1 - Finanţarea din fonduri bugetare

 

 

 

Art. 20

 

Finanţarea serviciilor de asistenţă socială şi a prestaţiilor prevăzute de prezenta lege se asigură pe principiul împărţirii responsabilităţii între administraţia publică centrală şi cea locală.

 

 

 

Art. 21

 

(1) De la bugetul de stat se alocă fonduri pentru:

 

a) finanţarea activităţilor de asistenţă socială desfăşurate de asociaţii şi fundaţii române cu personalitate juridică, precum şi de unităţile de cult recunoscute în România;

 

b) cheltuieli de investiţii şi reparaţii capitale pentru unităţi de asistenţă socială din zone defavorizate;

 

c) completarea veniturilor extrabugetare ale căminelor prevăzute la art. 18, atunci când resursele bugetelor locale devin insuficiente;

 

d) alte cheltuieli stabilite prin legile bugetare anuale.

 

(2) De la bugetul local se alocă fonduri pentru:

 

a) subvenţii acordate în completarea veniturilor extrabugetare ale căminelor prevăzute la art. 18;

 

b) finanţarea activităţii de asistenţă socială a unor asociaţii şi fundaţii române cu personalitate juridică, precum şi a unităţilor de cult recunoscute în România;

 

c) finanţarea cheltuielilor pentru organizarea şi funcţionarea serviciilor comunitare de asistenţă socială, precum şi pentru îngrijirea la domiciliu în condiţiile art. 13;

 

d) cheltuieli pentru înmormântarea asistaţilor, în situaţia prevăzută la art. 7 alin. (3).

 

(3) Sponsorizările şi donaţiile în bani sau în natură, făcute de persoane fizice şi juridice române şi străine căminelor pentru persoane vârstnice sau instituţiilor sociale prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. b), se folosesc ca venituri extrabugetare numai în scopul pentru care au fost acordate.

 

 

 

Art. 22

 

Investiţiile pentru construirea, dotarea, întreţinerea, modernizarea, precum şi cheltuielile pentru funcţionarea căminelor care deservesc mai multe unităţi administrativ-teritoriale se finanţează potrivit convenţiilor încheiate între finanţator şi consiliile locale interesate.

 

 

 

Art. 23

 

(1) Cheltuielile pentru servicii medicale, materiale sanitare, dispozitive medicale şi medicamente se suportă din fondurile şi în condiţiile prevăzute de reglementările privind asigurările sociale de sănătate.

 

(2) Cheltuielile care nu se suportă din fondurile asigurărilor sociale de sănătate, în condiţiile legii, sunt asigurate de căminul pentru persoane vârstnice, prin care se realizează asistenţa persoanei în cauză.

 

revenire la cuprins

 

 

 

Secţiunea 2 - Contribuţia persoanelor vârstnice sau a susţinătorilor legali ai acestora

 

 

 

Art. 24

 

Persoanele vârstnice care dispun de venituri proprii şi sunt îngrijite în căminele organizate potrivit prezentei legi au obligaţia să plătească lunar o contribuţie de întreţinere, stabilită pe baza costului mediu lunar de întreţinere.

 

 

 

Art. 25

 

(1) Contribuţia lunară de întreţinere se stabileşte de conducerea căminului, în funcţie de gradul de dependenţă a persoanei vârstnice îngrijite, de veniturile acesteia şi, după caz, de veniturile susţinătorilor ei legali, conform normelor metodologice prevăzute la alin. (5).

 

(2) Contribuţia lunară de întreţinere pentru persoanele vârstnice care au venituri este de 60% din veniturile personale lunare, fără a se depăşi costul mediu lunar de întreţinere aprobat pentru fiecare cămin.

 

(3) Obligaţia privind plata contribuţiei lunare de întreţinere se stabileşte printr-un angajament de plată, semnat de persoana vârstnică care urmează să fie îngrijită în cămin sau, dacă aceasta este lipsită de capacitate de exerciţiu, de către reprezentantul său legal.

 

(4) Angajamentul de plată semnat în faţa directorului instituţiei constituie titlu executoriu. Obligaţia privind plata contribuţiei se poate stabili şi prin hotărâre judecătorească.

 

(5) Normele metodologice privind stabilirea costului mediu lunar de întreţinere în cămine se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.

 

 

 

Art. 26

 

Sumele reprezentând contribuţia lunară de întreţinere constituie venituri extrabugetare ale căminelor pentru persoane vârstnice.

 

revenire la cuprins

 

 

 

Capitolul IV - Procedura de stabilire, suspendare şi încetare a drepturilor de asistenţă socială pentru persoanele vârstnice

 

 

 

Art. 27

 

Asistenţa socială se acordă la cererea persoanei vârstnice interesate, a reprezentantului legal al acesteia, a instanţei judecătoreşti, a personalului de specialitate din cadrul consiliului local, a poliţiei, a organizaţiei pensionarilor, a unităţilor de cult recunoscute în România sau a organizaţiilor neguvernamentale care au ca obiect de activitate asistenţa socială a persoanelor vârstnice.

 

 

 

Art. 28

 

(1) Dreptul la asistenţa socială, prevăzut de prezenta lege, se stabileşte pe baza anchetei sociale, cu respectarea criteriilor prevăzute în grila naţională de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice.

 

(2) Ancheta socială se realizează de un colectiv format din 2 asistenţi sociali din cadrul consiliului local sau de la direcţia generală de muncă şi protecţie socială judeţeană sau a municipiului Bucureşti. În situaţia persoanelor vârstnice dependente colectivul se va completă în mod obligatoriu cu medicul specialist al persoanei respective.

 

(3) Colectivul prevăzut la alin. (2) poate fi completat şi cu reprezentanţi ai organizaţiilor pensionarilor, unităţilor de cult recunoscute în România sau ai altor organizaţii neguvernamentale care au ca obiect de activitate asistenţa socială a persoanelor vârstnice.

 

(4) Pe baza analizei situaţiei sociale, economice şi medicale a persoanei vârstnice, prin ancheta socială se propune măsura de asistenţă socială justificată de situaţia de fapt constatată.

 

 

 

Art. 29

 

Aprobarea, respingerea, suspendarea sau încetarea dreptului la servicii de asistenţă socială pentru persoanele vârstnice, prevăzute de prezenta lege, se face de către:

 

a) primar, pentru serviciile de asistenţă socială organizate pe plan local, pentru îngrijirea în căminele aflate în administrare şi pentru îngrijirea la domiciliu;

 

b) directorul general al direcţiei generale de muncă şi protecţie socială, pentru asistenţă socială acordată de asociaţiile şi fundaţiile române şi de unităţile de cult recunoscute în România, care au primit transferuri din fondurile gestionate de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.

 

 

 

Art. 30

 

Persoana vârstnică, astfel cum este definită la art. 1 alin. (4), va fi asistată, la cererea acesteia sau din oficiu, după caz, în vederea încheierii unui act juridic de înstrăinare, cu titlu oneros sau gratuit, a bunurilor ce-i aparţin, în scopul întreţinerii şi îngrijirii sale, de un reprezentant al autorităţii tutelare a consiliului local în a cărui rază teritorială domiciliază persoana vârstnică respectivă.

 

 

 

Art. 31

 

Obligaţia de întreţinere şi de îngrijire, precum şi modalităţile practice de executare a lor vor fi menţionate expres în actul juridic încheiat de notarul public.

 

 

 

Art. 32

 

Autoritatea tutelară a consiliului local în a cărui rază teritorială domiciliază persoana vârstnică va primi din oficiu un exemplar al actului juridic încheiat conform art. 30 şi 31.

 

 

 

Art. 33

 

Neexecutarea obligaţiei de întreţinere şi de îngrijire de către noul proprietar al bunurilor obţinute ca urmare a actului juridic de înstrăinare poate fi sesizată autorităţii tutelare a consiliului local în a cărui rază teritorială domiciliază persoana vârstnică de către orice persoană fizică sau juridică interesată. Autoritatea tutelară se poate sesiza şi din oficiu.

 

 

 

Art. 34

Autoritatea tutelară a consiliului local în a cărui rază teritorială domiciliază persoana vârstnică, sesizată în condiţiile art. 33, va efectua ancheta socială completă a cazului în termen de 10 zile de la sesizare şi, în situaţia în care va constata că cele sesizate sunt reale, va propune măsurile necesare de executare legală a dispoziţiilor înscrise în actul juridic încheiat.

 

Art. 35

(1) Dreptul la serviciile de asistenţă socială încetează dacă nu mai sunt îndeplinite condiţiile pentru acordarea acestora.

(2) Dacă perioada în care asistenţa socială a persoanelor vârstnice este temporară, dar nu mai mare de 6 luni, acordarea serviciilor de asistenţă socială se suspendă prin decizie motivată a celui care a stabilit dreptul. La încetarea suspendării reluarea acordării serviciilor sau prestaţiilor de asistenţă socială se face pe bază de anchetă socială.

 

Art. 36

Decizia privind stabilirea, respingerea, încetarea sau suspendarea dreptului la serviciile de asistenţă socială prevăzute de prezenta lege poate fi contestată potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990.

 

Art. 37

Încălcarea dispoziţiilor prezentei legi atrage răspunderea disciplinară, materială, civilă sau penală, după caz.

 

Art. 38

Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale asigură îndrumarea metodologică, coordonează, controlează şi evaluează aplicarea dispoziţiilor prezentei legi.

 

Capitolul V - Dispoziţii finale şi tranzitorii

 

Art. 39

Căminele pentru persoane vârstnice şi instituţiile sociale prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. b) pot organiza, cu aprobarea finanţatorului, în funcţie de condiţiile de care dispun, gospodarii-anexa, ca activităţi autofinantate pentru îmbunătăţirea hranei.

 

Art. 40

 

Prezenta lege intra în vigoare la 90 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

 

Art. 41

 

Pe data intrării în vigoare a prezenţei legi se abrogă Decretul nr. 253/1971 privind contribuţia de întreţinere în unele instituţii de ocrotire, publicat în Buletinul Oficial nr. 90 din 30 iulie 1971, precum şi orice dispoziţii contrare.

 

 

 

 

HOTĂRÂRE nr. 1.359 din 12 noiembrie 2007

 

 

pentru modificarea anexelor nr. 8 şi 9 la Hotărârea Guvernului nr. 197/2006 privind aprobarea programelor de interes naţional în domeniul protecţiei drepturilor persoanelor cu handicap, precum şi în domeniul asistenţei sociale a persoanelor vârstnice, persoanelor fără adăpost şi persoanelor victime ale violenţei în familie şi a finanţării acestor programe

 

EMITENT: GUVERNUL

PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 775 din 15 noiembrie 2007

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

ART. I

Hotărârea Guvernului nr. 197/2006 privind aprobarea programelor de interes naţional în domeniul protecţiei drepturilor persoanelor cu handicap, precum şi în domeniul asistenţei sociale a persoanelor vârstnice, persoanelor fără adăpost şi persoanelor victime ale violenţei în familie şi a finanţării acestor programe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 195 din 1 martie 2006, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La anexă nr. 8 punctul 5 "Buget", teza a doua se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Bugetul total este de 1.475 mii lei, din care:

a) 50 mii lei pentru anul 2006;

b) 409 mii lei pentru anul 2007;

c) 1.016 mii lei pentru anul 2008."

2. La anexă nr. 9 punctul 5 "Buget", teza a doua se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Bugetul va fi distribuit astfel:

a) 40 mii lei pentru anul 2006;

b) 165 mii lei pentru anul 2007;

c) 480 mii lei pentru anul 2008."

ART. ÎI

Hotărârea Guvernului nr. 197/2006 privind aprobarea programelor de interes naţional în domeniul protecţiei drepturilor persoanelor cu handicap, precum şi în domeniul asistenţei sociale a persoanelor vârstnice, persoanelor fără adăpost şi persoanelor victime ale violenţei în familie şi a finanţării acestor programe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 195 din 1 martie 2006, cu modificările ulterioare, precum şi cu modificările aduse prin prezenta hotărâre, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

 

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TARICEANU

 

Contrasemnează:

Ministrul muncii,

familiei şi egalităţii de şanse,

Paul Pacuraru

 

Ministrul economiei şi finanţelor,

Varujan Vosganian

 

Bucureşti, 12 noiembrie 2007.

Nr. 1.359.

 

 

STRATEGIA NAŢIONALĂ DE DEZVOLTARE A SISTEMULUI DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ PENTRU PERSOANELE VÂRSTNICE ÎN PERIOADA 2005 - 2008

 

 

 

 

 

CONTEXT GENERAL

 

 

I.1. SITUAŢIA ACTUALĂ

 

 

I. Date statistice şi demografice

După aprecierile EUROSTAT şi IIASA, vârsta medie a populaţiei europene va evolua de la 39 ani, în 2000, la 48 ani în 2050.

Procentul persoanelor de peste 60 de ani va depăşi actuala valoare de 21%, ajungând la 33%, în timp ce procentul tinerilor sub 15 ani se va diminua de la 23% la 19%. Un studiu recent, realizat la nivelul UE-25, arată că populaţia totală a crescut de la 350 milioane în 1950, la 450 milioane în 2000. În anul 2025 se preconizează un număr de 470 de milioane de persoane, iar după anul 2050 populaţia va înregistra o evoluţie numerică descendentă, respectiv 449 de milioane. Numărul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 65 - 79 de ani va creşte semnificativ după 2010, înregistrând o creştere de 37% în jurul anului 2030.

Prin urmare, efectele negative ale fenomenului de îmbătrânire a populaţiei, în special cele care privesc piaţa muncii şi sectorul de îngrijiri socio-medicale de lungă durată, vor fi resimţiţe major după două decenii. Totuşi, consecinţele procesului de îmbătrânire se manifestă deja, îmbrăcând forme mai mult sau mai puţîn alarmante, în relaţie directă cu dezvoltarea socio-economică şi nivelul de trai înregistrat în fiecare stat membru.

La nivel european speranţa de viaţă se cifrează în jurul vârstei de 81 de ani la femei şi de 75 de ani la bărbăţi. În perspectivă, demografii preconizează că va dispărea diferenţa de 6 ani existenţă între femei şi bărbaţi în ceea ce priveşte speranţa de viaţă.

Evoluţia numărului de persoane vârstnice, ilustrată pe categorii de vârste, se prezintă astfel:

Nr. total de angajaţi de vârstă mai înaintată (55 - 64 ani):

 +9,6% în perioada 2005 - 2010

 +15,5% în perioada 2010 - 2030

 -14,1% în perioada 2030 - 2050

Persoane vârstnice (65 - 79 ani):

 +3,4% în perioada 2005 - 2010

 +37,4% în perioada 2010 - 2030

 +1,5% în perioada 2030 - 2050

Persoane de vârstă înaintată (80 ani+):

 +17,1% în perioada 2005 - 2010

 +57,1% în perioada 2010 - 2030

 +52,4% în perioada 2030 - 2050

 

 

Prin urmare, odată cu fenomenul general de îmbătrânire a populaţiei, societatea va trebui să facă faţă: unui număr crescut de pensionari, unui număr crescut de persoane care trăiesc singure, unui număr crescut de vârstnici de sex feminin, incapacităţîi familiei de a-şi rezolva singură problemele legate de îngrijirea membrilor aflaţi la vârste înaintate, nevoii crescute de servicii sociale şi medicale destinate îngrijirii personale.

În România, persoanele în vârstă de 60 de ani şi peste reprezentau în anul 1990 un procent de 10,3% din totalul populaţiei României, în anul 2000 un procent de 18,7%, în 2003 un procent de 19,9%, iar pentru anul 2030 se preconizează un procent de 22,3% . Numai în ultimii 8 ani populaţia vârstnică a înregistrat o creştere de peste două procente.

Analiza speranţei de viaţă în România a evidenţiat că nivelul atins în anii 1976 - 1978 şi anume, 69,8 ani, a fost nivelul speranţei de viaţă cel mai ridicat înregistrat în ţara noastră, bărbaţîi având o speranţă de viaţă de 67,4 ani, mai mică comparativ cu a femeilor care aveau 72,1 ani, cu o diferenţă între sexe care a crescut progresiv în ultimii ani, şi anume de 6,6 ani în anul 1992 comparativ cu anul 1978 când a fost de 4,7 ani.

Diferenţa între sexe în ce priveşte speranţa de viaţă a vârstnicilor a fost mereu în favoarea femeilor şi a continuat să crească în ultimii ani. Diferenţele sunt mai accentuate între mediile de reşedinţă: la bărbăţi speranţa de viaţă este mai redusă în urban decât în rural cu 0,5 ani, la femei fiind aproximativ la acelaşi nivel, uşor în favoarea urbanului. Speranţa de viaţă feminină rămâne mai mare decât a bărbaţilor în orice mediu de reşedinţă.

Comparativ cu ţările dezvoltate din lume, durata medie de viaţă a românilor este mult mai mică. Durata medie de viaţă a crescut pentru prima dată în ultimii 20 de ani în anul 2000, iar în 2002 a înregistrat valoarea medie de 71,19 ani (F: 74,90 ani; M: 67,61 ani).

În mediul urban:

 Pentru sexul feminin: 75,51 ani;

 Pentru sexul masculin: 68,55 ani;

În mediul rural se înregistrează o durată medie de viaţă uşor scăzută faţă de mediul urban, respectiv:

 Pentru sexul feminin: 74,20 ani;

 Pentru sexul masculin: 66,35 ani.

 

 

După anul 1990 s-a înregistrat pentru prima dată la noi, un spor negativ al populaţiei (se nasc mai puţine persoane decât decedează într-un an), acesta menţinându-se negativ şi în anul 2003. Deci, pe fondul scăderii dramatice a natalităţii se va accentua procesul de îmbătrânire demografică, crescând ponderea populaţiei vârstnice.

 

 

I.1.2. Analiza profilului actual al sistemului de asistenţă socială pentru persoanele vârstnice

Interesele şi nevoile specifice acestui important segment de populaţie au fost abordate, până în prezent, de cele mai multe ori, cu referire la sistemul de securitate socială, cu accent principal asupra sistemului de pensii. O serie de aspecte esenţiale trebuie luate în considerare: vârsta a treia este acompaniată de singurătate, izolare, precum şi de riscul crescut de a prezenta boli invalidante, generatoare de disabilităţi, implicit de dependenţă. Fără o asistenţă medicală şi socială de lungă durată, existenţa însăşi a persoanelor vârstnice poate fi compromisă.

Impactul asupra familiei, indus de existenţa unei persoane vârstnice care şi-a pierdut autonomia şi depinde de ajutorul altei persoane pentru a-şi desfasura actele de bază ale vieţii zilnice, este deosebit de puternic şi conduce, de multe ori, la dezorganizarea modului obişnuit de viaţa a familiei.

Veniturile scăzute reprezentate de pensie, creşterea progresivă a costurilor de întreţinere a locuinţei, a alimentelor şi medicamentelor, extinderea sărăciei care afectează veniturile totale ale unei familii determinând sistarea ajutorului tradiţional acordat vârstnicului, dar şi abuzuri grave finalizate, în general, cu pierderea locuinţei de către bătrâni, schimbările înregistrate în structura familiei, a stilului de viaţă, transferul populaţiei tinere din zonele rurale către zonele urbane, limitarea suportului familial şi scăderea numărului de îngrijitori tradiţionali, determină nevoia, în continuă creştere, de a solicita servicii de îngrijire din ce în ce mai costisitoare, mai ales dacă este vorba de asistenţă acordată în regim instituţionalizat.

În afara riscului de bătrâneţe acoperit de sistemul de securitate socială prin asigurarea unui venit reprezentat de pensie, în cazul persoanelor de vârsta a treia se întâlneşte o situaţie particulară, acestea având nevoie, în egală măsură, de două tipuri de suport - respectiv servicii sociale şi medicale. În aceste condiţii, iniţierea, dezvoltarea şi acordarea serviciilor sociale şi de sănătate, în special a celor de îngrijire personală, impun o politică unitară în domeniu pentru a realiza menţinerea persoanelor vârstnice la domiciliu sau, dacă acest lucru nu este posibil, pentru a asigura suportul necesar continuării vieţii într-o instituţie de asistenţă socială.

În prezent, în România, funcţionează:

a) 19 cămine pentru persoane vârstnice, cu o capacitate de 2.121 paturi, aflate în coordonarea metodologică a Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei;

b) 84 de centre de îngrijire şi asistenţă pentru adulţii cu handicap, cu o capacitate de 10.230 paturi, reprezentând fostele cămine de bătrâni şi cămine spital, aflate în coordonarea metodologica a Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap (39 foste cămine de bătrâni şi 45 foste cămine spital care nu şi-au schimbat profilul iniţial);

c) 17 instituţii de asistenţă socială (cămine pentru persoane vârstnice şi centre de zi) susţinute financiar de organizaţii neguvernamentale, pentru care se acorda subvenţii de la bugetul de stat, cu o capacitate totală de 776 locuri;

d) 39 de servicii la domiciliu subvenţionate de la bugetul de stat. (Sursă: Raportul anual de asistenţă socială al direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei).

Aceste instituţii nu sunt singurele existente, la ora actuală, pe teritoriul României. O evaluare reală a situaţiei prezente privind toate centrele de servicii sociale destinate persoanelor vârstnice, instituţiile care oferă asistenţă şi găzduire, sau serviciile de îngrijire la domiciliu, aflate în administrare publică sau privată, nu s-a putut realiza, deoarece au lipsit coordonarea demersului, metodologia specifică de evaluare, precum şi pârghiile legislative care să oblige asigurarea de informaţii corecte şi transmiterea acestora, de la nivel local spre administraţia centrală.

Sistemul actual de asistenţă socială pentru persoanele vârstnice se axează în principal pe:

a) Transferuri băneşti către populaţie (ajutoare sociale, ajutoare de urgenţă, indemnizaţii sau alte pensii decât cele provenite din sistemul de asigurări sociale);

b) Facilităţi diverse care privesc, în special asistenţa medicală fără contribuţie, gratuităţi şi compensări la medicamente, gratuităţi sau reduceri de costuri pentru tratament balnear, transport în comun sau interurban, abonamente radio-tv s.a.;

c) Servicii de îngrijire la domiciliu; îngrijirea la domiciliu se acordă fără nici o contribuţie în cazul persoanelor care au venituri reduse; persoanele vârstnice care se încadrează într-un grad de handicap grav pot beneficia de asistent personal sau pot opta pentru o indemnizaţie; de asemenea pot beneficia de facilităţile acordate adultului cu handicap;

d) Servicii de găzduire, supraveghere, asistare, îngrijire, recuperare, suport şi consiliere acordate în instituţii de asistenţă socială de tip rezidenţial sau servicii alternative de tip centre de zi, "respite centre", cluburi etc.;

e) Personal specializat care îşi desfăşoară activitatea în domeniul asistenţei sociale a persoanelor vârstnice şi anume asistenţi sociali, dar şi profesionişti cu diverse calificări şi competente, în funcţie de serviciile pe care le acordă;

f) Descentralizare care priveşte transferarea responsabilităţii administrării şi gestionarii serviciilor sociale, acordate în instituţii sau la domiciliu, autorităţilor locale; instituţiile de asistenţă socială sunt, în principal, înfiinţate, organizate şi administrate de autorităţile locale;

g) Finanţare judeţeană şi locală; serviciile sociale, fie că sunt acordate în instituţii sau la domiciliu sunt finanţate de autorităţile locale, de la bugetul de stat putând fi acordate sume pentru anumite cheltuieli stabilite prin lege;

h) Parteneriat şi solidaritate socială; un principiu caracteristic sistemului de asistenţă socială este parteneriatul; în condiţiile în care, într-o anume perioadă de dezvoltare socio-economica, statul nu poate să asigure un suport financiar suficient, societatea civilă, prin formele ei organizate, trebuie să participe intens la dezvoltarea oricăror forme de suport destinate prevenirii şi combaterii oricăror situaţii de risc ce ar putea conduce la marginalizare sau excluziune socială;

i) Participarea beneficiarilor la procesul de decizie privind înfiinţarea, organizarea, administrarea şi acordarea serviciilor sociale;

Principalele puncte slabe ale sistemului de asistenţă socială a persoanelor vârstnice:

În raport cu profilul global al sistemului:

a) Numărul redus de studii şi cercetări privind tendinţele demografice, particularităţile vârstei a treia şi problematicile specifice vârstnicilor din ţara noastră, bazate pe date reale, culese şi interpretate prin metode specifice şi consacrate, apte să ofere informaţia necesară elaborării de politici eficiente în domeniu, pe termen mediu şi lung;

b) Lipsa unui departament specializat în elaborarea, evaluarea şi monitorizarea politicilor sociale şi programelor naţionale destinate persoanelor vârstnice, organizat la nivel central;

c) Existenţa mai multor reglementări legislative elaborate de instituţii guvernamentale diferite, care produc paralelisme, confuzii sau incoerente în sistem;

d) Accesul persoanelor vârstnice la îngrijirea în sistem rezidenţial sau la domiciliu se realizează în bază mai multor metodologii, prevăzute de legislaţia specială pentru persoane vârstnice şi persoane cu handicap;

c) Dreptul la măsuri de asistenţă socială se acordă pe criterii diferite: evaluarea nevoilor persoanelor vârstnice este realizată de o echipă formată din medic şi asistent social care aplică grila naţională de evaluare a persoanelor vârstnice şi stabileşte gradul de dependenţă; persoana vârstnică cu disabilităţi este evaluată de Comisia de expertiză a adultului cu handicap care încadrează persoana într-un grad de handicap; este de subliniat faptul că legislaţia din ţările europene consideră persoanele care au dobândit o dizabilitate generatoare de pierdere funcţională la varsta a treia, drept persoane dependente şi nu persoane cu handicap;

f) Contribuţia beneficiarului înregistrează un cuantum diferenţiat în instituţii care acordă, în fapt, aceleaşi servicii (cămine pentru persoane vârstnice şi centre pentru îngrijire şi asistenţă pentru adulţii cu handicap - foste cămine de bătrâni şi cămine spital);

g) Administrarea instituţiilor pentru persoane vârstnice se realizează după regulamente diferite, în funcţie de autoritatea centrală care le coordonează;

h) Dezvoltare inegală şi inechitabilă a serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice la nivel naţional: există judeţe cu concentrare masivă de ONG-uri furnizoare de servicii, iar altele în care nu este înregistrată nici o organizaţie activă;

i) Numărul redus de servicii de îngrijire la domiciliu, precum şi a centrelor de zi sau altor tipuri de servicii alternative;

j) Absenţa activităţii de monitorizare şi control susţinută de criterii şi standarde clar definite, aplicată de personal calificat în domeniu;

k) Lipsa prevederilor legislative care se referă la contravenţii, indiferent cine este responsabil de aplicarea legislaţiei în domeniu, respectiv organism privat, instituţii publice sau autorităţi locale;

l) Servicii de prevenţie şi recuperare insuficiente;

m) Lipsa de colaborare între instituţiile administraţiei centrale şi locale din domeniul asistenţei sociale şi de sănătate, reprezentând principalul obstacol al dezvoltării serviciilor sociale şi medicale integrate, acordate la nivel comunitar;

n) Definiţii şi terminologie neunitară utilizate în diferitele acte normative speciale;

o) Prevederi legale depăşite sau dificil de implementat, cum ar fi: calcularea contribuţiei datorată de persoana vârstnică pentru acordarea serviciilor la domiciliu, facilităţile acordate îngrijitorilor proveniţi din familia beneficiarului, programul de formare mult prea complex faţă de atribuţiile reale ale unui îngrijitor la domiciliu s.a.;

p) Instituţii de asistenţă socială insuficiente faţă de solicitări, situaţie evidentă în protecţia persoanelor vârstnice, a persoanelor cu boli cronice în mod deosebit a celor cu afecţiuni neuropsihice;

r) Incapacitatea sistemului de a rezolva probleme/situaţii personale extrem de grave care nu sunt deloc sau sunt marginal acoperite cu servicii sociale.

În raport cu organizarea:

a) Responsabilităţi disparate, la nivel de instituţii guvernamentale:

b) Regulamente de organizare şi funcţionale diferite ale instituţiilor care acordă acelaşi tip de servicii, pentru aceleaşi categorii de beneficiari;

c) Misiunea instituţiilor nu este clar definită;

d) Disproporţie în alocarea de personal în raport cu complexitatea activităţii, precum şi lipsa unor normative de personal elaborate în baza unor evaluări prealabile, cu respectarea standardelor europene în domeniu;

e) Existenţa mai multor sisteme de evaluare a pierderii funcţionale;

f) Lipsa definirii clare a raporturilor de coordonare/subordonare la nivel central şi teritorial;

g) Sistem managerial informaţional slab dezvoltat, ceea ce conduce la decizii incorecte sau insuficient fundamentate;

h) Incapacitatea sistemului de a oferi o imagine comprehensivă asupra numărului de beneficiari şi a serviciilor disponibile;

i) Lipsa inspecţiei de sistem.

În raport cu finanţarea:

a) Descentralizarea nu a fost urmată de alocarea de resurse financiare şi umane suficiente;

b) Rigiditatea sistemului a generat imposibilitatea direcţionării fondurilor în vederea soluţionării unor situaţii de criză;

c) Finanţarea instituţiilor de asistenţă socială din bugetele locale; deşi acestea asigură servicii pentru beneficiari care provin din toate localităţile judeţului, aceasta a condus la degradarea multor instituţii sub aspect fizic şi funcţional;

d) Neaplicarea legislaţiei referitoare la convenţiile ce se încheie pentru îngrijirea unei persoane vârstnice într-un cămin situat în alt judeţ, autoritatea locală unde îşi are domiciliul persoana fiind obligată să asigure cheltuielile necesare asistării acesteia;

e) Planificarea financiară nu se realizează în funcţie de nevoia socială şi evoluţia problemelor sociale;

f) Nedefinirea clară a modalităţilor de finanţare a serviciilor sociale, astfel încât să fie asigurată sustenabilitatea şi continuitatea acestora.

În raport cu resursele umane:

a) Sub-dimensionarea necesarului de personal la nivel central şi local;

b) Lipsa personalului calificat la nivelul serviciilor publice de asistenţă socială, dar şi la nivelul serviciilor şi instituţiilor de asistenţă socială destinate asistării persoanelor vârstnice;

c) Reglementări insuficiente referitoare la nevoia de formare şi criteriile de acreditare a personalului care activează în domeniul serviciilor sociale pentru persoane vârstnice, respectiv lipsa standardelor profesionale care să permită şi includerea în Clasamentul Ocupaţiilor din România, cât şi o salarizare corespunzătoare;

d) Titulaturi diferite utilizate pentru personalul care are atribuţii similare (asistent personal, îngrijitor la domiciliu);

e) Insuficienţa dezvoltare a sistemului de formare continuă în vederea dezvoltării de competente;

f) Lipsa unor profesii necesare managementului serviciilor sociale pentru persoane vârstnice: asistentul medical comunitar (echivalent al nursei comunitare), asistentul medical de geriatrie şi gerontopsihiatrie, managerul de caz, terapeutul ocupaţional specializat în recuperarea persoanelor vârstnice etc.;

g) Deşi cu tradiţie în medicina românească, există blocaje în dezvoltarea specialităţii şi competenţelor în geriatrie-gerontologie.

I.2. REGLEMENTĂRI INTERNAŢIONALE

Asistenţa socială a persoanelor vârstnice trebuie să asigure respectarea drepturilor persoanelor vârstnice aşa cum sunt ele reglementate în tratate şi convenţii internaţionale.

România, pentru a ratifica şi art. 23 referitor la drepturile persoanelor vârstnice din Carta Socială Europeană revizuită, cât şi pentru a demonstra respectarea prevederilor art. 13 referitor la drepturile pentru asistenţă socială şi medicală, asumat deja prin Legea nr. 74/1999 pentru ratificarea Cartei sociale europene revizuite, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996, dar şi în calitate de ţară membră ONU, trebuie să promoveze măsuri adecvate destinate persoanelor vârstnice pentru a permite acestora să rămână membri deplini ai societăţii.

Strategia de asistenţă socială în favoarea persoanelor vârstnice reprezintă o prioritate şi se fundamentează atât pe evaluarea situaţiei prezente şi a potenţialelor riscuri la care este predispusă persoana vârstnică, cât şi pe principiile enunţate de Naţiunile Unite:

a) Independenţa

b) Participare

c) Îngrijire

d) Împlinire personală

e) Demnitate

Prin Declaraţia de la Viena din 1998 - "A îmbătrâni în Europa: Solidaritatea între generaţii - baza a coeziunii sociale", prima Adunare Generală a Naţiunilor Unite consacrată îmbătrânirii stabilea necesitatea elaborării unor politici globale referitoare la îmbătrânire şi persoane vârstnice, aceasta fiind privită drept un răspuns şi o şansă de dezvoltare demografică şi o condiţie a menţinerii şi întăririi coeziunii sociale.

În aprilie 2002, la Madrid, a doua Adunare Generală a Naţiunilor Unite consacrată îmbătrânirii a adoptat Planul Internaţional de Acţiune privind Îmbătrânirea şi Declaraţia Politică, documente ce cuprind recomandări privind implementarea măsurilor capabile să răspundă atât oportunităţilor, cât şi provocărilor induse de fenomenul de îmbătrânire a populaţiei în secolul XXI. Scopul final al acţiunilor ce vor fi întreprinse este acela de a promova o societate pentru toate vârstele.

Bătrâneţea a început să fie considerată din ce în ce mai mult un risc de dependenţa şi de excluziune socială. Ca atare, protecţia socială a persoanelor vârstnice se regăseşte ca temă prioritară, inclusiv în documentele Comisiei Europene ce vizează elaborarea unor obiective şi planuri de acţiune socială comune, în cadrul metodei de coordonare deschisă a politicii de combatere a excluziunii sociale, enunţată la summitul Consiliului European de la Lisabona din martie 2000.

La elaborarea strategiei naţionale de dezvoltare a sistemului de asistenţă socială pentru persoanele vârstnice s-au avut în vedere, nu numai Planul Internaţional de Acţiune privind Îmbătrânirea şi Declaraţia Politică de la Madrid, dar şi o serie de documente programatice, recomandări sau angajamente, cum ar fi:

Carta Socială Europeană revizuită, care reglementează un set de drepturi sociale fundamentale, printre care:

Art. 13. Dreptul la asistenţa socială şi medicală.

Art. 14. Dreptul de a beneficia de servicii sociale.

Art. 23. Dreptul persoanelor vârstnice la asistenţa socială.

Art. 30. Dreptul la protecţie împotriva sărăciei şi a excluderii sociale.

Codul European de Securitate Socială ce prevede garantarea prestaţiilor care se adresează riscului de bătrâneţe.

Tratatul de la Amsterdam, precum şi Carta Drepturilor Fundamentale proclamată la Nişa în anul 2000, unde se face referire la eliminarea oricăror forme de discriminare legate de vârstă.

Recomandarea Comitetului de Miniştri nr. R(87) privind constituirea Grupului de legătură pentru depistarea şi supravegherea problematicii persoanelor vârstnice;

Recomandarea Consiliului Europei nr. 92/442/CCE asupra convergenţei obiectivelor şi politicilor de proiecţie socială;

Recomandarea Comitetului de Miniştri nr. R/(94)14 referitoare la politicile coerente şi integrate;

Recomandarea Consiliului Europei nr. 1428(1999)1 "Viitorul cetăţenilor vârstnici: protecţie, participare şi promovare".

Aceste recomandări propun o serie de măsuri având drept ţintă dezvoltarea îngrijirilor şi serviciilor acordate la domiciliul persoanei, promovarea accesului la serviciile de sănătate, îmbunătăţirea măsurilor de prevenire a situaţiei de dependenţă, diversificarea prestaţiilor destinate prevenţiei sau combaterii riscului de marginalizare sau excludere socială şi creşterii calităţii vieţii persoanei vârstnice.

Recomandarea Consiliului Europei Nr. R (98) 9 privind dependenţa, adoptată de Comitetul de Miniştri ai Statelor membre la data de 18 septembrie 1998, subliniază, prin conţinutul ei, necesitatea că opinia publică să fie sensibilizată referitor la importanţa problematicilor legate de situaţia de dependenţă, precum şi urgenţă orientării măsurilor politice şi legislative asupra acestui domeniu. Acest document recomandă statelor membre să elaboreze legislaţia în domeniu, luând în considerare reglementări care privesc:

a) definiţia dependenţei;

b) principii generale în favoarea persoanelor dependente;

c) măsuri în favoarea persoanelor dependente;

d) îngrijitorii fără statut profesional.

Textul în cauză a fost elaborat luându-se în considerare textele adoptate care tratează aspecte legate de situaţia de dependenţă, cum ar fi Recomandarea Nr. (87) 22 asupra depistării şi supravegherii în cazul persoanelor vârstnice, Recomandarea Nr. (90) 22 asupra proiecţiei sănătăţii mintale a unor grupuri vulnerabile ale societăţii, Recomandarea Nr. (91) 2 privind securitatea socială a lucrătorilor fără statut profesional, Recomandarea Nr. (92) 6 privind politica coerentă în materie de readaptare a persoanelor cu handicap, Recomandarea Nr. (84) 24 privind securitatea socială referitor la măsurile preventive.

I.3. PREVEDERILE PROGRAMULUI DE GUVERNARE 2005 - 2008

Guvernul României are stabilite măsuri concrete în domeniul reformei sistemului de asistenţă socială şi combaterea sărăciei, care se regăsesc în obiectivele prevăzute în Programul de guvernare 2005 - 2008, precum şi în Planul Naţional de măsuri prioritare pentru anul 2005, în cadrul Priorităţii nr. 11 "Creşterea capacităţii de asumare a obligaţiilor de stat membru", respectiv:

a) Continuarea reformei în domeniul asistenţei sociale, având drept obiectiv major crearea unui nou cadru instituţional, prin stabilirea unui mecanism unic de organizare a sistemului de asistenţă socială, a modalităţilor de finanţare, a tipurilor de prestaţii, a beneficiarilor şi nevoilor concrete ale acestora, precum şi dezvoltarea şi diversificarea serviciilor sociale;

b) Clarificarea responsabilităţilor instituţionale ale tuturor organismelor şi autorităţilor implicate în protecţia socială: distribuţia clară a responsabilităţilor locale şi încadrarea cu personal suficient;

c) Elaborarea unei strategii naţionale de asistenţă socială pentru persoanele vârstnice;

d) Constituirea mecanismului de monitorizare a dinamicii fenomenului sărăciei;

e) Implementarea legislaţiei privind asistenţa socială şi instruirea personalului implicat;

f) Constituirea de noi cămine, precum şi modernizarea celor existente pentru crearea unor condiţii de trai decente acestor persoane;

g) Dezvoltarea unor servicii integrate socio-medicale la domiciliu;

h) Formarea personalului care furnizează servicii de îngrijire la domiciliu;

i) Construcţia cadrului instituţional şi organizatoric care să permită implementarea serviciilor de îngrijire la domiciliu (reţea de centre comunitare integrate cu unităţi de asistenţă socială şi medicală);

j) Elaborarea unor programe speciale pentru prevenirea situaţiei de dependenţa şi creşterea implicării persoanelor vârstnice în viaţa socială;

k) Stabilirea de parteneriate cu autorităţile administraţiei publice locale pentru dezvoltarea serviciilor sociale comunitare;

l) Sprijinirea organizaţiilor civile şi a cultelor religioase furnizoare de servicii de asistenţă socială destinate persoanelor vârstnice fără familie.

II. PRINCIPII

Strategia reprezintă un cadru de referinţă cu valori şi principii de bază ale politicilor sociale, astfel încât, pe termen mediu, să se poată modela o societate activă, un mediu comunitar sigur, responsabil şi solidar, apt să dezvolte măsuri de protecţie adecvate pentru persoanele vârstnice şi un acces nediscriminatoriu la orice tip de suport menit să susţină incluziunea socială a acestora.

Principiile care stau la baza Strategiei naţionale pentru dezvoltarea sistemului de asistenţă socială pentru persoanele vârstnice se fundamentează pe principiile enunţate de Organizaţia Naţiunilor Unite, precum şi pe cele care guvernează construcţia sistemului de servicii sociale şi sunt următoarele:

a) Respectarea demnităţii umane

b) Promovarea împlinirii personale

c) Promovarea autonomiei persoanei

d) Promovarea participării şi responsabilizarii

e) Facilitarea accesului la serviciile de îngrijire

f) Proximitatea

g) Solidaritatea socială

h) Parteneriatul

i) Abordarea multidisciplinară

j) Libertatea de a alege

k) Egalitatea de şanse şi nondiscriminarea

l) Transparenţa şi responsabilitatea publică

m) Complementaritatea şi abordarea integrată

n) Confidenţialitate

III. SCOP

Strategia vizează, în principal, constituirea unui cadru comprehensiv şi dinamic care să permită dezvoltarea şi implementarea politicilor şi programelor de asistenţă socială destinate nevoilor specifice persoanelor vârstnice în vederea susţinerii participării acestora la viaţa economică, socială şi culturală a societăţii şi asigurării dreptului la o viaţă autonomă, împlinita şi demnă.

Strategia reprezintă un cadru de referinţă cu valori şi principii de bază ale politicilor sociale, astfel încât, pe termen mediu, să se poată modela o societate activă, un mediu comunitar sigur, responsabil şi solidar, apt să dezvolte măsuri de protecţie adecvate pentru persoanele vârstnice şi un acces nediscriminatoriu la orice tip de suport menit să susţină incluziunea socială a acestora.

IV. PERIOADA DE IMPLEMENTARE

Strategia naţională de dezvoltare a sistemului de asistenţă socială pentru persoanele vârstnice urmează a fi implementată în perioada 2005 - 2008.

V. OBIECTIVE GENERALE

Strategia naţională de dezvoltare a sistemului de asistenţă socială pentru persoanele vârstnice face parte integrantă din strategia generală de reformă a sistemului naţional de asistenţă socială.

Strategia naţională de dezvoltare a sistemului de asistenţă socială pentru persoanele vârstnice stabileşte obiective şi măsuri care urmăresc direcţiile de dezvoltare globală a politicilor sociale în domeniu, care au în vedere, în principal:

a) Crearea unei societăţi pentru toate vârstele

b) Respectarea drepturilor omului şi asigurarea libertăţilor fundamentale pentru persoanele vârstnice

c) Promovarea unei vieţi sănătoase, active, sigure, împlinite, decente şi demne

Din această perspectivă Strategia naţională de dezvoltare a sistemului de asistenţă socială pentru persoanele vârstnice se înscrie în cadrul priorităţilor Planului de acţiune asupra îmbătrânirii, adoptat de Adunarea Naţiunilor Unite, Madrid 2000:

a) Persoanele vârstnice şi dezvoltarea

b) Sănătatea şi bunăstarea la vârste înaintate

c) Asigurarea măsurilor de suport pentru persoanele vârstnice şi a unui mediu de viaţa adecvat

Pe termen lung direcţiile cheie de dezvoltare globală a politicilor sociale pentru persoanele vârstnice au în vedere garantarea accesului la:

a) Locuinţa

b) Venit minim

c) Servicii de sănătate

d) Servicii integrate de îngrijire

e) Participarea activă la viaţa societăţii

f) Educaţie continuă

Obiectivele generale ale Strategiei naţionale de dezvoltare a sistemului de asistenţă socială pentru persoanele vârstnice sunt următoarele:

I. Promovarea unui sistem coerent, coordonat şi integrat de asistenţă socială

II. Combaterea riscului de excluziune socială şi creşterea calităţii vieţii persoanelor vârstnice

III. Promovarea participării persoanelor vârstnice la viaţa societăţii

VI. OBIECTIVE OPERAŢIONALE

1. Întărirea cadrului administrativ şi instituţional la nivel central şi local

2. Îmbunătăţirea cadrului legislativ

3. Stabilirea unui sistem de finanţare apt să asigure dezvoltarea măsurilor de asistenţă socială pentru persoanele vârstnice

4. Creşterea calităţii resurselor umane

5. Dezvoltarea şi diversificarea prestaţiilor sociale

6. Dezvoltarea şi diversificarea serviciilor sociale

7. Prevenirea şi combaterea abuzului şi neglijării persoanei vârstnice

8. Dezvoltarea şi împlinirea personală

9. Susţinerea implicării active a persoanelor vârstnice în viaţa societăţii

VII. PLANUL DE ACŢIUNE PENTRU IMPLEMENTAREA STRATEGIEI NAŢIONALE DE DEZVOLTARE A SISTEMULUI DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ PENTRU PERSOANELE VÂRSTNICE ÎN PERIOADA 2005 - 2008