Ce este demenţa?

Stiind mai  multe despre boala veţi fi mai pregătit să-i faceţi faţă.

Demenţa este o boalǎ care apare ca urmare a afectǎrii creierului. Ea se caracterizatǎ printr-un declin progresiv al funcţiilor mintale. Sunt afectate memoria, limbajul, intelectul, abilitǎţile sociale, reacţiile emoţionale, modul de comportare. Pe mǎsura evoluţiei bolii se reduce posibilitatea persoanei de a realiza activităţile de fiecare zi. Simptomele particulare şi evoluţia ei pot fi destul de diferite de la o persoană la alta.

Demenţa este o boală destul de frecventă la persoanele în vârstă. Ea apare la 1 din 15 persoane de peste 65 de ani şi la 1 din 4 persoane de peste 85 de ani.

Există mai mult forme de demenţă: de tip Alzheimer, vasculară, fronto-temporală, cea legată de consumul abuziv de alcool, cea cu corpi Lewy, etc.

In general evoluţia bolii pe întinde pe mai mulţi ani. Diferitele dificultăţi apar şi se accentuează treptat. Veţi putea să realizaţi în continuare activităţile obişnuite mai multă vreme, cu sprijinul celor din jur. Veţi renunţa treptat la unele dintre ele atunci când vă va veni mai greu să le mai. realizaţi. Veţi  avea timp pentru activităţile preferate sau veţi descoperi plăcerea realizării altora.

Cu cât veţi începe tratamentul mai devreme, cu atât  evoluţia  bolii va putea fi încetinită.

Puteţi solicita medicului de familie sau specialistului care v-a consultat şi care vă urmăreşte evoluţia mai multe informaţii referitoare a boală şi la problemle cu care vă confruntaţi. Este bine să vă notaţi întrebările pe care doriţi să i le spuneţi  şi recomandările care vi se fac. Prezenţa unei rude sau a unei cunoştinţe la  consultataţie vă poate ajuta să obţineţi informaţiile dorite şi să beneficiaţi de recomandările primite.

Puteţi gǎsi mai multe informaţii despre demenţǎ consultând secţiunea special dedicatǎ acesteia de pe site-ul nostru.

Contact

Societatea Romana Alzheimer

Adresa: Austrului nr 52, sector 2, Bucuresti

E-mail: contact@alz.ro

Centrul Memoriei

Adresa: Sos. Berceni nr 10-12, sector 4, Bucuresti (In cadrul Sp Al Obregia)

Tel: 0213348940

Despre noi

Societatea Romana Alzheimer este o organizatie umanitara, non-guvernamentala, non-profit , initiata de cadre cu pregatire medicala-medici, asistenti medicali, studenti la medicina, psihologie, asistenta sociala, la care treptat au aderat si membrii de familie, precum si alte persoane interesate de problematica varstnicilor.

In conformitate cu statutul si numele sau, societatea functioneaza in domeniul asistentei comunitare-sociale si medicale- a varstnicilor si isi propune sa contribuie la asigurarea ingrijirii varstnicilor cu tulburari psihice, in special de tip deteriorativ, sa ajute familiile acestora si pe toti cei angrenati in activitati de ingrijire, sa creeze sisteme moderne de ingrijire si asistenta.

Pornind de la aceste scopuri, au fost initiate programe de evaluare si ajutorare pentru varstnici. Ierarhizand prioritatile, primele proiecte au avut un caracter predominant social. Ulterior, selectand persoanele inscrise in proiecte si printr-un contact indelungat cu clinicile de psihiatrie, au aparut programe si activitati specifice adresate pacientilor cu afectiuni de tip Alzheimer si familiilor acestora.

Inca ceva

Lorem Ipsum is simply dummy text of the printing and typesetting industry. Lorem Ipsum has been the industry's standard dummy text ever since the 1500s, when an unknown printer took a galley of type and scrambled it to make a type specimen book.

It has survived not only five centuries, but also the leap into electronic typesetting, remaining essentially unchanged. It was popularised in the 1960s with the release of Letraset sheets containing Lorem Ipsum passages, and more recently with desktop publishing software like Aldus PageMaker including versions of Lorem Ipsum.